Vladimir Putin şi Ziua Victoriei contra ordinii de drept pe continent

O rachetă intercontinentală Topol-M, de Ziua Victoriei, Piaţa Roşie, Moscova, 9 mai 2014
O rachetă intercontinentală Topol-M, de Ziua Victoriei, Piaţa Roşie, Moscova, 9 mai 2014 (KIRILL KUDRYAVTSEV/AFP/Getty Images)

Pe fundalul crizei din Ucraina, Rusia sărbătoreşte cu mare pompă şi cu impresionante desfăşurări de forţe, ziua "Victoriei". Cea mai mare paradă a avut loc în Piaţa Roşie din Moscova, în prezenţa preşedintelui Putin, pe străzi mărşăluind înspre gloria Federaţiei Ruse peste 11.000 de soldaţi şi cadeţi de la şcolile militare, 151 de echipamente militare etc. "69 de aparate de zbor moderne (...) parada avioanelor fiind închisă de avioanele Su-25BM, care au zburat la o altitudine de 300 de metri, colorând cerul în culorile tricolorului rus" informează apoteotic Vocea Rusiei.

An de an, de 9 mai, liderii de la Kremlin desfăşoară o impresionantă logistică militară, pentru a arăta forţa fostului imperiu comunist rus şi uniunea poporului în jurul comandantului suprem, în cazul de faţă, în jurul autocratului Putin, cel ce şi-a propus să resusciteze puterea răposatului monstru numit URSS, la care să adere, de bună voie sau cu forţa, fostele soviete.

Ziua Victoriei, sărbătorită şi de Statele Unite, Marea Britanie şi multe dintre ţările Occidentale, ar reprezenta pentru Europa o celebrare a învingerii Germaniei naziste. Pe 7 mai, generalul german Alfred Jodl a semnat actul de predare a Germaniei naziste, pe 8 mai capitularea Germaniei naziste a devenind un fapt oficial. Predarea oficială a ultimelor forţele germane de ocupaţie a avut loc în Insulele Canalului la 9 mai 1945.

Lucru ce nu corespunde deloc realităţilor celui de al doilea război mondial.

Reînarmarea Germaniei după primul război mondial, a fost făcută, în cel mai mare secret, chiar în URSS. Ignorând cu o aroganţă tipic rusă clauzele militare ale Tratatului de la Versailles, Germania şi URSS au colaborat fructuos, reînarmând al Treilea Reich, în vederea unui nou război mondial, scrie historia.ro.

Conform dizidentului rus, Vladimir Bukovsky, ideea lui Stalin era că Hitler trebuia lăsat să distrugă ordinea mondială, să arunce în aer guverne, parlamente, sindicate, să transforme Europa într-un imens lagăr de sclavi după care Stalin şi Armata Roşie să vină ca eliberatori (cam cum "eliberează" astăzi Putin estul şi sudul Ucrainei de asupritorii de pro-vest de la Kiev).

Zeci de documente ultrasecrete până în 1990 din arhiva Kremlinului indică faptul că ofiţerii germani şi cei sovietici au experimentat împreună gazele toxice şi bombele incendiare în timp ce în fabrici secrete de pe teritoriul URSS se construiau avioanele militare, blindatele şi tancurile germane care au făcut posibil blitzkrieg-ul lui Hitler.

Documentele arată că Stalin şi Hitler erau vechi aliaţi, care, la 23 august 1939, aveau o îndelungată colaborare militară secretă. Fără sprijinul URSS, Germania nu ar fi fi avut nici o şansă de a se înarma serios, iar Hitler nu ar fi putut declanşa războiul.

Mai mult, o serie de documente a căror autenticitate Kremlinul a încercat să o nege ani buni dovedesc sprijinul activ acordat de Stalin naziştilor pentru "rezolvarea problemei evreieşti". Mii de evrei şi comunişti germani ce fugiseră din Germania pe pământ rusesc pentru a-şi salva viaţa i-au fost întorşi înapoi, pachet, lui Hitler, pentru a face ce doreşte cu ei. Documente din arhiva Kremlinului demonstrează o strânsă colaborare între SS şi NVDK-ul lui Stalin. Mai mult, oamenii "tătucului Stalin", beneficiind de o vastă experienţă în deportări, lagăre de muncă, pogromuri, le-au predat nemţilor metode eficiente de a construi lagăre de muncă şi de a extermina "sclavi".

Odată cu trecerea deceniilor, oamenii tind să uite că regimul nazist din Germania era de asemenea socialist, partidul lui Hitler trăgându-şi seva otrăvită şi doctrina din marxism. Însuşi Goebbels afirma la începuturile nazismului, că diferenţa între doctrina comunistă şi cea a lui Hitler este minimală şi că Stalin este cea mai mare personalitate a epocii, depăşită doar de Hitler.

Holocaustul lui Hitler a avut ca inspiraţie crimele lui Stalin, care a reuşit să omoare 11 milioane de oameni în anii 1937 - 1941, cei doi dictatori, de la Moscova şi Berlin conlucrând strâns pentru declanşarea celui de al doilea război mondial. Prin pactul Ribbentrop - Molotov semnat în august 1939, Stalin i-a oferit lui Hitler proviziile strategice de care avea nevoie, o graniţă sigură în est precum şi certitudinea că poate porni, sprijinit de Stalin, cel de-al doilea război mondial.

Poporul rus, pe care Putin îl strânge azi în jurul său, murea de foame în timp ce grânele şi hrana lor erau trimise de Stalin pentru a hrăni armata hitleristă. URSS a fost principalul furnizor de resurse, petrol, materiale de construcţii, pentru soldaţii lui Hitler trimişi să distrugă, cu sprijin comunist, ordinea firească a acestui continent.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe