Banca de Dezvoltare va acorda Republicii Moldova un credit în valoare de 39 mil. euro

.
. (Epoch Times România)

Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei va acorda Republicii Moldova un credit în valoare de 39 mil. euro pentru construcţia unui penitenciar nou. Parlamentul a ratificat joi un acord în acest sens. "Infotag" a comunicat anterior că acest credit va fi oferit pe un termen de 20 de ani cu o perioadă de graţie de cinci ani, iar dobânda va fi stabilită pentru fiecare tranşă în momentul încasării banilor.

Proiectul de construcţie a complexului penitenciar are o valoare totală de 44,5 mil. euro. Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei va acorda, de asemenea, 1 mil. euro sub formă de grant, iar guvernul Republicii Moldova urmează să aloce alţi 4,5 mil. euro. Proiectul urmează să fie realizat până la 30 iunie 2018. Penitenciarul este prevăzut pentru 1600 de persoane deţinute concomitent.

Acum, la penitenciarul nr.13 din Chişinău se pot afla cel mult 1200 deţinuţi şi alţi 400 de arestaţi - la izolatoarele de anchetă ale comisariatelor din capitală. Complexul va fi construit pe un teren care aparţine Ministerului Justiţiei, la periferia urbei. Construcţia complexului penitenciar este determinată de nevoia de a crea condiţii adecvate de detenţie în arest pentru persoanele respective, conform recomandărilor Uniunii Europene.

Comisia parlamentară pentru economie, buget şi finanţe anterior pledase împotriva ratificării, considerând că acest credit este dezavantajos, pentru că în loc de 39 mil. euro, în condiţiile unei dobânzi de 3%, vor trebui rambursaţi circa 70 mil. euro. Opoziţia a criticat această decizie.

Potrivit deputaţilor din partea Partidului Comuniştilor "trebuie să economisim banii pentru pauze de cafea şi atunci nu vom fi nevoiţi să împrumutăm 39 mil. euro".

"Ar fi corect dacă închisoarea ar fi construită pentru actualii guvernanţi din granturile europene, nu în baza creditelor. Închideţi şcoli, însă alocaţi sume colosale sub forma creditelor pentru închisori", a spus deputatul comunist Artur Reşetnicov.

În opinia vicepreşedintei comisiei, parlamentaracomuniste Oxana Domenti, "ţara are nevoie de un penitenciar normal, dar este cinic din partea autorităţilor să ceară adoptarea unui asemenea acord, deoarece construcţia penitenciarului nu reprezintă la moment o necesitate majoră a Republicii Moldova".

"90% din pensionari trăiesc sub nivelul sărăciei. Zeci de mii de mame, invalizi duc un trai jalnic. Sute de şcoli se închid. Nu avem un spital pentru copii. Desigur avem nevoie de o închisoare decentă şi de respectarea drepturilor omului. Dar trebuie să găsim alte surse pentru construcţia închisorilor. Nu pot invalizii, mamele şi pensionarii să fie mai prejos decât deţinuţii. Peste un miliard de lei este prea mult! PCRM nu va susţine proiectul de lege", a spus Doment.

Finisarea lucrărilor de construcţie a închisorii este planificată pentru luna iunie 2018

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe