Povestea vorbei: Anteriul lui Arvinte

Boschetar
Boschetar (Epoch Times România)

În zilele noastre, anteriul este o haină lungă purtată de preoţii ortodocşi, dar în trecut fusese tipică pentru domnii sau boierii români. Apoi ajunsese să fie purtată şi de ţărani ori de lăutari. Arvinte este un zgârcit din snoavele noastre populare. Este şi personaj al comediei ”Arvinte şi Pepelea” de Vasile Alecsandri şi al fabulei ”Anteriul lui Arvinte” de Alexandru Donici.

Arvinte este tipul zgârcitului caraghios, care, având coatele roase la anteriu, le-a peticit tăind din mâneci. Cum însă lumea se prăpădea de râs, el şi-a făcut mâneci tăind din coate. Astfel, peticit pe toate părţile, anteriul lui Arvinte nu mai semăna nici măcar cu un mintean. Celor ce se poartă ca el, adică acelora care strică într-o parte pentru ”a repara” în alta, în loc să-şi cumpere un obiect nou, li se spune că procedează ca Arvinte cu anteriul lui.

E posibil ca numele Arvinte să fi pornit, în zicala cu pricina, de la orbanţ ”brâncă; erizipel”. Un fel de Arvinte este şi acela descris de Stan Păţitul, eroul unui basm de Ion Creangă: ”Am mai văzut deunăzi umblând pe-aici prin sat un ciofligar de-alde tine, dar acela era oleacă mai chipos şi altfel îmbrăcat.

Cu anteriu de canavaţă

Ce se ţinea numa-n aţă

Şi cu nădragi de anglie,

Petece pe ei o mie.

Şi când mergea pe drum, nădragii mergeau alăturea cu drumul; cică umbla după strâns pelicele, şi cum trecea pe la poarta mea, de-abia l-am scos din gura lui Zurzan; l-a pieptănat de i-au mers petecele. Vorba ceea: ”Aş veni deseară la voi, dar mi-e ruşine de câni”. Şi-acum parcă-l văd cât era de ferfeniţos şi cum îşi culegea boarfele de pe jos”.

Prin extindere, chiar fără petice, i s-a spus ”anteriul lui Arvinte” şi unei haine soioase. Să se mai spună că haina nu-l face pe om!