Cu Elena în Ţara Minunilor

Elena Udrea
Elena Udrea (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Nou episod din telenovela vieţii noastre, Udrea varsă din casă.

Unde s-a produs interviul? Tocmai la Hotnews. Ce i-o fi venit? Elena apela de obicei la instrumentul numit conferinţa de presă. În cel mai rău caz te-ai fi dus la o televiziune, măcar vezi rating.

Ce-i drept B1 nu mai merge zilele astea, s-a transformat într-un cor de bocitoare după preaiubitul Maior. Ce bun a fost şi cum s-a prăpădit. Cum ne-a lăsat el, aşa, neajutoraţi, şi s-a dus la numai două mandate. A3 şi Ghiţă TV nu merg, chiar prea de tot. Realitatea, poate? Acolo e cu nuanţe. La Rareş e primită aproape toată lumea, Vanghelie, Guşă, Geoană, Ponta, Ghiţă. Toată lumea cu bucurie, “să iubiţi România”, cu toate că România înseamnă şi jefuitorii care mai calcă p-acolo. Mă rog, oamenii se străduie să pară normalitate.

Ei bine, dintre toţi şi toate, Elena a ales Hotnews. Online, orientare de dreapta, nu tocmai prietenii celei acuzate de groapa în care a ajuns bunicul Traian şi o mare parte din “dreapta” de pe Dâmbowitz. De ce nu Gândul? Acid? De ce nu Adevărul? Zona gri? Bun, ce rost are să te duci să verşi braşoave în faţa unui dulău transilvan care dă în masă cu întrebări pătrate-apăsate. Mai rău, însoţit de Pantazi, iute, cu ochii pe butelie, muşcător. Mirare că interviul a ajuns interogatoriu? Este asta treabă serioasă, Elena?

Dacă nu-i serioasă, ce-i? Cadou cu ratinguri pentru presă? Există destule subiecte. Atac la SRI, minunaţii “profesionişti”, ciopliţi în piatră, caractere nepătate, care ar veghea din shambalele lor cu girofaruri şi tehnică de spionaj, la securitate (a lor, a noastră)? Atunci cine l-a comandat? Prietenii noştri din vest? Prietenii noştri din Est? Prietenii lor din estul îndepărtat? Căci SRI-ul, ca şi Elena, chiar prăbuşită politic, pare nodul gordian al poveştii, intersecţia multor drumuri şi din est, şi din vest, şi din nord, şi din sud.

Lumea s-a grăbit să ţeasă scenarii. Fiecare după sursele pe care le deţine, prin partide, prin SRI, scormonind după capetele murdare de informaţie smulse la o ţuică, la un şmen.

E şi asta o adicţie, deşi provenită din nevoia de apărare. Încerci să fii un pas înainte, să înţelegi cum vrea Sistemul să te lovească de data asta. Dar singurul rezultat este, şi de data asta, că bănănăim ameţiţi pe aceleaşi culoare ale speculaţiei, şoricei orbi la comanda păpuşarilor. Nu contează nici dacă înţelegem, nici dacă nu înţelegem ce ni se pregăteşte, căci oricum nu facem nimic. Nici un folos!

"Poza mai mare": Dacă ignorăm nume, detalii, sume, ce avem în faţă? O reprezentare caleidoscopică a gunoiului, în toate formele sale. Rude de preşedinţi combinaţi cu interlopi, jurnalişti cântând osanale serviciilor, predicatori jelind securişti corupţi, cumetrii între şefi de partide, miniştrii de justiţie şi servicii secrete, stânga cu dreapta, blonde nurlii dând cu povesteala, revoluţionari zbierând în deşert crime comise de procurori generali, cocoşi la DNA, diicoate, clanuri.

Cine sunt actorii telenovelei?

“Clasa politică” – de fapt o vorbă goală. Nu-i vorba despre vreo elită care ar trebui să cârmească, să asigure un viitor, să intre în istorie, în timpuri dintre cele mai grele. O adunătură de găunoşi care se încurcă în minciuni şi lăcomie. Un roi de lăcuste bezmetice, primitive, ocupate să roadă frenetic totul, să nu lase în urmă vreo fărâmă, nici măcar pentru suratele lor.

Apoi Publicul. Noi. Cei care am fost dresaţi după ’89 să stăm în banca noastră, cei cărora ni s-a explicat şi demonstrat că nu contăm, că ei controlează totul. Aşa că stăm, şi privim telenovela, râdem când cei de pe scenă îşi trag picioare în fund. Luăm părţi. Ajungem să ne batem cu scaunele în sală, să ne iubim sau să ne furăm portofelele - pe întuneric - sau să ieşim din sală. Scârbiţi, sau pur şi simplu morţi.

Mai este un actor în acest film, unul nevăzut. Istoria. Rinul din opera lui Wagner. Fluviul, care duce barca unde vrea el, în ciuda celor de la cârma vasului. Regizorul, nevăzut, care mişcă personajele, care face publicul să râdă, să plângă. Pentru a-i distra? Sau pentru a-i ajuta să înţeleagă rostul? O face sublim. Cei care caută distracţie, găsesc distracţie. Cei care caută rost, găsesc rost.

Totuşi episodul ăsta pare despre distrugere.

Sistemul tuşeşte, chiar rău de tot. La fiecare tuse, cineva merge la DNA, la fiecare hemoptizie, cineva pierde alegeri. De câte ori sughiţă, scuipă o bucată de plămân ros de cancer: un politician de maidan, o diicoată mafioată, un sri-st arivist. Cancerul îşi trăieşte ultimele zile. Matrixul e bolnăvior. Un vânt turbat iscat de nicăieri, pe care nu-l înţelege şi nu-l controlează, îi face celulele să se mănânce între ele. Tocmai când era sigur că are totul sub control...

Aşa după cum unirea dintre un bărbat şi o femeie asigură viitorul societăţii prin copii, cumetriile – celula de bază a oricăror societăţi mafiote care se respectă – asigură prostituţia, şmenurile, furturile şi jefuiala - lucruri care cimentează viitorul Mafiei. Dar nu mai funcţionează nici astea. Nici căsătoriile împotriva naturii, dintre cocoşi burtoşi şi blonde nurlii nu mai merg. Toate aceste împreunări, în trecut necesare, uite că nu fac decât să îngroaşe scurgerea de umori de la DNA şi în prime time la televizoare.

Întreaga poveste arată ca scoasă din “De ce trag clopotele Mitică”, filmul turnat pe maidane pline de noroi, în care oameni isterici, roşi până la oase de vicii, loviţi de damblale, sărăcie şi beznă, analfabeţi – într-un cuvânt damnaţi – se agită ca arşi cu fierul, derulând un tablou halucinant, deprimant prin lipsa de speranţă, al cărui epic devine până la urmă irelevant – importantă reieşind doar concluzia – coşciugul scenei de final.

Poate veţi întreba care ar fi soluţia. Cea firească ar fi fost de a iubi Cinstea. Dar e greu să iubeşti cinstea în România post-Iliescu. Poate doar în secret, seara, sub pătură. Atunci, pentru cei care au batjocorit-o o viaţă întreagă, măcar o porţie reală de căinţă şi respect acordate în ultimul moment. Dacă s-o mai putea: păcatele au sinistrul obicei de a se agăţa de posesorii lor precum scaietele de posteriorul oii.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Opinii