Evoluţii ciudate în China - pare să fie scena unui război civil subteran

Soldaţi chinezi la exerciţii, 22 iulie 2014. Manevrele militare extraordinare anunţate în iulie s-au extins până în septembrie, fiind probabil îndreptate către reprimarea unei eventuale revolte interne
Soldaţi chinezi la exerciţii, 22 iulie 2014. Manevrele militare extraordinare anunţate în iulie s-au extins până în septembrie, fiind probabil îndreptate către reprimarea unei eventuale revolte interne (ChinaFotoPress via Getty Images)

China desfăşoară un exerciţiu militar masiv şi neobişnuit, care se pare că are un scop mai degrabă politic decât militar.

Programul ”Firepower-2014”, cum sunt cunoscute manevrele, a început pe 15 iulie, iar Armata de Eliberare a Poporului a lansat alte 10 exerciţii militare consecutive cu muniţie de război, de-a lungul regiunilor militare ale Chinei. Între timp, Forţele Aeriene şi Navale s-au mobilizat pentru a participa la exerciţii în Golful Beibu, Marea Bohai, Marea Galbenă, şi Marea Chinei de Est.

Beneficiind de participarea celor trei forţe armate şi a soldaţilor din şase regiuni militare, exerciţiul a primit un nume de legendă: ”Exerciţiul Militar Masiv al celor Trei Forţe Armate din Patru Mări”.

Manevrele reprezintă un eveniment fără precedent şi cauza perioadei de timp alese. Au început în iulie şi vor continua până la sfârşitul lunii septembrie. În plus, o parte a manevrelor militare, precum exerciţiile efectuate în apele din nord-estul provinciei Jiangsu, vor continua până pe 20 noiembrie.

Perioada actuală este, paradoxal, marcată de o temperare a agresivităţii de care Beijingul a dat dovadă în ultimele 6 luni.

Ultimele serii de exerciţii militare au început în timpul unei relative detensionări în Asia de Est. Comparativ cu perioada recentă, Marea Chinei de Sud şi Marea Chinei de Est au fost relativ calme. Platforma de forare numărul 981 a Chinei s-a retras de pe ţărmul Vietnamului. Începând cu sfârşitul lui decembrie 2013, activităţile efectuate de navele chineze şi avioanele militare în apele din jurul Insulelor Diaoyu (numite Insulele Senkaku de Japonia) au fost şi ele reduse substanţial.

După consumarea celor două incidente când avioane militare chineze au zburat ”neobişnuit de aproape” de avioanele Forţei de Auto-Apărare ale Japoniei, în luna mai şi iunie din acest an, alte incidente între dintre China şi Japonia nu au mai fost înregistrate.

La sfârşitul lunii iulie, Beijingul l-a invitat pe Yasuo Fukuda, fost premier japonez şi fostul preşedinte al partidului Liberal Democratic, să viziteze în secret China. Fukuda s-a întâlnit şi cu liderul Partidului Comunist Chinez (PCC) Xi Jinping pentru a discuta modalităţile prin care se pot îmbunătăţi relaţiile sino-japoneze, ţintind să atingă obiectivul de a realiza un summit în care să participe lideri din China şi Japonia. (Se aşteaptă ca aceştia să se poată întâlni încă din luna noiembrie a acestui an, la summitul APEC din Beijing.)

Investigaţi

În aceste circumstanţe, exerciţiile militare masive ale Chinei nu par să ţintească spre vreun inamic străin. Sau, mai degrabă, par să nu ţintească numai spre inamicii externi.

Pe 29 iulie, în timpul exerciţiilor militare, Xi Jinping a dezvăluit oficial o lungă investigaţie lansată împotriva lui Zhou Yongkang, fostul ţar al securităţii şi loialist veteran al fostului şef al PCC Jiang Zemin.

Noul instalat preşedinte Xi Jinping a testat apele pentru a vedea reacţia publicului şi mai ales a bandei de la Shanghai, grupare din sânul Partidului, din care făcea parte şi fostul casap şef al Chinei. După obţinerea unor reacţii relativ sigure din partea societăţii, bine-gândita şi nemiloasa denunţare a lui Zhou Yongkang a fost răspândită pe scară largă de mass media chineză.

Pe 30 iulie, la o zi după denunţarea publică a lui Zhou Yongkang, Comisia Centrală de Inspecţie a Disciplinei - care se ocupă cu epurarea şi anchetele în sânul Partidului, a trimis o echipă de inspecţie de nivel înalt în Shanghai care va ancheta la faţa locului până la sfârşitul lunii septembrie.

Dar războiul civil de la vârful Partidului Comunist a continuat. Pe 11 august, şeful Shanghai Bright Food Group, Wang Zongnan, strâns legat de Jiang Zemin, patronul din umbră al bandei din Shanghai a fost arestat.

Agaţă lacheii pentru a ajunge la jupâni

Arestarea lui Wang Zongnan - unul dintre oamenii de casă a lui Jiang Zemin, reprezintă un tipar interesant pentru felul în care se lansează anchetele oficiale ale mahărilor din Partid. Prin anchetarea omului de afaceri Zhou Zhengyi, în 2006, şeful PCC din Shanghai Chen Liangyu a fost adus în faţa instanţei. Prin investigaţia lansată asupra omului de afaceri Xu Ming, fostul şef de Partid din Chongqing - membrul Biroului Politic Bo Xilai a fost condamnat, în 2013. Iar prin intermediul anchetelor lansate asupra oamenilor de afaceri Liu Hang şi Wu Bing, s-a investigat cazul lui Zhou Yongkang.

Dacă acum este investigat şeful Wang Zongnan, cineva fi următorul ţintit ? Răspunsul pare să fie evident. Jiang Zemin, unul dintre cei mai corupţi şi puternici oameni din Partid, la ora actuală.

Tulburări sociale interne

Exerciţiul Militar Masiv al celor Trei Forţe Armate din Patru Mări este mai degrabă o luptă împotriva inamicilor interni. Iar inamici din interiorul ţării nu sunt în niciun caz musulmanii uiguri, după cum afirmă slujitorii Partidului în presă. În ciuda faptului că tensiunile dintre uiguri şi autorităţile chineze s-au amplificat recent, nu este nevoie de o asemenea mobilizare militară masivă pe scară naţională.

Cu alte cuvinte, exerciţiile militare, în ciuda faptului că la suprafaţă par să aibă de a face cu inamicii străini, ţintesc de fapt la probleme din interiorul Chinei. Exerciţiile pe scară largă au fost lansate pentru a preveni revolta forţelor domestice. Cu sprijinul echipei de inspecţie de nivel înalt a Comisie Centrale pentru Inspecţia Disciplinei din cadrul PCC şi a celor trei forţe armate, Xi Jinping plănuieşte să facă ceva extraordinar.

În timpul exerciţiilor militare masive, sărbătorirea celei de-a 120-a aniversări a Războiului Sino-Japonez a dat şi ea prilejul mai multor isterii naţionaliste în presă, pentru a deturna opinia publică de la bătălia din spatele scenei. Global Times (afiliat direct regimului comunist) a raportat că dacă ar avea loc din un război sino-japonez, iar Japonia ar învinge China, în Beijing s-ar putea petrece un masacru. Declaraţiile incendiare, fără nicio bază reală, au produs însă efectul scontat. Potrivit Global Times, comunitatea internaţională ar putea spune apoi cu bucurie că victoria Japoniei reprezintă o ”victorie a democraţiei împotriva tiraniei” şi un alt „progres al civilizaţiei umane”.

În iulie, multe zboruri domestice au fost anulate, timp de mai multe săptămâni, fără nicio avertizare în avans sau cu o avertizare întârziată, iar autorităţile au explicat iniţial că anulările zborurilor au fost provocate de exerciţiile militare desfăşurate. Mai târziu, zborurile au fost anulate folosind ca pretext condiţiile de vreme, deşi, iarăşi, baza reală a unei astfel de măsuri era inexistentă. Mai suspect, inconsistenţa motivaţiei autorităţilor sugerează că cineva ascunde ceva.

Majoritatea zborurilor anulate aveau ruta între Beijing şi Shanghai. Beijingul este capitala Chinei, iar Shanghai-ul este baza bandei din Shanghai şi mai mare oraş al Chinei. Numărul mare de anulări au provocat pierderi semnificative, atât economice cât şi sociale.

În contextul mediului politic actual din China, Beijingul şi Shanghaiul sunt două centre ale forţelor politice aflate într-un conflict extrem de răspândit. Beijingul este baza grupului de la putere condus de Xi Jinping, care reprezintă o anumită legitimitate şi legalitate. Celălalt, denumit ”banda din Shanghai”, este condus de Jiang Zemin. Gaşca lui Jiang a fost criticată că practică ”Politicile Omului Vechi” care bântuie China.

Xi Jinping are motive serioase să ducă acest război civil în Partid - pielea sa este în joc. Asupra sa au fost pregătite două lovituri de stat, cel puţin unul dintre ele menit să-i ia viaţa. Organizate de banda de la Shanghai în jurul momentului când ar fi trebuit să preia puterea, Xi Jinping a fost serios afectat de ele - trebuind chiar să se ascundă timp de două săptămâni.

Lovitura de stat eşuată

Această serie de evenimente sugerează că Beijingul a experimentat o posibilă lovitură de stat, care implică atât Beijingul cât şi Shanghai-ul. Putea fi o încercare eşuată de a-l înlătura de la putere pe Xi sau o mişcare lansată de tabăra lui Xi menită să elimine forţa politică deţinută de Jiang Zemin.

Mişcarea lui Xi ar putea veni mai rapid decât se crede, dar aceste mişcări pot să nu reprezinte intenţia sa originală. Probabil, circumstanţele l-ar fi determinat să acţioneze mai rapid, sau cineva l-a forţat să facă asta. Xi Jinping şi Wang Qishan ar trebui să ştie foarte bine că într-o luptă pentru putere, mişcările proactive au avantaje. Ne putem aştepta pe viitor ca politica chineză să devină mai interesantă ca până acum.

Chen Pokong a fost unul dintre membrii mişcării studenţeşti din China în 1989. După ce a ajuns în închisoare de două ori pentru idealurile sale, Chen a fost exilat în Statele Unite. De-a lungul timpului, Chen a scris câteva cărţi şi publică frecvent articole despre China şi politica de la Beijing.