Mattis susţine că Rusia nu poate înlocui SUA în Orientul Mijlociu

Secretarul american al apărării, James Mattis.
Secretarul american al apărării, James Mattis. (Getty Images)

Secretarul american al Apărării, Jim Mattis, le-a declarat liderilor arabi că Rusia nu este un înlocuitor al Statelor Unite în Orientul Mijlociu, după intervenţia militară rusească în Siria.

„Prezenţa Rusiei în regiune nu poate înlocui angajamentul îndelungat şi transparent al SUA în Orientul Mijlociu”, a afirmat Mattis sâmbătă, la o întâlnire în Manama, capitala statului Bahrain, potrivit RFE/RL.

Tot astăzi, preşedintele rus Vladimir Putin va participa la un summit în Istanbul cu liderii din Franţa, Germania şi Turcia care doresc să găsească o soluţie politică durabilă la războiul civil vechi de peste 7 ani din Siria.

Rusia susţine regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad, în timp ce Turcia susţine rebeli care urmăresc înlăturarea de la putere a regimului Assad.

Mattis a declarat la conferinţa de securitate anuală “Dialogul din Manama” că „oportunismul şi disponibilitatea Moscovei de a trece cu vederea activităţile criminale ale lui Assad, comise împotriva propriului popor, evidenţiază lipsa sa de angajament sincer faţă de principiile morale esenţiale”.

Oficialul american a precizat că suportul acordat regimului sirian de către Iran, „cuplat cu repetatele veto-uri ale Rusiei faţă de rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU, reprezintă principalul motiv pentru care Assad rămâne la putere”.

În remarcile sale, Mattis a avertizat de asemenea că incidente precum uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi în Consulatul saudit din Istanbul subminează stabilitatea Orientului Mijlociu şi că SUA va lua măsuri suplimentare împotriva vinovaţilor.

Khashoggi, 59 de ani, un rezident american care scria pentru Washington Post, era critic la adresa conducătorilor saudiţi. El a dispărut în 2 octombrie după ce a intrat în Consulatul din Istanbul pentru a obţine documente necesare căsătoriei sale.

Turcia susţine că o presupusă echipă de 15 asasini a fost trimisă pentru a-l ucide pe jurnalist. De asemenea, Ankara a declarat că deţine dovezi audio şi video privind asasinarea lui Khashoggi.

SUA „nu tolerează acest tip de acţiuni nemiloase pentru a-l reduce la tăcere prin violenţă pe Khashoggi, un jurnalist”, a afirmat Mattis în Manama.

„Eşecul oricărei naţiuni de a adera la normele internaţionale şi la statul de drept subminează stabilitatea regională într-un moment când este nevoie cel mai mult de ea”, a adăugat el.

Iniţial, Riadul a negat că ar şti ceva despre soarta jurnalistului, ca apoi să afirme că acesta a fost ucis într-o „încăierare” în interiorul Consulatului. Ulterior, Riadul a precizat că uciderea lui Khashoggi a fost o „operaţiune ilegală”. În plus, Arabia Saudită a precizat că a arestat 18 persoane în legătură cu acest caz.

Diverse relatări apărute recent în presă au citat oficiali turci care au prezentat o altă versiune a evenimentelor, una mai teribilă: astfel, Middle East Eye a notat că dr. Salah Muhammad al-Tubaigy – care a fost identificat de New York Times şi alte organizaţii media ca fiind un “expert în autopsii” – a început să îl taie în bucăţi cu un fierăstrău pe Khashoggi când acesta era inconştient, dar încă în viaţă. Khashoggi a devenit inconştient după ce a fost injectat cu o substanţă misterioasă. Ulterior, publicaţia New York Times a susţinut că membri ai unei presupuse echipe de asasini trimisă din Arabia Saudită în Istanbul pentru sângeroasa operaţiune i-au tăiat lui Khashoggi degetele de la mâini în timp ce acesta era conştient. Acest act de cruzime ar fi avut loc în timpul unui interogatoriu în care jurnalistul a fost bătut şi torturat, înainte să fie târât într-o altă cameră unde a fost finalizată măcelărirea sa.

Luând cuvântul la conferinţa din Bahrain, ministrul saudit de externe, Adel al-Jubeir, a declarat că Riadul îi va judeca pe suspecţii implicaţi în uciderea lui Khashoggi.

„În privinţa extrădării, inculpaţii sunt cetăţeni saudiţi. Ei sunt reţinuţi în Arabia Saudită şi investigaţia are loc în Arabia Saudită. Ei vor fi judecaţi în Arabia Saudită”, a susţinut Jubeir ca răspuns la apelul Turciei pentru extrădarea suspecţilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe