Liberalii speră că Sebastian Ghiţă nu va participa la şedinţa Comisiei de control a SRI

Parlamentarii PNL Cezar Preda şi Teodor Atanasiu, membri în Comisia de control al SRI, au opinat marţi că deputatul PSD Sebastian Ghiţă ar trebui să se recuze de la discuţiile comisiei privind scandalul în care este implicat, alături de şeful interimar al SRI, Florian Coldea.
Sebastian Ghiţă (foto:reporter virtual)
Loredana Diacu
03.02.2015

Parlamentarii PNL Cezar Preda şi Teodor Atanasiu, membri în Comisia de control a SRI, au opinat marţi că deputatul PSD Sebastian Ghiţă ar trebui să se recuze de la discuţiile comisiei privind scandalul în care este implicat, alături de şeful interimar al SRI, Florian Coldea.

"Ne vom întâlni luni să discutăm, sperăm în absenţa domnului Ghiţă, care este în conflict de interese şi care nu se va prezenta la Comisie, şi vom face tot ceea ce e de făcut, adică o anchetă", a declarat senatorul Teodor Atanasiu, potrivit Gândul.

Atanasiau a mai menţionat că ancheta comisiei priveşte doar "legalitatea modului în care SRI îşi desfăşoară activitatea", nu şi ancheta internă a Serviciului dispusă în urma declaraţiilor Elenei Udrea.

Potrivit unui comunicat al comisiei, temele audierii vor fi: “perspectivele de evoluţie ale principalelor riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale a României în anul 2015 şi pregătirea SRI pentru contracararea acestor riscuri; analiza situaţiei generate de demisia lui George Maior din funcţia de director al SRI; analiza situaţiei generate de afirmaţiile/acuzaţiile la adresa SRI şi a conducerii interimare a SRI, apărute în spaţiul public în ultimele zile.”

Reamintim că, pe pe 9 februarie, directorul interimar al SRI Florian Coldea, ţinta unei serii de acuzaţii deosebit de grave din partea Elenei Udrea, va fi audiat de Comisia parlamentară de control al SRI.

În acuzele lansate de Elena Udrea, alături de Coldea, este nominalizat şi Sebastian Ghiţă. Într-un denunţ formulat împotriva şefului SRI, fostul lider al PMP susţine că acesta i-a cerut fostului ei soţ, Dorin Cocoş, bani pentru televiziunea lui Ghiţă.

Reamintim că deputatul Sebastian Ghiţă, un apropiat al premierului Ponta, a fost acuzat de-a lungul timpului de conflict de interese în ceea ce priveşte relaţia sa cu Serviciul Român de Informaţii. O serie de investigaţii derulate de riseproject au relevat că firme de IT controlate de deputat, membru în comisia de control a SRI, au câştigat bani buni din contractele cu angajaţii lui Maior.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor