Maduro respinge ultimatumul statelor UE pentru organizarea de alegeri

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro.
Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro. (Getty Images)

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a respins apelul unor state europene de a organiza alegeri prezidenţiale, în pofida protestelor interne şi a imensei presiuni internaţionale, potrivit Deutsche Welle. Decizia lui Maduro deschide calea ca şapte state UE să îl recunoască pe Juan Guaido ca preşedinte interimar al ţării.

Într-un interviu la reţeaua de televiziune Sexta, Maduro a afirmat că nu va ceda presiunilor de a demisiona.

“De ce Uniunea Europeană trebuie să spună unei ţări care a avut deja alegeri să repete alegerile prezidenţiale, doar pentru că ele nu au fost câştigate de aliaţii lor de dreapta”, a adăugat el.

Câteva ţări UE, inclusiv Germania, Franţa, Marea Britanie şi Spania i-au solicitat lui Maduro să ceară organizarea de noi alegeri înaintea termenului limită de duminică.

Totuşi, Maduro a afirmat că susţine o întâlnire a statelor latino-americane cu UE în cadrul unui aşa-zis “grup de contact”. Întâlnirea ar putea avea loc peste câteva zile în Montevideo, Uruguay.

Portugalia, Olanda şi Belgia au declarat că îl vor recunoaşte pe liderul opoziţiei Juan Guaido drept preşedinte al Venezuelei dacă Maduro nu va anunţa noi alegeri până la expirarea termenului limită de duminică.

Ministrul francez pentru Afaceri Europene, Nathalie Loiseau, a declarat duminică la postul de televiziune LCI că, “în cazul în care Maduro nu se angajează în această noapte să organizeze alegeri prezidenţiale, atunci Franţa îl va considera pe Juan Guaido legitim să ceară organizarea de noi alegeri. Şi, în plus, îl vom considera preşedinte interimar al Venezuelei până când vor avea loc alegeri legitime”.

Cancelarul austriac Sebastian Kurz a declarat că Viena “îl recunoaşte şi susţine pe Juan Guaido ca preşedinte interimar al Venezuelei”, dacă Maduro nu va convoca noi alegeri.

Maduro a respins apelurile naţiunilor UE ca fiind o “impertinenţă”, declarând sâmbătă susţinătorilor săi la un miting că “eu sunt preşedintele adevărat al Venezuelei”.

Preşedintele american Donald Trump a declarat reţelei de televiziune CBS că trimiterea armatei în Venezuela este “o opţiune”.

De asemenea, Trump a afirmat că Maduro i-a cerut să se întâlnească cu el, însă liderul american ar fi refuzat cererea “deorece ne aflăm departe în acest proces”.

La Moscova, directorul departamentului pentru America de Sud din cadrul Ministerului rus de Externe a susţinut că ar trebui să li se permită venezuelenilor să îşi rezolve singuri criza.

În acelaşi timp, miniştrii de externe ai UE sunt prudenţi în ceea ce priveşte crearea de precedente vizând persoanele din opoziţie în lume şi au decis ca fiecare stat membru al blocului să adopte propria poziţie referitor la recunoaşterea lui Guaido. Totuşi, blocul este implicat în “grupuo de contact internaţional” privind Venezuela, format recent din state europene şi latino-americane.

Duminică, şefa UE pentru politică externă, Federica Mogherini şi preşedintele uruguayan Tabare Vasquez au declarat că grupul de contact va organiza prima reuniune în Montevideo în cursul zilei de marţi. La întâlnire vor participa reprezentanţi UE şi miniştri din Spania, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Portugalia, Suedia şi Marea Britanie, precum şi miniştri din Bolivia, Costa Rica, Ecuador şi Uruguay.

Obiectivul grupului este de a “crea condiţii pentru un proces politic şi paşnic care să permită venezuelenilor să îşi decidă propriul viitor” prin alegeri.

Parlamentul European l-a recunoscut săptămâna trecută pe Juan Guaido ca preşedinte interimar al Venezuelei.

Mitinguri rivale

Sâmbătă, în Caracas, au avut loc mitinguri în masă, în timpul cărora Maduro a sugerat că în locul convocării de noi alegeri prezidenţiale el va cere alegeri parlamentare anticipate. În acelaşi timp, Guaido a anunţat importuri umanitare din Columbia şi Brazilia pentru venezuelenii loviţi de sancţiuni.

Anterior, Maduro a refuzat accesul ajutoarelor în Venezuela, susţinând că acestea vor fi urmate de o invazie militară americană.

Într-un posibil semn de slăbire a suportului pentru Maduro, Reuters a raportat că, în cel puţin trei oraşe ale ţării, forţele de ordine au permis sâmbătă manifestanţilor să protesteze.

De asemenea, cu câteva ore înaintea măsurilor, generalul forţelor aeriene Francisco Yanez a dezertat şi l-a declarat pe Maduro “dictator” într-un material video.

Yanez a mai afirmat că “90% din armata ţării” nu îl susţine pe liderul socialist, adăugând că “tranziţia la democraţie este iminentă”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe