Macovei avertizează: „Cu Ponta şi PSD, reforma justiţiei nu este ireversibilă” (Video)

Monica Macovei
Monica Macovei (Epoch Times România)

Materialul video poate fi urmărit pe pagina originală a articolului Epoch Times România.

Europarlamentarul Monica Macovei, care şi-a anunţat recent candidatura la prezidenţiale, a avertizat joi, la Adevărul Live, că atât timp cât PSD şi premierul Victor Ponta sunt la putere reforma justiţiei nu este una ireversibilă.

Întrebată dacă dezinhibarea judecătorilor, care se poate observa din ce în ce mai bine în ultima vreme, precum şi independenţa justiţiei câştigată în aceşti ani sunt ireversibile, Monica Macovei a replicat: „Pentru sistem, nu. Şi asta am spus mai devreme”.

„Deci avem un grup - de judecători şi procurori - care sunt pe acest drum. Nu pot să spun că toţi judecătorii şi procurorii din ţară sunt corecţi, profesionişti şi fac la fel. Şi vedem că, foarte des, avem tot cazuri făcute de DNA şi condamnări în instanţe de judecători sau procurori corupţi, pe care îi prind, da? Ceea ce iarăşi e bine. Bine că sistemul funcţionează şi se curăţă. Asta am vrut. Deci, nu tot sistemul, ci un grup. Acum, ideea este ca pe acest grup să-l menţii şi să se extindă. Să fie cât mai mulţi judecători şi procurori la fel”, a explicat Monica Macovei.

În ceea ce priveşte ireversibilitate reformei justiţiei, fostul ministru al Justiţiei a afirmat că atâta vreme cât social-democraţii sunt la putere lucruri nu sunt atât de sigure.

„Cu PSD la putere, e un risc foarte mare să rămână destul de puţini, iar majoritatea sistemului sau cel care acum nu este pe drumul acesta nu va mai porni pe drumul ăsta. Pentru că noi vedem toate declaraţiile publice împotriva justiţiei, toate actele împotriva justiţiei, toate afirmaţiile. Aduceţi-vă aminte cum a oprit Ponta dosarul cu presupusul fals de la bacalaureatul de la un liceu din Bucureşti, printr-o declaraţie”, a precizat Macovei.