Indonezia intenţionează să închidă Insula Komodo pentru a proteja dragonii [video]

Autorităţile vor să protejeze aceste şopârle uriaşe de numărul din ce în ce mai mare de turişti şi de traficul ilegal cu aceste exemplare.
Dragonul de Komodo (Varanus komodoensis) (ROMEO GACAD/Getty Images)
Mioara Stoica
06.04.2019

Indonezia intenţionează să închidă temporar turismul pe Insula Komodo, casa şopârlelor uriaşe care dau şi numele insulei: celebrii dragoni de Komodo. Autorităţile sunt preocupate de numărul tot mai mare de vizitatori (aproximativ 10.000 pe lună), dar, mai presus de toate, doresc să evite furtul continuu al acestor reptile pentru vânzare.

Ultimul caz de trafic ilicit a fost descoperit săptămâna trecută. Cinci contrabandişti au fost arestaţi cu cinci exemplare de dragoni de Komodo şi zeci de alte animale sălbatice. Poliţia a raportat că până în prezent vânduseră prin Facebook 41 dragoni de Komodo pentru aproximativ 30.000 de euro fiecare. Se presupune că aceste animale sunt oferite pentru uz medical.

Închiderea planificată de către autorităţile locale ar intra în vigoare din 2020 şi nu s-ar aplica insulelor vecine din estul Indoneziei, unde se pot observa, de asemenea, aceste reptile.

Dragonul de Komodo (Varanus komodoensis), cunoscut şi ca varanul de Komodo, este o specie de reptile de dimensiuni mari ce se găseşte în insulele indoneziene Komodo, Rinca, Flores, Gili Motang şi Padar. Membru al familiei de reptile Varanidae, este cea mai mare specie de şopârle, ce poate ajunge la o dimensiune de 3 metri lungime şi în cazuri rare să ajungă la o greutate de aproximativ 70 de kilograme.

Se estimează că pe insula care le poartă numele există 2.300 din cele 5.000 de exemplare din lume.

În timpul perioadei în care insula va rămâne închisă, se va încerca să se recupereze speciile de plante endemice şi populaţiile de cerbi şi porci, prada principală a dragonilor.

Dragonii vor fi, de asemenea, monitorizaţi pentru a încerca să se lupte împotriva traficului ilegal.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor