Hong Kong - 1,7 milioane de persoane la protest, după 11 săptămâni de manifestaţii

Protest paşnic în Hong Kong, peste 1,7 milioane de persoane iau parte
Protest paşnic în Hong Kong, peste 1,7 milioane de persoane iau parte (May James/HKFP)

Mişcarea pro-democraţie din Hong Kong a ieşit din nou în stradă duminică pentru un marş masiv şi paşnic. Se estimează că 1,7 milioane de persoane - un sfert din populaţia teritoriului - au luat parte în ciuda unor ploi torenţiale şi a ameninţărilor venite din partea regimului comunist de la Beijing.

În pofida interdicţiei impuse de poliţie şi a vremii nefavorabile, locuitorii oraşului Hong Kong au manifestat paşnic, o resetare binevenită a evoluţiei din ultimele două săptămâni.

Mişcările de stradă, pornite după introducerea ununi proiect de lege privind extrădarea care ar permite Chinei să aresteze locuitori ai Hong Kong-ului pentru delicte care nu sunt prezente în codul penal al oraşului, au luat amploare pe măsură ce mişcarea a devenit un protest la încercările repetate ale Chinei de a distruge statul de drept din Hong Kong.

Manifestaţiile au fost marcate de incidente violente pe măsură ce au devenit infiltrate cu agenţi chinezi sub acoperire şi au avut de înfruntat inclusiv membri ai bandelor criminale din Hong Kong, care aparent lucrau în cooperare cu forţele de poliţie.

Săptămâna trecută, poliţia a fost acuzată de brutalitate excesivă după ce a folosit gaze lacrimogene într-o staţie de metro şi, într-un incident separat, a acţionat cu brutalitate, o femeie care protesta pierzându-şi un ochi.

Protestatarii au acţionat şi ei violent, ocupând aeroportul din Hong Kong şi sechestrând cetăţeni chinezi pe care i-au considerat agenţi provocatori - unul dintre ei dovedindu-se un reporter al publicaţiei Global Times, o oficină a Partidului Comunist Chinez.