Lăzăroiu: PSD pregăteşte instaurarea comunismului adevărat, a stalinismului pur. Nu mai vor jumătăţi de măsură

Sebastian Lăzăroiu
Sebastian Lăzăroiu (onlinestudent.ro)

Strategia de campanie a PSD din 2016 devine din ce în ce mai clară - instaurarea comunismului adevărat, a stalinismului pur, fără jumătăţi de măsură, un indiciu în acest sens fiind chiar atitudinea şefului social-democraţilor, Victor Ponta, care i-a ameninţat recent pe comercianţii din România că, dacă nu scad preţurile la raft după diminuarea TVA, le va aplica taxe speciale foarte mari, susţine fostul consilier prezidenţial şi ministru al Muncii, Sebastian Lăzăroiu.

"Se întrezăreşte strategia de campanie a PSD din 2016. În fond, după eşecul usturător de la prezidenţiale, ei şi-au dat seama unde au greşit, că n-au dus lucrurile până la capăt, până la ultima consecinţă. În analiza de după alegeri făcută de Ghiţă, Ponta şi Dragnea, va amintiţi probabil că spuneau "am pierdut pentru că oamenii ne consideră comunişti" şi au dat vina pe bătrânul Iliescu. Gândindu-se mai bine, ei au înţeles că problema nu a fost aceasta.

"Problema a fost că nu sunt comunişti până la capăt. Adică, da, facem spectacole ceauşiste pe stadioane, împiedicăm oamenii să voteze, astea sunt comportamente specifice PCR şi lui Ceauşescu, dar oamenii aşteaptă de la noi să fim comunişti până la capăt - să îngheţăm preţurile, să ne luptăm cu speculanţii, să omorâm micul chiabur cu butic şi, cât de curând, să ne răfuim cu Occidentul decadent", a precizat Sebastian Lăzăroiu.

Pentru a-şi argumenta opinia, fostul consilier prezidenţial a invitat cititorii de pe pagina lui de Facebook să compare două fragmente de discurs - unul îi aparţine lui Dan Sultănescu, consilierul lui Ponta şi unul este din ziarul Scânteia.

"Vă rog să comparaţi cele două fragmente. Veţi fi şocaţi de asemănare. Şi o să vedeţi că asta pregăteşte PSD. Instaurarea comunismului adevărat, a stalinismului pur. Nu mai vor jumătăţi de măsură", a afirmat Sebastian Lăzăroiu.

Sultănescu, consilierul lui Ponta, 29 aprilie 2015: "Putem însă să cerem Statului să declanşeze o luptă dură cu noul inamic public – hypermarket-ul . Să îl controleze (şi cu ANPC-ul, şi cu Consiliul Concurenţei, şi cu ANAF, dar şi cu alte instrumente, dacă există), să îi atragă atenţia că, dacă abuzează de poziţia sa dominantă de pe piaţă, Statul poate interveni pentru a-l taxa suplimentar... Lecţia pe care românii o primesc, în acest climat (în care devin şi ei mai relaxaţi şi mai tonici, după ani de bătălii politice sterile) este că parvenitismul, josnicia şi specula nu sunt doar tare balcanice; comportamentul de acest tip ne este servit de la nivelul marilor investitori străini, care dau o lecţie de capitalism balcanic celor care l-au proslăvit atât de mult timp".

"Scânteia", din 20 august 1947: "Predaţi autorităţilor de către cetăţeni, Primii 177 de speculanţi de alimente şi lei vechi au fost internaţi în lagăr. Ca şi în întreaga ţară cetăţenii Capitalei au făcut pe speculanţi să simtă mânia poporului. „Cu placarde şi cântare la gât bandiţii speculei au fost duşi la Prefectura Poliţiei Capitalei". [...] "Timp de 48 de ore, la intervale scurte, speculanţii cu placarde şi cântare de gât, înainte de a fi predaţi Prefecturii Poliţiei erau aduşi în faţa redacţiei "Scânteii", în faţa ziarului care neîncetat a mobilizat poporul la lupta contra speculanţilor. Au fost alte două zile din războiul pe care clasa muncitoare l-a pornit în noaptea de 15 August şi pe care nu-l va mai părăsi până la victorie".

Lăzăroiu consideră că riscul ca PSD să reinstaureze comunismul este unul cât se poate de real în prezent, deşi dacă cineva i-ar fi spus acest lucru acum trei ani ar fi zis că e o glumă.

"Eu cred că riscul e real. Şi mie mi s-ar fi părut o glumă acum trei ani. Dar luaţi tot ce a făcut Ponta de când a venit la putere, din 2012 şi urmăriţi cu atenţie înlănţuirea de acţiuni. N-o să mai pară neverosimil. (...) Asta e ţara în care şi cel mai pipernicit politician se visează Vladimir Putin. Înţeleg că până şi Ăla Micu (referire la Daniel Constantin - n.r.), care a slugărit toată viaţa pe la un patron politic, se plimba ţanţoş printre rafturi, cu camerele de luat vederi după el, să verifice dacă nu cumva speculanţii au crescut preţurile. Jale! ", a continuat fostul ministru.

"Eu zic că o idee bună ar fi să se înfiinţeze, ca în 47, lagăre pentru speculanţi şi buticari. Sau, şi mai bine, hai să facem capitala ţării port la Dunăre. Canalul Bucureşti-Giurgiu. Care e prins cu mai mult de 300 de lei în casă, care măreşte preţul, la săpat, tăticu'", a mai precizat acesta.

Într-un articol publicat pe anticarton.ro, Sebastian Lăzăroiu avertiza că, dacă într-o zi comunismul se va întoarce în România, el nu va mai veni pe tancuri, ca după Al Doilea Război, nu va mai veni cu teroare, tortură şi prigoană, ci va fi o descălecare lină şi insidioasă, va veni dintr-un nevinovat joc propagandistic menit să atragă voturi, iar acest joc nu aterizează pe un teren sterp. Seminţele sunt puse în fiecare zi. Demonizarea mediului de afaceri a fost o constantă a tranziţiei.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne