Rusia recunoaşte că “riscă să intre într-o recesiune adâncă”

Premierul rus Dmitri Medvedev
Premierul rus Dmitri Medvedev (ALEXANDER ZEMLIANICHENKO / AFP / Getty Images)

Premierul rus Dmitri Medvedev a recunoscut că ţara sa riscă să intre într-o perioadă de “recesiune adâncă”, conform RIA Novosti.

Comentariile lui Medvedev au fost făcute într-un moment în care Rusia şi-a intensificat eforturile pentru a revitaliza rubla – a cărei valoare a scăzut enorm printr-o combinaţie nocivă de preţuri mici la petrol şi o serie de sancţiuni occidentale aplicate împotriva Moscovei datorită rolului ei în criza ucraineană.

Cea mai recentă mişcare de a creşte valoarea rublei a fost anunţată în cursul zilei de marţi de către Banca Centrală a Rusiei, care a presat firmele de stat să îşi vândă rezervele în valută străină.

Inevitabil, capitalul a început şi el să fugă masiv din Rusia, agravând temerile.

Conform ziarului Kommersant, în rândul acestor companii se regăsesc şi Gazprom şi Rosneft.

Cu doar 24 de ore mai devreme, Banca Centrală a stabilit o limită pentru operaţiunile sale valutare la 10 miliarde de dolari pentru a susţine rubla.

Moneda naţională – care a ajuns aproape la 80 de ruble pentru un dolar în cel mai înalt punct al devalorizării sale – a fost tranzacţionată marţi la 52 de ruble pentru un dolar dar rămâne în continuare susceptibilă la şocuri.

Economiştii susţin că această criză riscă să declanşeze o repetare a creşterii inflaţiei şi a protestelor în masă – ultima dată văzute în timpul crizei financiare a ţării din 1998 în cadrul căreia oamenii şi-au pierdut economiile.

Dependenţa economiei ruse de petrol implică faptul că este în special vulnerabilă la scăderile înregistrate de preţurile la petrol. Prăbuşirea acestor preţuri – cu până la 50% – face ca ţiţeiul Brent să se afle în prezent la 60,8 dolari pe baril.

Nu există niciun semn al vreunei creşteri iminente, după ce ministrul saudit al petrolului, care deţine cea mai mare influenţă în rândul membrilor puternicului cartel OPEC, a declarat că nu va reduce producţia de petrol pentru a ajuta la creşterea preţurilor chiar dacă ţiţeiul Brent va scădea până la 20 de dolari pe baril.

Datorită sancţiunilor occidentale, companiilor şi firmelor ruse le este aproape imposibil să împrumute bani din Vest.

Medvedev a spus în cadrul unei întâlniri că economia rusă se află acum într-o poziţie mai proastă decât s-a aflat în timpul crizei financiare din 2008 deoarece “un anumit număr de ţări subminează în mod direct dezvoltarea economiei”.

Rusia ar urma să intre oficial în recesiune – definită sub forma a două trimestre consecutive de creştere economică negativă – în primăvara anului 2015.

Avertizările lui Medvedev au loc după afirmaţiile unui alt aliat cheie al preşedintelui rus Vladimir Putin, fostul ministru al finanţelor Alexei Kudrin, care a cerut luni Kremlinului să înceapă negocierile cu Vestul în privinţa sancţiunilor pentru a se evita o “criză economică deplină”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Economie