Preşedinta Open Dialog: Ministrul Justiţiei a fugit de la şedinţa Comitetului Parlamentar de Asociere UE-RM

Fiind întrebat de europarlamentarii participanţi la şedinţa Comitetului Parlamentar de Asociere UE-RM, despre persecuţiile politice ale regimului de la guvernare, mai ales împotriva celor care informează despre situaţia din RM, ministrul Justiţiei s-a „înfuriat şi a fugit”.
Vladimir Cebotari, ministrul Jistiţiei
Vladimir Cebotari, ministrul Jistiţiei (facebook.com / Vladimir-Cebotari)

La Chişinău a avut loc cea de-a patra şedinţă a Comitetului Parlamentar de Asociere Uniunea Europeană-Republica Moldova, la care a luat parte şi ministrul Justiţiei, Vladimir Cebotari care ar fi făcut o criză de nervi din cauza întrebărilor europarlamentarilor privind persecuţiile politice ale regimului de la guvernare, în special a celor care informează europarlamentarii despre situaţia din RM, cum sunt avocaţii Ana Ursachi şi Eduard Rudenco. Despre acest incident a scris pe contul său de Facebook, apărătorul drepturilor omului, preşedinta Fundaţiei Open Dialog, Liudmila Kozlovska.

„Detalii din culise pe care maşinăria de propagandă a lui Plahotniuc n-o să vi le spună. Un caz povestit de unul dintre oaspeţii Moldovei. De ce Vladimir Cebotari, ministrul Justiţiei a fugit de la cea de-a patra şedinţă a Comitetului Parlamentar de Asociere UE-RM? Motivul evadării şi comportamentului extrem de emoţional a lui Cebotari în timpul întrevederii oficiale cu europarlamentarii au fost întrebările privind persecuţiile politice asupra societăţii civile din Moldova”, a scris Liudmila Kozlovska.

Aceasta a ţinut să precizeze că europarlamentarii Rebecca Harms şi Andzhey Gzhib ar fi întrerupt raportul ministrului Cebotari despre „reformele sclipitoare” cerându-i să-şi concentreze discursul pe excluderea persecutării politice a disidenţilor, menţionând că lista celor vizaţi de represiuni este una impunătoare. Europarlamentarii ar fi menţionat cazurile avocaţilor Ana Ursachi şi Eduard Rudenco, notează jurnal.md.

„Spre uimirea tuturor celor prezenţi, ministrul Justiţiei a început să strige: „Voi apăraţi criminalii? Eu o urăsc pe Ursachi! Rudenco ia mită!” şi aşa mai departe. Eurodeputaţii au încercat să-i aducă aminte lui Cebotari că ministrul Justiţiei nu poate să învinuiască pe nimeni în lipsa unei sentinţe, cu atât mai mult să reacţioneze atât de emotiv. Drept răspuns, ministrul înfuriat a... fugit. Un astfel de comportament a consolidat opinia delegaţiei Parlamentului European privind necesitatea îngheţării următoarei tranşe a ajutorului macro-financiar. Acest lucru a devenit evident pentru toţi cei prezenţi. La fel a devenit clar că Plahotniuc şi anturajul său se vor răzbuna pe Ana Ursachi şi pe toţi activiştii care au informat deputaţii europeni despre situaţia politică din Moldova”, a menţionat Kozlovska.

Reacţia autorităţilor nu s-a lăsat mult aşteptată, a adăugat apărătoarea drepturilor omului, specificând cazul produs în noaptea aceleiaşi zile în care a avut loc şedinţa Comitetului Parlamentar de Asociere UE-RM, 22 mai. Aceasta a scris despre faptul că trei reprezentanţi ai Procuraturii şi Centrului Naţional Anticorupţie au încercat să „înmâneze citaţia”, prin geam, la ora 22:30, tatălui vârstnic şi fiului bolnav ai avocatei Ana Ursachi.

„Se pregăteşte un nou capăt de acuzare pentru „crime economice/fiscale” împotriva lui Alexandru Machedon, acuzaţie de „viol” pentru Eduard Rudenco... Există însă un aspect care, din câte se vede, le-a scăpat celor din anturajul lui Plahotniuc. Fiecare pas făcut în direcţia persecutării activiştilor pentru deputaţii şi funcţionarii europeni va însemna nu doar o motiv în plus pentru îngheţarea banilor, dar şi pentru a cere sancţiuni pe numele celor care personal răspund de înfăptuirea persecuţiilor politice. Aşa că, în curând, pentru persoanele din anturajul lui Plahotniuc perspectiva de a se deplasa ar putea fi limitată exclusiv până la parcelele cu legume în Moldova şi doar până când Plahotniuc se mai află la guvernare.”, a conchis Liudmila Kozlovska.

În replică, ministerul Justiţiei se apără dezminţind informaţiile apărut în presă, menţionând că în cadrul celei de-a patra Reuniuni a Comitetului Parlamentar de Asociere RM-UE, după prezentarea „succeselor reformei în sectorul justiţiei şi lupta cu fenomenul corupţiei”, ar fi avut un dialog constructiv cu Rebecca Harms, reprezentanta delegaţiei Euronest. „Informaţiile apărute astăzi în presă în privinţa sa sunt false, din surse nesigure, ce au trezit mai multe speculaţii”, se arată într-un comunicat al Ministerului Justiţiei.