Graţierea, o falsă soluţie. 70% dintre condamnaţi se vor întoarce în primul an

Prezenţa unor oameni politici şi de afaceri în închisori nu este una dintre problemele sistemului penitenciar românesc, chiar dacă graţierea ne-ar ajuta s-o eliminăm, a tras un semnal de alarmă Sindicatul Omnia.
(Captură Foto)
Andrei Pricopie
09.05.2017

Estimările Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor demonstrează că graţierea nu este o soluţie pentru problemele legate de condiţiile din penitenciare. Este nevoie de 8.500 de locuri de cazare, la un standard de 4mp/deţinut, şi de îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie şi de lucru, a atras atenţia marţi, în cadrul unui comunicat de presă, Sindicatul Omnia din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

"Dintre cei 1032 de potenţiali beneficiari (433 ar ieşi din închisoare, 589 ar beneficia de o reducere cu trei ani a pedepselor, nouă minori şi o persoană de peste 70 de ani), 70% se vor întoarce în primul an. Cu mult înainte ca un corp de clădire să fie reparat. Nu se vor mai întoarce probabil oameni politici şi de afaceri cu probleme penale care promovează intens această măsură.

Graţierea unui număr mediu de 9 deţinuţi/penitenciar nu are absolut niciun efect asupra îmbunătăţirii condiţiilor din penitenciare în măsura în care Guvernul nu a făcut absolut nimic pentru a rezolva în mod direct această problemă. Nicio lucrare majoră de modernizare nu a fost demarată", reiese din comunicatul citat.

Potrivit sindicaliştilor, în fiecare lună, în mod natural, se liberează un număr de peste 900 de deţinuţi, de regulă condiţionat. Un număr aproape egal intră în penitenciar în fiecare lună, în creştere fiind numărul deţinuţilor repatriaţi din ţările Uniunii Europene (70 - 80/lună).

"433 de potenţial graţiaţi nu descongestionează penitenciarele. Drept urmare avertizăm că dacă acest proiect de graţiere se aprobă problema supra-aglomerării rămâne. În continuare va fi nevoie de cel puţin 7.500 de locuri de deţinere iar condiţiile din penitenciare nu vor fi îmbunătăţite în lipsa unor acţiuni concrete de modernizare şi construcţie de penitenciare", evidenţiază Sindicatul Omnia.

În consecinţă, sindicaliştii solicită Guvernului să pună în aplicare un plan de măsuri care să rezolve "în mod direct problemele reale" ale sistemului penitenciar (condiţii improprii, lipsa de personal, supraaglomerare etc.) în termenul acordat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

"Va fi greu în condiţiile în care în 2017 bugetul penitenciarelor a fost redus cu 30 milioane de euro (echivalentul modernizării a 11.500 de locuri de cazare), dar cu siguranţă nu imposibil. Alte state din Europa s-au confruntat cu probleme similare şi au rezolvat problema. Prezenţa în penitenciarele româneşti a unor oameni politici şi de afaceri nu este una dintre problemele sistemului penitenciar românesc, chiar dacă graţierea ne-ar ajuta s-o eliminăm", a subliniat Sindicatul Omnia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor