Obama părăseşte Europa cu promisiuni privind securitatea şi cooperarea

Preşedintele american şi-a manifestat sprijinul pentru o misiune NATO în largul coastei libiene pentru a bloca migraţia ilegală spre Italia. În plus, acesta a cerut Europei să înfrunte “momentul său definitoriu” pe fondul unei serii de evenimente politice.
(De la st la dr) Premierul birtanic David Cameron, preşedintele american Barack Obama, cancelarul german Angela Merkel, preşedintele francez Francois Hollande şi premierul italian Matteo Renzi se întâlnesc la Schloss Herrenhausen, în oraşul german Hanovra, 25 aprilie 2016.
(De la st la dr) Premierul birtanic David Cameron, preşedintele american Barack Obama, cancelarul german Angela Merkel, preşedintele francez Francois Hollande şi premierul italian Matteo Renzi se întâlnesc la Schloss Herrenhausen, în oraşul german Hanovra, 25 aprilie 2016. (Captură Foto)

Preşedintele american Barack Obama s-a întâlnit luni cu Angela Merkel, preşedintele francez Francois Hollande, premierul britanic David Cameron şi premierul italian Matteo Renzi în timpul unei vizite în Germania, care pare să fie ultima înainte de părăsirea Biroului Oval în ianuarie 2017.

După întâlnire, premierul italian a declarat că Obama s-a oferit să susţină o misiune NATO în Marea Mediterană în apropierea coastei libiene.

Mii de migranţi au sosit în sudul Italiei de la începutul acestui an, marcând o creştere masivă a numărului refugiaţilor comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, conform Ministerului italian de Internet.

După întâlnire, Renzi a declarat pentru AFP că Obama a susţinut că va implica activele NATO pentru a bloca traficul de fiinţe umane şi traficanţii de persoane.

Casa Albă a confirmat declaraţia lui Renzi, susţinând că liderii au cerut NATO şi UE “să folosească experienţa lor din Marea Egee pentru a explora modul în care ar putea lucra împreună pentru a soluţiona într-o manieră ordonată şi umană fluxurile de migranţi din centrul Mediteranei.

Misiunea europeană

Cancelarul german Angela Merkel a declarat că orice misiune în Marea Mediterană ar trebui să aibă loc într-un cadru UE, şi nu în cadrul NATO.

“Prin misiunea NATO în Marea Egee, SUA şi-a demonstrat dorinţa de a participa la combaterea migraţiei ilegale de aici”, a susţinut Merkel.

“SUA este pe deplin implicată şi pregătită – în privinţa rutei de migrare din Libia în Italia – să împartă responsabilitatea dacă este necesar ... Totuşi, acum avem o misiune europeană, EUNAVFOR, numită de asemenea Sophia, care funcţionează destul de bine”, a adăugat cancelarul german.

Liderii au discutat, de asemenea, despre modurile în care se poate susţine noul guvern libian, în condiţiile în care grupurile militante, inclusiv Statul Islamic, s-au infiltrat în ţara nord-africană. După întâlnire, preşedintele Obama s-a urcat la bordul Air Force One şi a părăsit Germania.

“Moment definitoriu”

Vizita lui Obama are loc într-un moment în care Europa încearcă să facă faţă unor probleme majore, inclusiv migraţia ilegală către blocul european, o posibilă ieşire a Marii Britanii din UE şi atacuri teroriste în capitalele europene.

“Acesta este un moment definitoriu şi ceea ce se întâmplă pe acest continent are consecinţe pentru oamenii din întreaga lume”, a declarat preşedintele american, conform Reuters.

“Dacă o Europa unită, paşnică, liberală, pluralistă şi cu piaţă liberă începe să pună la îndoială progresul care s-a făcut în ultimele câteva decenii, atunci nu ne putem aştepta ca progresul care începe să se facă văzut în multe locuri din lume va continua”, a adăugat Obama.