Judecătorul Gunescu îşi "justifică" refuzul de a autoriza anchetarea torţionarului disidentului Gheorghe Ursu

După 24 de ani de "democraţie" Justiţia română se codeşte şi acum să îl condamne pe criminalul Părvulescu în cazul Gheorghe Ursu
După 24 de ani de "democraţie" Justiţia română se codeşte şi acum să îl condamne pe criminalul Părvulescu în cazul Gheorghe Ursu

Colonelul Gabriel Gunescu, judecătorul care în octombrie 2013 a respins solicitarea fiului lui Gheorghe Ursu, dizidentul omorât în bătăi de comunişti, de a permite anchetarea maiorului de Securitate Marin Pârvulescu, care a coordonat "anchetarea" lui Ursu, a oferit câteva justificări incredibile pentru sentinţa dată.

Potrivit Gândul, judecătorul susţine că Gheorghe Ursu, cel care şi-a pierdut viaţa în închisoare pentru că a vrut să dezvăluie cum a dat Ceauşescu ordin ca blocurile din Capitală afectate de cutremurul din 77 să fie doar tencuite şi zugrăvite, fără a fi consolidate, a fost, de fapt, „un privilegiat” al regimului.

Fără să precizeze sursele pe care se bazează când face afirmaţii referitoare la concediile lui Gheorghe Ursu, magistratul militar îşi motivează refuzul de a desfiinţa decizia procurorilor de a nu-l ancheta pe maiorul de Securitate Marin Pârvulescu, susţinând că din moment ce Ursu "a vizitat toate ţările din Europa" iar fiul său "era stabilit în SUA" şi totuşi nu a fost dat afară din serviciu, aşadar Gunescu s-a simţit îndreptăţit să concluzioneze că disidentul acesta a fost un privilegiat al regimului comunist.

În speţă, este totuşi dificil de considerat că victima a fost un adevărat "dizident politic."(...) După cum am arătat, "opoziţia" victimei faţă de regimul comunist a fost nesemnificativă, venind şi din partea unei persoane care anterior, pentru o lungă perioadă de timp, a fost privilegiată de acest regim”, afirmă colonelul Gabriel Gunescu.

Vinovaţi de moartea lui Gheorghe Ursu, doar "peştii mici"

Motivându-şi decizia de a nu admite anchetarea maiorului de securitate Pârvulescu, judecătorul opinează că în 1985, anul în care a murit Ursu, regimul comunist nu îşi mai extermina "sistematic" opozanţii, aşa cum se întâmpla în anii 50. În consecinţă, Gunescu concluzionează că uciderea lui Gheorge Ursu nu poate fi privită ca o crimă împotriva umanităţii ci ca omor calificat, pentru care deja au fost pedepsite alte persoane, respectiv Marian Clită (infractor care l-a bătut în arest pe Ursu) şi ofiţerii de Miliţie Mihail Creangă şi Tudor Stanică, căruia, de altfel, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti i-au amânat în februarie 2014, pentru a zecea oara, executarea pedepsei cu închisoarea, motivând că acesta este grav bolnav.

“Spre deosebire de anii 1948-1960, în care s-au produs acele atrocităţi împotriva poporului român, la nivelul anului 1985 nu se mai poate considera că există o intenţie clară de exterminare sistematică a oricărui opozant din partea autorităţilor statului”, scrie judecătorul Gunescu în motivarea deciziei sale de a nu admite solicitarea fiului disidentului anticomunist Gheorghe Ursu, de a desfiinţa decizia procurorilor de a nu-l ancheta pe maiorul de Securitate Marin Pârvulescu, cel care a coordonat ancheta în urma căreia dizidentul a murit.

Mai mult, în viziunea lui Gunescu, crime împotriva umanităţii au loc atunci când naufragiaţii sau Crucea Roşie cad în mâinile unei puteri militare, ceea ce nu este cazul lui Ursu, care a fost omorât de proprii săi co-naţionali.

Cazul "privilegiatului" Gheorghe Ursu

Gheorghe Ursu a avut "privilegiul" de a fi omorât în bătaie de comunişti.

Inginerul Ursu a fost arestat pe 17 septembrie 1985, sub acuzaţia de deţinere ilegală de valută, o acuzaţie fabricată de comunişti. După două luni de anchete, coordonate de maiorul Pîrvulescu, Ursu a murit.

"Crima" inginerului Ursu a fost intenţia de a trimite prietenilor săi de la Europa Liberă informaţii despre faptul că "cel mai iubit fiu al poporului", Nicolae Ceauşescu i-a cerut să fie părtaş la condamnarea la moarte a sute de bucureşteni.

În calitate de inginer constructor specializat în seismologie şi şef de atelier de proiectări, Ursu a luat parte la o şedinţă în care Ceauşescu a dat personal ordin de oprire a lucrărilor de consolidare la blocurile din centrul capitalei (Scala, Patria) grav avariate de cutremurul din 77.

Ceauşescu, pe care crăpăturile ce vârstau clădirile îl deranjau vizual când trecea cu maşina prin centrul Capitalei, a dat dispoziţia ca acestea să fie pur şi simplu acoperite cu un strat de tencuială şi var, căci consolidările ar fi durat mult şi consumau din fondurile ce trebuia direcţionate masiv către ridicarea Casei Poporului.

Ursu a refuzat să fie părtaş şi, mai mult decât atât, a vrut să facă publică în întreaga lume liberă, prin intermediul prietenilor săi de la Europa Liberă, crima lui Ceauşescu.

Denunţat, inginerul a fost arestat, însă nu de Securitate, pentru a nu se stârni valuri pe plan internaţional, căci Europa Liberă, unde Ursu trimisese scrisori, şi chiar şi Ambasada SUA se interesau de el. Lui Ursu i s-a fabricat un dosar de delicvent de drept comun şi a fost arestat de Miliţie sub acuzaţia de deţinere ilegală de valută.

De anchetarea lui Ursu s-a ocupat însă securitatea, însărcinat cu coordonarea interogatoriilor fiind maiorul Pârvulescu. Deşi securiştii intraseră în posesia jurnalului în care disidentului scrisese despre legăturile sale atât din ţară, cât şi din străinătate, anchetatorii au vrut că Ursu să se incrimineze personal, dând declaraţii pentru a nu fi obligaţi să facă public jurnalul în care inginerul îl acuza pe Ceauşescu practic, de genocid.

Ursu a fost bătut crunt pentru a îşi mărturisi "crimele" şi a turna eventuali "complici." Sub coordonarea securităţii, miliţieni l-au bătut cumplit, ajutaţi de deţinuţi. Ursu era adus pe pătură de la interogatorii şi luat în serie de colegii de celulă năimiţi de securişti. În cele din urmă, intestinul subţire i-a fost spart de atâtea bătăi. Lipsit de tratament medical, infecţia s-a răspândit. Ursu a fost dus cu mare întârziere la spitalul penitenciarului Jilava, unde a murit.

Dosar nesoluţionat din 1990

Rudele lui Gheorghe Ursu, în baza unor probe consistente, au susţinut că de moartea inginerului Ursu se fac vinovaţi ofiţerii de miliţie Tudor Stanica, Creangă Mihail, Burcea Ştefan, şi Marian Clită - deţinut de drept comun la vremea aceea.

În 2000 Marian Cliţă a fost condamnat de Curtea Supremă la 20 de ani de închisoare pentru moartea lui Gheorghe Ursu, însă a beneficiat de prevederile unei legi comuniste şi pedeapsa i-a fost redusă la 10 ani.

Pe 22 noiembrie 2000, prin rechizitoriul Parchetului Militar de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, foştii ofiţeri de miliţie Tudor Stănică şi Creangă Mihail, şi fostul subofiţer Burcea Ştefan sunt trimişi în judecată pentru infracţiunile de instigare la omor deosebit de grav, respectiv complicitate la omor deosebit de grav, săvârşite împotriva lui Gheorghe Ursu. Cei doi ofiţeri fiind şefii arestului unde a decedat Gheorghe Ursu.

Parchetul Militar a stabilit că ofiţerii de Securitate au condus de fapt ancheta şi au participat direct la tortură. Curtea de Apel Bucureşti, în 2003, susţine hotărârea şi îi condamnă pe Stanică şi Creangă.
Stanică a fost eliberat “din motive de sănătate” în octombrie 2004, după nici un an de închisoare. În 2008, a fost eliberat şi Creangă, în baza unui decret de graţiere dat de Nicolae Ceauşescu, din 1988, prin care pedeapsa i-a fost redusă la jumătate. De prevederile acestui decret s-a bucurat şi Marian Clită.

Însă, principalul vinovat pentru moartea lui Gheorghe Ursu este fostul său anchetator Marin Pârvulescu, după cum au arătat şi declaraţiile din dosar.

Faptele imputate lui Marin Pârvulescu - tortură pe motive politice - cad sub incidenţa Codului Penal (infracţiuni contra păcii şi omenirii) şi a Convenţiei ONU asupra imprescriptibilităţii crimelor împotriva umanităţii. Cu toate acestea este singurul care nici până azi nu a fost cercetat de procurori, fiind beneficiarul a numeroase NUP-uri.

"Din 2003 în dosar nu s-a mai făcut nimic. În 10 ani nu s-a făcut nimic. Dosarul nu mai e la Parchetul Militar şi la Secţia de Urmărire Penală", a declarat Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu la un post de televiziune.

Plimbări uluitoare ale dosarului Pârvulescu

În 2010, procurorii au recurs la un alt tertip menit să tărăgăneze soluţionarea plângerii: spargerea dosarului în mai multe bucăţi.

În 2011, a urmat o declinare de competenţă. Parchetul ÎCCJ a trimis plângerea, spre soluţionare, Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. În acelaşi timp, procurorii ÎCCJ au stabilit că “încadrarea juridică corectă a faptei comise împotriva lui Gheorghe Ursu nu este cea a unei infracţiuni contra păcii şi omenirii, ci cea de omor”.

Absurdistan, în Justiţia Română: procurorul care a tergiversat cazul 2 ani după 2011, Ruxandra Ionescu, a recurs la încă un tertip pentru a-l dezvinovăţi pe Pârvulescu: a decis ca alţi ofiţeri, coloneii Tudor Stanică şi Mihail Creangă, ar fi fost condamnaţi definitiv pentru aceeaşi crimă, pentru ca aceasta să nu-i poată fi imputată şi lui Pârvulescu.

Plimbări între tribunale

La 3 iunie 2013, Andrei Ursu a atacat rezoluţia procurorului Ruxandra Ionescu, acţiunea fiind însă pasată între mai multe instanţe. Astfel, Tribunalul Bucureşti şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti.

Dacă nu era suficient, la şedinţa din 24 iulie 2013, procurorul de caz a cerut judecătorului declinarea competenţei înapoi la Tribunalul Bucureşti, pe motiv că la infracţiunea de omor a participat şi un civil – deţinutul Marian Clită, condamnat definitiv în acest caz.

Instanţa a respins această cerere, stabilind următorul termen de judecată pe 7 august 2013.

“NUP-uri” uluitoare

O altă acţiune făcută de Andrei Ursu împotriva rezoluţiilor procurorilor de neîncepere a urmăririi penale împotriva lui Marin Pîrvulescu a fost respinsă de Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti la 13 martie 2013.

Magistraţii au folosit aceeaşi strategie a reîncadrării faptelor şi a prescrierii acestora. Andrei Ursu a declarat pentru Adevărul: “Ni s-au respins plângerile pentru că primul NUP nu ar fi fost chiar NUP, ci era de fapt un referat. Al doilea NUP, care invocă prescripţia pentru tortură, era doar o “comunicare” a procurorului militar şef. Al treilea NUP, tot al procurorului militar şef, deşi era rezoluţie în toată regula şi în care se stipula iarăşi, clar, că faptele au fost prescrise - a fost soluţionată în mod eronat printr-o rezoluţie. Deci, nu se poate face plângere împotriva unei rezoluţii pentru că e... eronată”.

În octombrie 2013 judecătorul Gunescu a decis din nou că Pârvulescu nu trebuie anchetat.

alte articole din secțiunea Interne