Nouă lovitură primită de Gabriela Firea: cele 22 de companii anulate de Curtea de Apel Bucureşti

După ce au înghiţit aproape un miliar de euro, companiile înfiinţate de Gabriela Firea pe lângă PMB urmează să dispară. Cine va răspunde pentru haosul creat, ridică întrebarea Nicuşor Dan?
Gabriela Firea
Gabriela Firea (Florin Chirila/Epoch Times)

Curtea de Apel Bucureşti a decis anularea hotărârilor Consiliului General al Primăriei, prin care au fost înfiinţate cele 22 de companii municipale, conform unui anunţ postat de USR Bucureşti.

Nicuşor Dan, unul dintre iniţiatorii luptei împotriva ilegalităţilor Primăriei Bucureşti, a postat pe Facebook:

"Prin înfiinţarea acestor companii, Gabriela Firea a urmărit să evite legea achiziţiilor publice şi legislaţia privind funcţionarii publici, două instrumente importante de control privind cheltuirea banilor publici. Cele 22 de companii au primit până acum peste 800 de milioane de euro şi au circa 8000 de angajaţi, cei mai mulţi membri de partid sau membri ai grupurilor de interese care gravitează în jurul actualei conduceri a Primăriei. Acum, în mod firesc, urmează dizolvarea acestor companii, iar cineva trebuie să răspundă pentru acest haos creat. Gabriela Firea este direct responsabilă pentru această situaţie, deoarece înfiinţarea acestor companii a fost proiectul ei asumat şi susţinut public. Gabriela Firea şi-a bătut joc de banii publici şi trebuie să plătească pentru acest lucru."

Consilierii municipali USR au contestat înfiinţarea acestor Companii pe motiv că hotărârile au fost adoptate cu votul a jumătate plus unu din numărul total de consilieri, şi nu cu votul a două treimi, aşa cum ar fi fost nevoie pentru astfel de proiecte care privesc patrimoniul Capitalei.

"Instanţa a decis astăzi că toate companiile au fost înfiinţate de Gabriela Firea cu încălcarea legii, aşa cum am spus şi noi încă de anul trecut. Este o veste foarte proastă pentru găştile din Voluntari care îşi văd năruit visul de a pune mâna pe Bucureşti bucată cu bucată. Este în schimb o veste foarte bună pentru bucureşteni pentru că aceste companii nu vor mai înghiţi sute de milioane de euro aşa cum au făcut-o până acum. Aceste companii sunt un eşec managerial şi financiar de proporţii pentru care Gabriela Firea trebuie să răspundă. Actualul Primar este cel care a girat şi a forţat împotriva legii înfiinţarea acestor Companii. Actualul Primar este cel care a dat peste jumătate de miliard de euro către aceste structuri înfiinţate peste noapte. Şi actualul Primar trebuie să plătească. Gabriela Firea este singurul vinovat pentru cel mai mai mare dezastru edilitar şi financiar din Bucureşti din ultimii 30 de ani. Am avertizat de fiecare dată că legea este încălcată şi i-am cerut Gabrielei Firea să nu se aventureze într-un astfel de experiment. Din păcate nu a ascultat şi a împins oraşul şi banul public într-o groapă de unde vom ieşi foarte greu", a declarat Roxana Wring, preşedinte USR Bucureşti, consilier municipal şi semnatar al acţiunii în instanţă.

"Companiile Gabrielei Firea ar fi putut deveni 22 de 'Tel Drum' nu mai mici, ci chiar mai mari decât cunoscuta companie din Teleorman. Pentru că, dacă instanţa nu ar fi pus stop acestei ilegalităţi în formă continuată, o majoritate simplă PSD-ALDE ar fi putut să vândă pe nimic aceste companii unor indivizi bine conectaţi la camarila Gabrielei Firea. Am fi putut vedea cum cele 500 de milioane de euro ajung după o schemă deja consacrată în buzunarele unor indivizi care nu au nicio legătură cu binele şi cu interesul public. Din fericire, acest risc nu mai există. Instanţa a decis că toate companiile sunt înfiinţate ilegal, ceea ce înseamnă că banii bucureştenilor trebuie să se întoarcă la bugetul Capitale", a declarat la rândul său Ana Ciceală, consilier municipal USR şi semnatar al acţiunii în instanţă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne