Să nu ne uităm eroii. 12 ani de la moartea Elisabetei Rizea - un simbol al rezistenţei anticomuniste

În urmă cu 12 ani, pe 6 octombrie 2003, se stingea din viaţă Elisabeta Rizea, "Viteaza din Nucşoara", femeia care a ispăşit 13 ani de temniţă pentru că a sprijinit activ "Banda Teroristă" Arsenescu – Arnăuţoiu. "Bandiţii" erau de fapt eroii rezistenţei anticomuniste din Munţii Făgăraşului, scrie istorie-pe-scurt.ro.

Elisabeta Rizea s-a născut pe 28 iunie 1912 într-o familie de ţărani, în comuna argeşeană Domneşti. A fost nepoata fruntaşului ţărănist Gheorghe Şuta, ucis de Securitate în anul 1948. A fost o femeie simplă de la ţară, cu o bucată mică de pământ, o căsuţă modestă din lemn, acoperită cu şindrilă şi în curte câteva animale. Îmbrăcămintea ei de toate zilele era portul naţional, brodat cu modele complicate în culorile alb şi negru. A abandonat şcoala la vârstă de 14 ani pentru a-şi urma destinul, şi anume, acela de a-şi duce existenţa din munca pământului.

Comuniştii au venit la putere în 1945, iar ca răspuns, Rizea s-a alăturat rezistenţei şi i-a aprovizionat timp de 4 ani pe luptătorii din munţi cu mâncare şi bani. Opoziţia ei faţă de exproprierea comunistă şi faptul că soţul ei, Gheorghe, s-a alăturat luptătorilor rezistenţei din munţi au dus la torturi şi ani buni de închisoare. A fost numită "duşman al poporului", iar gospodăria etichetată drept "casa de bandiţi", apelative ce constituiau cele mai grave acuzaţii într-un stat comunist. A fost în cele din urmă prinsă de miliţie şi condamnată la 7 ani de închisoare.

În faimoasa închisoare de la Piteşti, Elisabeta Rizea a fost pusă în lanţuri şi închisă în celula de maximă securitate. Eliberată în primăvara anului 1958, Elisabeta continuă să ia legătura cu ofiţerii din Rezistenţă prin intermediul unei "căsuţe poştale" din scorbura unui copac din Valea Morii. Când conducătorul rezistenţei anticomuniste, Gheorghe Arsenescu a fost arestat în 1961, Elisabeta Rizea este arestată din nou şi sentinţa îi este prelungită cu încă 25 de ani.

A fost transferată la închisoarea Mislea, închisoarea centrală a femeilor deţinuţi politic, unde a stat închisă alături de doamna Ion Mihalache şi de zeci de femei legionare. În timpul încarcerării, a fost torturată pentru ideile ei. A fost atârnată cu părul de un cârlig şi bătută până la pierderea cunoştinţei.

În termenii amnistiei generale, Rizea a fost eliberată din închisoare în 1964. Timp de aproape 30 de ani a fost ţinută sub supravegherea strictă a organelor de anchetă. Era chemată permanent la interogatorii şi împreună cu soţul său erau consideraţi "duşmani ai poporului". 35 de ani mai târziu, povestea ei a fost publicată în ziarele româneşti şi prezentată în documentarele despre perioada comunistă. La alegerile din mai 1990, îndemna ţăranii României libere "să nu aleagă un singur partid".

În replică, autorităţile au internat-o în spitalul din Piteşti pentru "diagnosticare", dar a reuşit să fugă. Primul interviu a apărut în serialul pentru televiziune Memorialul durerii. Acest prim interviu a fost făcută în 1992, când o mare parte din sat era împotriva ridicării unei troiţe în memoria fraţilor ei din munţi. După difuzarea interviului, au început să vină oamenii la Elisabeta Rizea, au început să i se ia interviuri.

În luna mai 2001, Elisabeta Rizea a fost vizitată de Regele Mihai I, pe care îl cunoscuse în copilărie. "Spunea ghicitori, iar eu râdeam. Odată, am copt împreună porumb, dar mie mi-a dat partea cu boabele mai mari", povestea Rizea. Eroina din Nucşoara a trecut la cele veşnice pe 6 octombrie 2003. "Trei zile dacă mai trăiesc, da’ vreau să ştiu că s-a limpezit lumea", spunea la un moment dat Elisabeta Rizea.

Mărturiile Elisabetei Rizea

"Când m-a bătut cel mai rău Cârnu (căpitanul Ion Cârnu - n.r.) , m-a dus la miliţie, într-o cameră. A tras o masă. Avia un cârlig mare la mijloc acolo. Şi a tras Cârnu un scaun lângă masă, m-a legat cu mâinile la spate după spătar, cu frânghie, aşa, după aia a suit scaunul pe alt scaun şi a urcat scaunele pe masă şi mi-a legat coada acolo sus în cârlig. Şi era un lanţ şi a băgat lanţul aici, după frânghie, cum eram legată la mâini. Şi mi-a fost frică (...) şi stam şi ţipam şi spuneam: „Domnule, împuşcaţi-mă, tăiaţi-mi capu', scoateţi-mi ochii, tăiaţi-mi limba, nu ştiu de ei, nu mă întrebaţi, că nu ştiu!”. „Îţi dăm 300 de lei!”, au zis şi mi-au pus banii în faţa. „Domnule căpitan, eu nu sunt Iuda, să-i vânz pe 30 de arginţi...”

Când m-a urcat de tot acolo, mi-a dat drumul la coadă, mi-a dezlegat părul şi m-a lăsat numa-n mâini. Da' păi tot nu i-am vândut... Şi după aia m-a dat jos, m-a dezlegat la mâini, era o căldare de apă pa sobă acolo şi a muiat un sac în apă, l-a stors, mi-a luat fota aia după mine şi-a pus sacul aşa, peste mine. Şi a băgat pe mâna dreaptă un d-ăla dă cauciuc, aşa, cu şnur, şi m-a făcut toată numai dungi groase cât mâna. M-au bătut cu cauciucu’, de la ceafă la călcâi, şi pe stânga, şi pe dreapta. Zece zile am stat în spital numa-n frunte şi genunchi", a povestit Elisabeta Rizea.

"După ce mi-au tras masa de sub picioare, au început să mă bată cu un băţ până la sânge. Mi-au rupt câteva coaste şi am leşinat. Îmi făceam cruce cu limba în cerul gurii şi mă rugam la Dumnezeu să mă ajute să nu spun nimic", şi-a amintit Elisabeta Rizea.

Despre comuniştii care au chinuit-o, femeia a spus doar atât: "Eu îi iert dacă Dumnezeu îi iartă..."