R. Moldova: Nici banii UE nu vor salva satele de pustiire

(DANIEL MIHAILESCU / AFP / Getty Images)

"Nici un fel de surse ale Uniunii Europene (UE) nu vor salva satele moldoveneşti de pustiire, migrarea în masă peste hotare a localnicilor, dacă nu vor fi create locuri de muncă", a spus joi, la Chişinău, în cadrul discutării noului program UE de suport pentru Cooperare teritorială din cadrul Parteneriatului Estic (EaPTC Support Programme) în 2015-2016, vice-preşedintele raionului Hânceşti, Valeriu Condratiuc.

Acesta consideră că nici construirea obiectelor sociale, nici repararea drumurilor în localităţi nu vor stopa tendinţa de plecare a muncitorilor migranţi în căutarea locurilor de muncă decente până când aceştia nu le vor găsi în Moldova.

"Primim surse în cadrul diferitor proiecte ale UE şi Fondului Dezvoltării Regionale a guvernului Republicii Moldova deja de mai mulţi ani. În legătură cu aceasta a trebuit să plecăm pentru a face schimb de experienţă în Europa. Şi în Germania, şi în Polonia şi în Olanda ni s-a spus că în zona de frontieră cel mai bine este să creăm întreprinderi cu producere inovativă. Adică astfel de întreprinderi, care vor aduce venit atât la bugetul statului cât şi salarii decente oamenilor. Trebuie să începem cu astfel de experienţă pozitivă a europenilor, nu să "îngropăm" banii UE în drumuri şi sisteme de canalizare", consideră Condratiuc.

Poziţia sa a fost susţinută de şefa Agenţiei Sud pentru Dezvoltare Regională, Maria Culeşova, care a comunicat că în satul Tvardiţa, raionul Taraclia, demnitarii s-au confruntat cu opoziţia localnicilor, care nu doreau să creadă că plantaţiile de levănţică vor aduce un venit mai mare decât culturile tradiţionale cum ar fi porumbul sau cartoful. "Cu greu am convins populaţia că plantarea culturilor eter-oleaginoase este foarte avantajoasă. Astăzi în sat există un teren de 10 ha, care sperăm că se va extinde.”

„Pentru a consolida încrederea, pentru cei mai curioşi ţărani am organizat o excursie la gospodăria celui mai experimentat florar din sudul ţării - locuitorul satului Cioara, raionul Hînceşti, Vladimir Semaşco. La gospodăria sa de nenumărate ori s-au organizat excursii pentru fermieri", a spus Culeşova.