Victor Rebengiuc, onorat cu premiul GDS pentru 2024: "Un om de o verticalitate rară şi un reper moral"

Grupul de Dialog Social i-a decernat maestrului Victor Rebengiuc premiul GDS pe anul 2024. În cadrul unei ceremonii organizate marţi seara, preşedintele GDS, Vlad Alexandrescu a onorat, în laudatio rostită în prezenţa marelui actor şi a soţiei sale, Mariana Mihuţ, atât activitatea artistică a maestrului cât şi verticalitatea acestuia, capacitatea de a fi un reper moral inclusiv în vremuri întunecate, cum au fost cele ale comunismului.

În alocuţiunea sa, Alexandrescu a punctat faptul că în timpul epocii ceauşiste, Rebengiuc a fost unul dintre puţinii actori care au refuzat să recite osanalele compuse în cinstea lui Ceauşescu, au refuzat să toarne la Securitate şi în genere nu s-a pretat niciunui compromis şi nu a făcut rabat de la propria conştiinţă.

De asemenea, Alexandrescu a reamintit faptul că după Revoluţie, Rebengiuc a avut curajul de a-i critica pe cei care îl ridicau în slăvi pe Ceauşescu şi de a susţine mişcarea anti-comunistă din Piaţa Universităţii.

"Ne aflăm astăzi aici pentru a onora o personalitate excepţională a culturii româneşti, un artist a cărui voce şi prezenţă scenică au marcat generaţii întregi. Grupul pentru Dialog Social are onoarea de a acorda Premiul GDS pe anul 2024 maestrului Victor Rebengiuc, o figură emblematică a teatrului şi cinematografiei româneşti, un om de o verticalitate rară şi un reper moral pentru societatea noastră.

În cei 30 de ani de când Grupul pentru Dialog Social a instituit acest premiu, este pentru prima oară când îl acordă unui artist şi acest lucru are o însemnătate excepţională. În primul rând aceea de a afirma rolul fundamental al oamenilor de cultură, al oamenilor de teatru în particular, în mersul anevoios al societăţii româneşti către libertate şi democraţie. În al doilea rând, aceea de a distinge în rândul lor nu doar un mare actor, ci şi un om de o mare conştiinţă civică. În momentele dificile ale istoriei recente, vocea lui s-a făcut auzită clar şi răspicat, pledând pentru integritate, pentru decenţă, pentru curaj.

Maestre, ne amintim de demnitatea cu care aţi refuzat orice forme de colaborare cu structuri politice pe care, în diverse momente, le-aţi considerat opresive, curajul prin care aţi devenit de atâtea ori un simbol al libertăţii de expresie. Prin refuzul de a fi membru al Partidului Comunist, prin rezistenţa de a nu popula penibilele spectacole festive ale „Cântării României”, aţi arătat că talentul, libertatea interioară şi claritatea jocului actoricesc sunt acele trăsături care îl disting pe artistul de vocaţie.

Aţi dobândit astfel înălţimea morală ca în decembrie 1989 să oferiţi în prime time o rolă de hârtie igienică colaboratorilor televiziunii române şi tuturor celor care contribuiseră la cultul personalităţii în timpul regimului Ceauşescu. În ei aţi văzut monstrul care desfigurează umanul, opusul acelui limbaj în care aţi crezut toată viaţa, vorbele cu sens, pe care atunci când le rosteşti, le şi crezi.

Poziţia inconfortabilă pe care v-aţi asumat-o în 1990 v-a despărţit de mulţi colegi de breaslă care, solicitaţi sau nesolicitaţi, făcuseră compromisuri grave cu regimul, de la a-şi vinde vocea sau talentul pentru a supravieţui ca prezenţe vizibile, până la a accepta incalificabila colaborare cu Securitatea, prin care au acceptat să facă rău actorilor, regizorilor, oamenilor de teatru şi de film.

Aţi fost unul dintre puţinii oameni de teatru care au crezut într-o însănătoşire imediată a societăţii româneşti, aţi citit de la balconul Universităţii din Bucureşti, la 1 mai 1990, în faţa a mii de ascultători, un protest, prin care oameni de cultură, artişti, intelectuali renumiţi îşi exprimau solidaritatea cu protestatarii din piaţă şi cu spiritul Proclamaţiei de la Timişoara. Nu v-aţi mărginit însă la a-i lăuda pe 'golani' pentru activităţile lor de protest paşnice, aţi criticat conducerea FSN-ului şi aţi văzut în partidul care a rezultat din el continuarea vechilor metehne ale regimului totalitar.

Poziţiile dvs. publice v-au adus de îndată represalii din partea unor colegi de breaslă. În 1996 vi s-a comunicat că Teatrul Bulandra va înceta colaborarea cu dvs. Aţi primit telefoane şi scrisori de ameninţare semnate de tot felul de persoane în spatele cărora aţi bănuit, cu îndreptăţire, că se aflau structuri ale vechii (sau noii) Securităţi. Aţi fost căutat la teatru de grupuri de oameni mânioşi care încercau să afle unde locuiţi ca 'să vă ia gâtul'. Nu mai departe de acum trei luni, când vă opuneaţi unui fals lider mesianic şi îi îndemnaţi pe tineri să voteze pentru Europa, primeaţi din nou mesaje care vă ameninţau cu moartea.

Toate aceste intimidări nu v-au împiedicat însă să construiţi. În 1990, când aţi fost ales rector pentru 2, apoi pentru 4 ani, aţi reînfiinţat, practic, Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografie. Aţi readus toate secţiile la învăţământ de zi, aţi oferit studenţilor un cămin în care să locuiască, aţi construit un platou de filmare în curtea Institutului. Deşi aţi fost un rector iubit de studenţi, apropiat de problemele lor şi respectat de profesori, aţi găsit mai nimerit să respectaţi limita de 2 mandate pe care o indica societatea civilă, exact în aceeaşi perioadă în care însuşi preşedintele României o nesocotea cu dezinvoltură şi în care alţi rectori găseau, şi găsesc astăzi în continuare, subterfugii pentru a o încălca prin siluirea legii", a declarat Vlad Alexandrescu.

Luând cuvântul după laudatio preşedintelui GDS, marele actor a rememorat începuturile sale în teatru şi a trecut în revistă principalele momente din viata şi cariera sa.

Actorul a criticat regimul ceauşist, legionarismul şi a deplâns fenomenul Calin Georgescu, el reamintind că a fost ameninţat de fanii lui CG.

De asemenea, el a rememorat cu nostalgie fenomenul Piaţa Universităţii şi a reamintit că, în zilelele care au precedat venirea minerilor, Iliescu dezinforma cu ajutorul TVR şi că televiziunea naţională nu a trimis car TV să filmeze o uriaşă manifestaţie paşnică.

"Piaţa Universităţii a însemnat un protest foarte frumos, făcut de nişte oameni care aveau minţile la ei. Nu erau nişte mardeiaşi, cum sunt ăştia care te ameninţă că te linşează şi îţi calcă în picioare rămăşiţele sângerânde, cum m-au ameninţat şi pe mine.
Erau oameni cu convingeri, care îşi dădeau seama că lucrurile au luat-o într-o direcţie greşită, că există pericolul să se reinstaureze comunismul.

Şi asta m-a inspirat să mergem acolo, să fim acolo.
Pentru ce se făcuse Revoluţia? Am fost acolo, am trecut printre gloanţe, am fost la toate manifestaţiile.

Într-una dintre ele, cea mare, unde s-a rupt tot firul, era o zi superbă, soare. Mergeam pe Calea Victoriei, o mulţime de oameni se îndreptau spre Piaţa Victoriei. Lumea de la balcoane privea, era o minune.
Stăteam frumos în piaţa, manifestăm paşnic.

Au venit nişte copii, studenţi, să îmi spună că la televizor e Iliescu, care zice că în Piaţa Victoriei e agitaţie şi scandal mare.
M-am dus la televiziune, nu m-au lăsat să intru. A venit un coleg care era operator şi, până la urmă, am intrat la interviu.

Mi-au luat interviu, am spus clar: 'Nu e adevărat ce se spune. Nu e niciun scandal. E o zi minunată, o vreme frumoasă, oamenii sunt liniştiţi, fericiţi că s-a schimbat ceva şi vor ca lucrurile să rămână schimbate.'

I-am întrebat: 'De ce nu trimiteţi o echipă de la televiziune să filmeze?'
Mi-au răspuns: 'Nu se vede nimic, e ceaţă.'
Dar nu era nicio ceaţă! Vin de acolo!

Asta a fost. 'Era ceaţă'," a declarat Rebengiuc.

Vă invităm să urmăriti un scurt material video cu un fragement din Furtuna, de Shackespeare, oferit de maestrul Rebengiuc la finele ceremoniei, precum si o scurta amintire amuzanta de pe un platou de filmare.