Povestea vorbei: Darul beţiei

Caniculă şi sete în Bucureşti
Caniculă şi sete în Bucureşti (Epoch Times România)

Pe lângă darul vorbirii, unii români mai pot avea şi darul beţiei. Beţia e o veche meteahnă, ce-i drept, nu doar în ţara noastră, ci şi prin cele străinătăţi, şi nu a putut fi stârpită niciodată. Având o vechime impresionantă, acest nărav a pătruns adânc în proverbele şi zicalele noastre.

Aşadar, a fi beat se mai zice şi a se afuma, a se chercheli, a da cu căciula în câini, a se face cocă, a fura luleaua neamţului, a lua ciocârlanul de coadă, a se machi, a se matofi, a se matosi, a mirosi a ceaţă, a se tămâia, a se aghezmui, a se trosni, a se trotila, a se tufli, a se turti, a se face cuc, a umbla pe şapte cărări, a se vărui, a se vopsi etc.

De la o blândă ameţeală se poate ajunge la gradul superlativ, adică beat cui, beat mangă, beat criţă sau chiar beat mort! Regional, mangă înseamnă ”surpătură în mal; prăpastie; drum sub nivelul ogoarelor din jur”, deci o prăbuşire. Mangă mai înseamnă şi ”mită; şperţ; om încăpăţânat”. Criţă este denumirea veche a oţelului.

Omul beat e, cum se mai spune, abţiguit, pilit, candriu, turlac, vâjâit, amnărit, învinoşat, chermeleu, şumen, târnosit, turtit, achiu, afanisit, arămit, chilacciu, chiurluit, cleios, flecuit, împuşcat în aripă, într-o dungă, matrafoxat, mazgugur, trăscănit etc.

În fine, cine intră în cârciumă nu intră să se închine. Vinu-i capătul minţii; îmbată şi sfinţii. Cu bărbatul băutor nu faci pită în cuptor. Îi cată mustăţile spre fundul oalei. Nu-i place băutura, ca la căţeluş untura. Ţara moare de tătari şi el bea cu lăutari. Şi-a băut şi căciula din cap.

Omul când e beat se crede împărat. Mai mulţi se îneacă în băutură decât în apă. Nu beau doar bărbaţii, ci şi femeile. Astfel, dacă bărbatul bea, jumătate din casă arde; dacă femeia bea, toată casa arde. Lucru mai rar:

Mândra bea şi chefuieşte,

Mândrul tace şi plăteşte.