Gata cu cătuşele! Comisia Juridică dă undă verde propunerilor lui Şerban Nicolae

Şerban Nicolae, PSD
Şerban Nicolae, PSD (Epoch Times România)

Comisia Juridică din cadrul Senatului a dat marţi undă verde propunerii de modificare a Codului de procedură penală avansate de senatorul PSD Şerban Nicolae privind eliminarea încătuşării arestaţilor non-violenţi în spaţiul public şi posibilitatea acuzatului de a alege, pentru arestul la domiciliu, o altă locuinţă decât cea trecută în acte, dacă face dovada că acolo domiciliază, relatează Mediafax.

După ce a propus pedepse cu închisoarea pentru jurnaliştii care dezvăluie informaţii din dosarele penale, Şerban Nicolae - fostul avocat al ex-senatorului PSD Cătălin Voicu, condamnat pentru corupţie şi un apropiat al lui Ion Iliescu - a considerat că este necesară eliminarea încătuşării arestaţilor non-violenţi în spaţiul public.

"Încătuşarea este o măsură excepţională, ea trebuie restricţionată cu câteva excepţii foarte expres şi foarte clar limitate de textul de lege, în sensul în care se încătuşează doar persoane care sunt suspectate, cercetate pentru şi infracţiuni prin acte de violenţă, ceea ce induce o stare de pericol în spaţiu public, persoanele care s-au sustras sau s-au opus măsurii reţinerii sau arestării preventive.

Nu este o chestiune de spectacol încătuşarea, nu asta m-a preocupat, ci faptul că în multe situaţii încătuşarea poate să fie o formă de umilire a persoanelor în cauză, mai ales în cazul celor care nu sunt cercetate pentru infracţiuni cu violenţă (ex: tâlhăria, omorul şi violul), care nu generează o stare de pericol în spaţiul public", a declarat Şerban Nicolae la finalul şedinţei Comisiei Juridice, citat de Mediafax.

Comisia Juridică a mai adoptat şi propunerea senatorului PSD privind posibilitatea acuzatului de a alege o altă locuinţă decât cea trecută în acte dacă face dovada că acolo domiciliază.

Senatorul PSD a anunţat că pe 7 mai este termenul de adoptare tacită a modificărilor aduse Codului de procedură penală. "Cred că toate propunerile legislative trebuie dezbătute, trebuie lămurite, trebuie să aibă un cadru cât mai larg de exprimare a opiniilor. Nu sunt deloc de acord cu adoptarea tacită", a subliniat Şerban Nicoale.

Decizia Comisiei Juridice de a aproba propunerile lui Şerban Nicolae a stârnit reacţia jurnalistului Stelian Negrea care denunţă iniţiativa celui pe care îl numeşte "avocatul borfaşilor politici".

"Avocatul borfaşilor politici, senatorul PSD, Şerban Nicolae, nu vrea cătuşe pentru infractorii politici, care ne bagă mâna în buzunar şi ne fură picătură cu picătură viitorul, că cică nu e cu violenţă fizică. Ăştia îndoaie logica după cum le convine: să abuzezi de funcţia publică în dauna cetăţenilor pentru propriul buzunar e de o violenţă similară cu cea a borfaşilor din Academia Infractorilor. Şi uite aşa unii borfaşi sunt mai egali decât alţii.

Staţi liniştiţi că tuturor le convine: Cătălin Predoiu, fost ministru al justiţiei, doarme în papuci şi sforăie la un seminar pe la ASE, Traian Băsescu jubilează că toată campania lui ticăloasă anti DNA începe să dea roade, chiar şi Voiculescu Dan din puşcărie jubilează şi asta o să o vedem pe feţele orcilor lui diseară la tv. Ce să mai spunem de Victor Ponta care se pregăteşte de vacanţă de 1 Mai prin Dubai. Toţi sunt la unison împotriva DNA şi a luptei anticorupţie, practic guvernând sau mimând opoziţia în opoziţie cu interesele poporului pe care chipurile îl reprezintă", a precizat Stelian Negrea.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne