Raport ONU: Schimbările climatice „vor aduce foame şi revolte”

Kadijo Suleyman, refugiată internă din sudul Somaliei, îşi ţine copilul subnutrit în faţa adăpostului ei improvizat din tabăra Taraboonka.
Kadijo Suleyman, refugiată internă din sudul Somaliei, îşi ţine copilul subnutrit în faţa adăpostului ei improvizat din tabăra Taraboonka. (ABDURASHID ABDULLE / AFP / Getty Images)

Conflicte, boli, migraţie şi o pierdere netă de 2% din valoarea PIB-ul mondial. Acestea sunt efectele devastatoare pe care schimbările climatice le-ar putea provoca deja de la mijlocul secolului, dacă nu vor fi luate măsuri eficiente de prevenire a acestora. Acesta este noul raport al Intergovernmental Panel on Climate Change ONU (IPCC), care se adaugă la o alarmă lansată de Wall Street Journal, care raportează că, preţurile la alimente au crescut deja cu 3,5% în SUA din cauza secetei care afectează state precum California şi Texas.

IPCC, care este format din zeci de oameni de ştiinţă din lume, va lansa la sfârşitul lunii al doilea raport al său, foarte detaliat. Dacă nu vor fi luate măsuri semnificative, până la sfârşitul secolului productivitatea medie globală a culturilor agricole va scădea cu 2% comparativ cu cererea pentru alimente care va creşte cu 14% pe deceniu, până în 2050. Rezultatul evident este malnutriţia, care va afecta mai ales copiii. Studiul prezice că numărul persoanelor sub vârsta de cinci ani care nu beneficiază de hrană suficientă va creşte cu 20 - 25 de milioane sau între 17 şi 22% faţă de nivelurile actuale.

Problemele alimentare, de fapt, nu s-au lăsat aşteptate. Wall Street Journal, într-o anchetă separată, publicată marţi 18 martie, relatează că preţurile la alimente au crescut deja cu 3,5% în SUA, din cauza secetei în California şi Texas zonele unde se cultivă legumele şi cresc animalele care hrănesc întreaga ţară. Probleme similare afectează, de asemenea, Brazilia şi alte ţări care au asistat la reducerea randamentului culturilor. În SUA, o scădere de animale se traduce probabil cu creşterea preţului la hamburgeri, deja stabilite de unele lanţuri cum ar fi Fatburger North America, dar în alte părţi din lume poate însemna foamea. Acest lucru creează instabilitate, aşa cum s-a întâmplat cu revoltele de pâine, care în 2008 au izbucnit din Haiti în Africa sub-sahariană trecând prin Asia de Sud. Au urmat apoi, în 2011, protestele Primăverii arabe care au cuprins mai multe ţări, toate fiind datorate lipsei de hrană.

Raportul ONU arată că sute de milioane de persoane vor fi afectate de inundaţiile de coastă, fapt care va împinge un număr mare de populaţii să migreze. Acest lucru va provoca atât tensiuni politice, care se vor adăuga la fenomenul de migrare (deja în curs din cauza sărăciei), cât şi urgenţe de sănătate.

Aşadar, efectele negative ale încălzirii globale nu vor afecta doar locuitorii din ţările în curs de dezvoltare. Problemele menţionate în raportul ONU, în fapt, vor diminua securitatea şi stabilitatea la nivel global şi vor duce la o pierdere de aproximativ 2% din PIB-ul global. În funcţie de valorile din 2012 înseamnă o pierdere de aproximativ 1,4 trilioane de dolari din bogăţia globală.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură