Întunericul care creează lumina. Noi observaţii ajută la întelegerea procesului creării de stele

LDN 483.
LDN 483. (Captură Foto)

O nebuloasă întunecată din Constelaţia Serpens ajută cercetătorii să înţeleagă mai bine procesul de creare a noilor stele.

Norul LDN 483 [1] este localizat la o distanţă de aproximativ 700 de ani lumină în constelaţia Serpens (Şarpele). Norul conţine suficient material (praf şi gaz) pentru a bloca complet lumina care provine de la stelele existente în acel colţ îndepărtat al cosmosului. În particular, norii denşi, precum LDN 483, sunt consideraţi nebuloase întunecate datorită proprietăţii lor de eclipsarea luminii din spatele lor. LDN 483, prin natura sa, ar putea sugera că există locuri unde stelele nu pot prinde rădăcini şi nu se pot dezvolta. Dar, de fapt, exact opusul este adevărat: nebuloasele întunecate oferă cele mai fertile medii pentru eventuala formare a unor stele.

Astronomii care studiază formarea stelelor în LDN 483 au descoperit unele dintre cele mai tinere tipuri de stele-embrion observabile, îngropate în interiorul norului. Aceste stele pot fi considerate a fi într-un fel de pântec, nefiind încă stele complete.

În primul stadiu al dezvoltării stelare, viitoarea stea este doar o minge de gaz şi praf care se contractă sub forţa gravităţii existente în norul molecular ce o înconjoară. Protosteaua este totuşi destul de rece – aproximativ -250 de grade Celsius – şi străluceşte într-o lumină cu lungime de undă submilimetrică [2]. Apoi temperatura şi presiunea încep să crească cu cât ne apropiem de miezul stelei.

Stadiul incipient al vieţii unei stele durează doar câteva mii de ani, în timp ce existenţa ei este de câteva milioane sau miliarde de ani. În stadiile următoare, pe parcursul a câtorva milioane de ani, protosteaua se va încălzi şi va deveni din ce în ce mai densă. Se vor intensifica emisiile de energie, lumina se va transforma din infraroşu îndepărtat, trecând prin cel apropiat şi ajungând în cele din urmă la cea vizibilă. În acest moment, steaua devine complet luminoasă.

Pe măsură ce tot mai multe stele iau naştere din adâncurile întunecate ale LDN 483, nebuloasa întunecată se va dispersa şi mai mult şi îşi va pierde opacitatea. Stelele din acest colţ îndepărtat de Univers, care acum sunt ascunse, vor putea fi observate – dar numai după trecerea a milioane de ani – dar ele vor fi întrecute de strălucirea stelelor nou create în nebuloasă.

Note:

[1] Catalogul Lynds Dark Nebula a fost realizat de astronomul american Beverly Turner Lynds şi publicat în 1962. Aceste nebule întunecate au fost descoperite în urma inspecţiei vizuale a plăcilor fotografice ale Observatorului Palomar Sky.

[2] ALMA (Atacama Large Millimeter/submillimeter Array), operat parţial de Observatorul European Sudic, observă în domeniul lungimilor de unde milimetrice şi submilimetrice şi este ideal pentru studierea unor stele atât de tinere formate în norii moleculari.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Știință