Oamenii de ştiinţă denunţă un studiu climatic îndoielnic elaborat de reasiguratorul german 'Munich Re'

(photos.com)

Fie că este vorba de uragane, furtuni sau tornade, condiţiile meteo extreme sunt o mare afacere pentru asiguratori. Reasiguratorul german ''Munich Re'' susţine că a găsit dovada că schimbarea climatică generată de om provoacă mai multe catastrofe meteorologice în America de Nord. Oamenii de ştiinţă sunt indignaţi, potrivit Der Spiegel.

Companiile de asigurări au fost mult timp implicate în afacerea pariului cu privire la pericolele vremii şi a devenit banal pentru mari companii din domeniu să trimită prin poştă pliante de marketing pentru potenţiali clienţi, avertizând asupra unei creşteri a condiţiilor meteorologice nefavorabile. Gigantul german global din domeniul asigurărilor, Allianz, este una dintre multele companii care au creat o piaţă pentru politici care 'reduc riscurile asociate cu schimbările climatice'.

''Munich Re'', cel mai mare reasigurator din lume, a anunţat în cazul plăţilor pentru daune extreme o constatare importantă: dezastrele naturale din ultimii 30 de ani au demonstrat 'amprenta' iniţială a schimbărilor climatice provocate de om în America de Nord. Multe mass-media au transmis imediat ştirea săptămâna trecută, afirmând că o companie de asigurări proeminentă a avertizat în legătură cu o creştere a numărului de dezastre naturale. Dar oameni de ştiinţă au criticat reasiguratorul pentru graba de a ajunge la aceste concluzii.

Grupul interguvernamental de experţi privind schimbările climatice al ONU (IPCC) a avertizat asupra unei creşteri a valurilor de căldură, ploilor torenţiale şi inundaţiilor, dar în majoritatea cazurilor nu s-a dovedit că schimbările climatice au făcut ca vremea să fie mai extremă. Nu există o concluzie prestabilită că lucrurile se vor înrăutăţi neapărat. Potrivit unui raport al IPCC, ar putea exista mai puţine dezastre legate de vremea rece şi furtuni pe viitor, în unele locuri.

Deşi se consideră o realitate faptul că oamenii provoacă încălzirea climei prin emisii, atunci când vine vorba de evaluări cu privire la fenomene meteo extreme, experţii ONU privind clima sunt rezervaţi. Ei susţin că ar putea dura decenii până când noul climat va fi palpabil. Problema principală este raritatea evenimentelor extreme şi o lipsă de date despre ele. Numai acest lucru singur face dificilă evaluarea situaţiei.

''Munich Re'' pare să creadă însă că este în cea mai bună poziţie pentru a oferi răspunsuri. Compania, care are în SUA cea mai importantă piaţă, pretinde că deţine 'cea mai cuprinzătoare bază de date din lume cu privire la catastrofele naturale'. 'Mai mult de jumătate din primele de dezastre naturale provin din SUA', spune Petru Röder din board-ul ''Munich Re'', care răspunde de piaţa nord-americană.

Potrivit lui Röder, compania este 'foarte expusă' în SUA, în special în zona asigurărilor în caz de uragan. La o discuţie recentă cu jurnalişti la Munchen, Röder a afirmat că compania este 'foarte mulţumită' de faptul că primele sale acoperă dezastre meteorologice din SUA şi că a luat deja în considerare aşteptările de uragane mai intense.

Date noi de la ''Munich Re'' par să sprijine această strategie. Din 1980, pagubele materiale cauzate de dezastre meteorologice s-au înmulţit de cinci ori, a raportat ''Munich Re''. 'Nicăieri în lume nu este mai evident numărul crescând de catastrofe naturale ca în America de Nord', a declarat şeful ''GeoRisk Research'' de la ''Munich Re'', Peter Hoppe, într-un video al companiei. 'Anterior, nu a existat un astfel de lanţ puternic de dovezi', a precizat el.

Oamenii de ştiinţă spun însă că nu există dovezi. 'Comunicatul de presă sugerează că o 'amprentă' a schimbării climatice ar fi fost găsită în date privind pierderile', a declarat cercetătorul pe probleme de mediu Roger Pielke de la Universitatea Colorado din Boulder. 'Dar raportul nu susţine astfel de lucruri', a adăugat el.

'Cele mai multe dintre aceste afirmaţii nu au sens şi sunt în contradicţie cu tendinţele observate', consideră Clifford Mass, profesor de ştiinţe atmosferice la Universitatea Washington din Seattle.

Potrivit studiului ''Munich Re'', daunele totale ale dezastrelor legate de meteo în America de Nord în perioada 1980-2011 s-au ridicat la 1,6 miliarde dolari, din care 510 miliarde dolari au fost acoperite de asigurări. În jur de 30.000 de oameni au murit. Cel mai costisitor dezastru de până acum a fost uraganul Katrina în New Orleans, în 2005.

Hoppe consideră că încălzirea oceanelor a precipitat uraganele. 'Temperaturile mai mari de la suprafaţa mării sunt cauza unor riscuri mai mari de uragane de înaltă intensitate. Am vazut la nivel global, dar şi în Atlanticul de Nord, că aceste temperaturi de la suprafaţa apei au crescut semnificativ din cauza încălzirii globale', a adăugat el pe video.

Pentru a stabili dacă uraganele au devenit mai periculoase sau dacă există pur şi simpli mai multe case afectate de acestea, cercetătorii trebuie să găsească o modalitate de a face furtunile din ultimele decenii comparabile unele cu altele. Ei calculează efectul pe care uraganele l-ar fi avut dacă numărul de case ar fi fost la fel de dens ca astăzi. Unul dintre aceste studii, finalizat de Pielke în urmă cu patru ani, a ajuns la o concluzie surprinzătoare. Dacă acelaşi număr de case ar fi fost construit la vremea aceea, atunci singura furtună cea mai dăunătoare ar fi fost marele uragan din Miami din 1926, urmat de uraganul Katrina în 2005 şi două uragane din Galveston, Texas, în 1900 şi 1915. Raportul nu a constatat nicio tendinţă de creştere în intensitate la uragane.

Pielke şi alţi doi colegi urmează să prezinte constatări la fel de surprinzătoare într-un studiu privind tornadele din SUA, care va fi publicat curând în revista ''Environmental Hazards''. O analiză a 56.457 de tornade începând din 1950 a arătat că dacă acelaşi număr de case ar fi existat în ultimele şase decenii, atunci valoarea daunelor cauzate de tornade s-ar fi redus, potrivit lui Pielke.

În lumina acestor contradicţii, şi alte afirmaţii din studiul ''Munich Re'' par îndoielnice. Furtunile şi ploile torenţiale au crescut în multe locuri din SUA, scrie reasiguratorul, referindu-se la un studiu vechi de trei ani al Universităţii Cornell. Dar pentru o 'amprentă iniţială privind schimbările climatice' această sursă este mult prea veche.

Evoluţia corespunde aşteptărilor, spune asiguratorul. Aerul cald reţine mai multă umiditate, care poate fi eliberată prin furtuni puternice, un fenomen care, prezice şi IPCC, va aduce mai multe ploi abundente.

Oamenii de ştiinţă spun că pot dovedi că un efect puternic de seră a provocat ploi abundente în Marea Britanie, dar ceea ce se întâmplă într-o regiune depinde de condiţiile atmosferice locale. Nicio primă de asigurare climatică nu va fi limitată de astfel de consideraţii.

Pielke critică ''Munich Re'' pentru abordarea sa. 'Dacă 'Munich Re' crede că a găsit amprenta schimbării climatice provocate de om în datele privind dezastrele, atunci ar trebui să pregătească o lucrare ştiinţifică şi să o trimită la 'Science' sau 'Nature', unde va reprezenta o constatare majoră', spune el. 'A face astfel de declaraţii prin comunicat de presă promoţional sugerează altceva'', a adăugat el.

Cercetătorul Clifford Mass este de acord: 'Schimbarea climei este serioasă, dar a exagera şi denatura tendinţele trecute nu este calea responsabilă de a o aborda''.

Până în prezent, spune Pielke, oamenii de ştiinţă nu au putut să identifice schimbarea climatică provocată de om în datele privind pagubele generate de catastrofe naturale. Totodată, nu pare să existe o tendinţă spre valuri de căldură mai puternice în SUA, în pofida secetei din această vară. Datele arată că secetele din SUA au devenit mai scurte şi mai puţin frecvente în ultimele decenii.

Revista ştiinţifică Nature a abordat recent problema vremii într-un editorial. Având în vedere dificultăţile tehnice, poate că nu are sens să se pună automat aceste probleme laolaltă cu schimbările climatice, se spune în articol. 'Mai ales în ţările sărace, pierderile generate de fenomene meteo extreme sunt adesea la fel de mult legate de sărăcie, sănătatea precară şi corupţia guvernului ca de o schimbare a climei', notează editorialul.

Între timp, politicieni de primă mărime încearcă în mod repetat să folosească dezastrele naturale ca dovadă de schimbări climatice provocate de om. Extremele meteorologice mai intense au devenit o 'nouă realitate', a declarat în septembrie comisarul european pentru acţiune climatică, Connie Hedegaard. Schimbările climatice reprezintă 'noua normalitate', a adăugat ea.

Acest gen de declaraţii sunt susceptibile să fie salutate de asiguratori, dar nu şi de oamenii de ştiinţă sau publicul larg. O declaraţie făcută de regretatul cercetător austriac în domeniul climatic, Reinhard Böhm, pare adecvată: 'Nu ar trebui să se permită artificii pe termen scurt care se bucură de o anumită acceptare pentru a îngropa credibilitatea ştiinţei'.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe