Iohannis: ONU să fie mai puţin tolerant în privinţa conflictelor din Transnistria, Georgia şi Nagorno-Karabah

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a susţinut un discurs cu ocazia celei de-a 70-a sesiuni a Adunării Generale a ONU.
Preşedintele Klaus Iohannis la ONU
Preşedintele Klaus Iohannis la ONU (facebook.com)

Naţiunile Unite trebuie să îşi asume noi angajamente în lupta împotriva terorismului, inclusiv a ISIS, să rezolve principalele cauze ale migraţiei care a lovit Europa şi să fie mai puţin tolerante în privinţa conflictelor din Transnistria, Georgia şi Nagorno-Karabah, se arată în discursul preşedintelui Klaus Iohannis, susţinut în cadrul celei de-a 70-a sesiuni a Adunării Generale a ONU.

Şeful statului a atras atenţia şi asupra faptului că, în privinţa conflictului din Ucraina, ONU şi Consiliul de Securitate, în special, nu au luat măsurile de acţiune care sunt preconizate în conformitate cu Carta ONU, motiv pentru care a îndemnat statele membre ale Consiliului de Securitate să acţioneze responsabil şi să decidă în interesul păcii şi al securităţii internaţionale.

Terorismul reprezintă gradul cel mai înalt de crime împotriva indivizilor şi a societăţilor, în opinia lui Iohannis, astfel că preşedintele a făcut apel la înfiinţare unei Curţi Internaţionale pentru Crimele Terorismului.

Discursul preşedintelui la Summitul ONU

"Cea de a 70-a aniversare a Naţiunilor Unite este o ocazie în plus de a reflecta în mod lucid la lecţiile învăţate şi la viitorul organizaţiei noastre. Am fost martorii unui proiect vizionar născut din cenuşa unei teribile tragedii, cu scopul înălţător de a salva generaţiile viitoare de flagelul războiului. Am fost martorii unei agende viabile care s-a extins în mod permanent către noi arii de cooperare, în interiorul şi dincolo de principalii săi piloni: pace şi securitate, dezvoltare şi drepturi ale omului. Am observat eforturile continue ale organizaţiei şi ale Statelor Membre de a se adapta la noi provocări şi schimbări majore în paradigma relaţiilor internaţionale.

Drept consecinţă, Naţiunile Unite şi-au asumat în mod constant noi mandate, astfel ajungând la un nivel de complexitate fără precedent. Desigur, Naţiunile Unite nu reprezintă un panaceu pentru toate relele umanităţii. Istoria sa marchează suişuri şi coborâşuri, succese şi eşecuri. În acelaşi timp, cu toţii ştim că mărirea numărului şi intensitatea misiunilor care i-au fost încredinţate nu au fost echivalate de resursele necesare pentru îndeplinirea tuturor obiectivelor sale. A devenit o practică obişnuită să le ceri Naţiunilor Unite să facă mai mult, cu mai puţine resurse.

Totuşi, după 70 de ani în care a fost supusă tuturor încercărilor, Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite s-a dovedit a fi un document vizionar care a trecut testul istoriei. Carta a fost redactată ca un corp solid de principii şi norme de conduită internaţională. A fost concepută într-o manieră inteligentă, care a permis suficientă flexibilitate în crearea de căi şi mijloace autentice de a face faţă situaţiilor din ce în ce mai complexe. Naţiunile Unite şi-au consolidat în mod constant vocaţia şi legitimitatea universale. Ele au creat şi promovat un impresionant corp de legi de drept internaţional care abordează aproape toate domeniile de cooperare internaţională.

A fost, probabil, uneori convenabil pentru unele State Membre sau alte părţi interesate să arate eşecurile organizaţiei. Trebuie să facem un efort mai intens de a cântări magnitudinea activităţii de prevenţie desfăşurată de către organizaţie. Prevenţia fiind, desigur, mult mai dificil de măsurat, am avut tendinţa de a îi subestima importanţa printre realizările Naţiunilor Unite.

În aceeaşi ordine de idei, merită amintit faptul că Naţiunile Unite nu reprezintă o organizaţie apărută din senin şi nici o entitate independentă sau care se autoguvernează. Naţiunile Unite suntem noi înşine, Statele Membre. Noi ne hrănim cu încrederea şi resursele pe care le investim în organizaţie.

România se află printre acele ţări care au avut şi au încredere, şi au susţinut şi susţin necondiţionat Naţiunile Unite. 2015 este un an special pentru ţara mea, deoarece aniversăm 60 de ani de la aderarea României. Naţiunile Unite au ajutat România în diferite moduri, în diferite perioade din era ce a urmat Celui de al Doilea Război Mondial. La început, în ciuda şi împotriva faptului că a făcut pare din grupurile monolitice de ţări fost comuniste, România a găsit, aici, la ONU, cadrul propice pentru a-şi afirma independenţa naţională şi a-şi face prieteni şi parteneri în întreaga lume. Mai târziu, Naţiunile Unite i-au furnizat ţării mele ocazia de a intra în dezbateri şi acţiuni privind chestiuni globale, în dialog şi cooperare pe toate continentele.

În urma Războiului Rece, Naţiunile Unite s-au angajat activ în susţinerea României de-a lungul dificilelor sale transformări economice şi al tranziţiei sale către democraţie. Fondurile şi programele Naţiunilor Unite au asistat România când aceasta s-a confruntat cu probleme sociale legate de copii, populaţie, sănătate, mediu şi multe altele. Permiteţi-mi să mulţumesc UNDP (Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare) pentru prezenţa sa de 45 de ani în ţara mea.

Cea de-a 60-a aniversare a noastră ne-a permis să aruncăm o privire retrospectivă. România este o ţară cu o putere economică limitată. Totuşi, ne mândrim cu faptul că am contribuit semnificativ la ţelurile Naţiunilor Unite, în decursul celor şase decenii în calitate de membru. Esenţa acestor contribuţii a fost încrederea în diplomaţia multilaterală şi în statul de drept, precum şi prioritatea mijloacelor paşnice în detrimentul folosirii forţei în realizarea intereselor naţionale.

România s-a aflat deseori în prima linie a marilor campanii desfăşurate de către Naţiunile Unite. Aş sublinia doar câteva dintre aceste teme care au reprezentat subiectul unor iniţiative luate de România la Adunarea Generală, la Consiliul de Securitate sau la organismele din domeniul drepturilor omului:

• Controlul armelor şi dezarmarea;

• Relaţiile bune cu statele vecine;

• Rolul ştiinţei şi al tehnologiei în dezvoltare;

• Un rol mai eficient şi mai influent al tinerilor;

• O cooperare sporită între Naţiunile Unite şi organizaţiile regionale şi acorduri;

• Promovarea şi consolidarea democraţiei.

Din 1991, România participă cu trupe la operaţii de menţinere a păcii pe toate continentele, din Angola până în Cambodgia, din Somalia până în Haiti, din fosta Iugoslavie până în Rwanda. Mai mult, România găzduieşte Centrul de Excelenţă pentru Protecţie şi Securitate, care contribuie la pregătirea categoriilor speciale ale forţelor de menţinere a păcii ONU.

Începând cu 2008, România face parte dintr-una dintre cele mai novatoare formule de protecţie a refugiaţilor, fiind gazda primului Centru de Tranzit de Urgenţă din Timişoara, ca urmare a acordului cu UNHCR (Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite) şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie. După aproape două decenii în calitate de beneficiar, România a devenit ea însăşi furnizor al Asistenţei oficiale pentru dezvoltare pentru tarile din vecinătatea noastră şi nu numai.

La cea de a 70-a aniversare, Naţiunile Unite nu trebuie să demonstreze legitimitatea acţiunilor sale. Lucrul de care are nevoie organizaţia este o capacitate şi o disponibilitate consolidate de a acţiona şi de a dinamiza voinţa politică pentru a fi capabilă să îşi întărească şi mai mult rolul în menţinerea păcii internaţionale şi a securităţii şi în livrarea de bunuri publice globale. Acest rol este supus unui test intensiv, în aceste zile.

Naţiunile Unite sunt invitate, împreună cu organizaţiile regionale şi statele individuale, să îşi asume noi angajamente în lupta împotriva terorismului în toate manifestările sale, fie că sunt crime pline de laşitate împotriva oamenilor nevinovaţi, distrugerea barbară a patrimoniului cultural comun al umanităţii, sau forma odioasă şi fără precedent dezvoltată de aşa-numitul ISIS/Da’esh ale cărui acţiuni constituie evidente violări ale dreptului internaţional şi ale drepturilor omului pe care ne străduim atât de mult să le susţinem.

În această etapă, permiteţi-mi să reiterez susţinerea României pentru iniţiativa Franţei şi a Mexicului de a propune un acord colectiv şi voluntar între membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate cu privire la non-folosirea dreptului de veto atunci când este nevoie de acţiuni pentru a preveni sau a încheia situaţii de atrocităţi în masă şi crime de război la scara mare.

La zece ani de la aprobarea responsabilităţii de a proteja, trebuie să continuăm să o susţinem, identificând căile ideale de a o înţelege, de a o implementa şi de a o operaţionaliza.

Valurile de migraţie din prezent reprezintă doar una dintre consecinţele îngrijorătoare ale conflictelor interne şi internaţionale din Orientul Mijlociu şi arealul de la sudul Mediteranei. Acest fenomen reclamă nu doar reacţii la nevoile umanitare imediate ale refugiaţilor. Naţiunile Unite trebuie să rezolve, de manieră realistă şi energică, principalele cauzele ale migraţiei. Trebuie să oprim distrugerea structurii sociale a societăţilor afectate de conflict şi să ajutăm populaţiile să scape de sărăcie extremă, pe tineri să îşi redobândească speranţa într-un viitor mai bun şi pe toţii oamenii să îşi reconstruiască demnitatea. Prin intermediul Asistenţei Oficiale pentru Dezvoltare, ONU trebuie să joace un rol mult mai puternic în această privinţă. Pentru că acest lucru să fie posibil, este, probabil, necesară o reformă profundă a Asistenţei Oficiale pentru Dezvoltare.

Naţiunile Unite trebuie să fie mai puţin tolerante în privinţa conflictelor prelungite din regiunea Transnistria a Republicii Moldova, Georgia şi Nagorno-Karabah. Orice status quo în situaţii contrare dreptului internaţional sunt întotdeauna fragile şi pot conduce la izbucniri ocazionale ale violenţei. De asemenea, lipsa de acţiune în astfel de situaţii dă naştere impresiei eronate că obţinerile ilegale de teritoriu, în detrimentul statelor suverane şi independente, sunt posibile şi tolerate.

Este cazul situaţiei din Ucraina, în privinţa căreia Naţiunile Unite şi Consiliul de Securitate, în special, nu au luat măsurile de acţiune care sunt preconizate în conformitate cu Carta ONU. Îndemnăm toate statele membre ale Consiliului de Securitate să acţioneze responsabil şi să decidă în interesul păcii şi al securităţii internaţionale şi în conformitate cu dreptul internaţional în soluţionarea situaţiei din Ucraina.

România salută cu entuziasm acordul privind dosarul nuclear iranian. Acest fapt demonstrează că nimic nu este imposibil dacă există voinţă politică autentică şi dacă lideri vizionari se angajează în acţiuni ambiţioase. Apreciem rolul definit de pricepere şi sârguinţă al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică.

Succesul în rezolvarea acestei probleme de lungă durată demonstrează încă o dată virtuţile diplomaţiei şi ale negocierilor purtate cu bună credinţă şi răbdare, susţinute de cunoştinţele acumulate în cadrul sistemului ONU. Sperăm să vedem şi alte beneficii care derivă din acord, în contextul mai amplu al procesului de pace din Orientul Mijlociu.

Aş dori să îi îndemn pe toţi membrii Naţiunilor Unite să nu rateze ocazia de a semna un nou şi ambiţios acord cu caracter obligatoriu, ca reacţie la schimbările climatice. Momentul este încă propice, în vederea angajamentelor Uniunii Europene, precum şi a activismului masiv al societăţii civile. Este de aşteptat ca şi alţi factori majori care contribuie la încălzirea globală să urmeze exemplul Uniunii Europene. Oameni din toată lumea, în special cei din micile ţări insulare, a căror existenţă fizică este ameninţată, aşteaptă noi angajamente, înainte de a fi prea târziu.

Dincolo de configuraţia geografică şi tematică a diplomaţiei Naţiunilor Unite, credem că elementele fundamentale ale organizaţiei noastre sunt însoţite de codificarea şi dezvoltarea progresivă ale dreptului internaţional. Opinia României este că dreptul internaţional şi justiţia internaţională sunt valori fundamentale pentru umanitate. Nu trebuie să încetăm niciodată să acţionăm pentru reafirmarea şi consolidarea principiilor de drept internaţional – reper constant al societăţii noastre alcătuite din naţiuni.

Cea de a 60-a aniversare a aderării României la Naţiunile Unite a marcat un pas important în privinţa angajamentului nostru privind justiţia internaţională: România a devenit al 72-lea Stat Membru care a acceptat jurisdicţia obligatorie a Curţii Internaţionale de Justiţie. Declaraţia, prezentată Secretarului General pe 23 iunie 2015, este o continuare a tradiţiei interbelice a ţării mele de a-şi desfăşura relaţiile internaţionale în deplină conformitate cu dreptul internaţional.

Consolidarea justiţiei internaţionale şi nevoia de a pune capăt impunităţii ar trebui să determine o abordare juridică consolidată cu privire la terorismul internaţional. Terorismul reprezintă gradul cel mai înalt de crime împotriva indivizilor şi a societăţilor. În opinia României, comunitatea internaţională trebuie să facă mai mult pentru a combate terorismul cu instrumente juridice care includ dreptul penal internaţional.

Luând în considerare acest obiectiv, România şi Spania au determinat un proces de reflecţie privind posibila înfiinţare a unei Curţi Internaţionale pentru Crimele Terorismului. Suntem pe deplin conştienţi de dificultăţile conceptuale şi operaţionale ale unei asemenea întreprinderi. Totuşi, valorile care susţin această reflecţie ce vizează consolidarea statului de drept în efortul nostru antiterorist multilateral, au şanse să genereze noi idei pentru dezvoltarea de instrumente juridice.

Credem că acest proces de reflecţie îşi are propriul merit, deoarece va alimenta dezbaterea privind consolidarea valorilor justiţiei şi ale dreptului internaţional. Aş profita de această oportunitate pentru a invita toate delegaţiile interesate să se angajeze cu bună credinţă în discuţiile privind implementarea acestor valori în lupta împotriva terorismului."