Instanţă din Moscova susţine condamnarea lui Navalnîi la 30 de zile de închisoare

Alexei Navalni, liderul opoziţiei ruse.
Alexei Navalni, liderul opoziţiei ruse. (Getty Images)

O curte de apeluri din Moscova a menţinut o sentinţă de 30 de zile cu închisoarea acordată activistului din opoziţia rusă Alexei Navalnîi pentru ceea ce autorităţile ruse au declarat că au fost încălcări ale legii privind adunările publice şi protestele.

Purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi, Kira Iarmish, a scris miercuri pe Twitter că o instanţă din capitala rusă a respins apelul clientului său, potrivit RFE/RL.

Navalnîi a fost condamnat în 27 august, practic interzicându-i-se să participe la un protest din 9 septembrie organizat împotrivă unei controversate propuneri guvernamentale de creştere a vârstei de pensionare în Rusia.

Instanţa l-a găsit pe Navalnîi vinovat de încălcarea legilor privind protestele pentru faptul că a ajutat la organizarea unui miting stradal în Moscova în luna ianuarie, în ciuda refuzului autorităţilor de a aproba desfăşurarea evenimentului.

Acea demonstraţie din Moscova, împreună cu proteste similare din alte oraşe ale Rusiei, au atras mii de oameni care s-au opus realegerii preşedintelui Vladimir Putin în luna martie. Putin a obţinut cel de-al patrulea mandat la Kremlin.

Navalnîi, care a fost arestat în faţa locuinţei sale în 25 august, a declarat că cel mai recent caz lansat împotriva sa este o încercare a autorităţilor de a submina eforturile pentru organizarea protestului din 9 septembrie, când alegeri locale vor avea loc pe cuprinsul ţării.

Inamic vocal al lui Putin, Navalnîi a organizat proteste stradale de amploare în câteva ocazii şi a publicat o serie de rapoarte privind corupţia existentă în cadrul elitei conducătoare a Rusiei.

Propunerea guvernului rus de a creşte vârsta de pensionare a declanşat mari nemulţumiri în ţară şi a subminat popularitatea lui Putin.

Parlamentul rus a acordat un sprijin preliminar ca urmare a propunerii de creştere a vârstei de pensionare la 63 de ani pentru femei până în 2034 şi la 65 pentru bărbaţi până în 2028.

În prezent, vârsta de pensionare este de 55 de ani pentru femei şi 60 pentru bărbaţi.

Într-o aparentă încercare de a calma dorinţa de protest din rândul cetăţenilor, Putin a sugerat în 29 august ca vârsta de pensionare pentru femei să fie crescută la 60 de ani.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe