CEDO condamnă din nou România în dosarul Revoluţiei. Mărieş acuză Serviciile

La patru luni de la clasarea dosarului crimelor din decembrie 1989, CEDO a condamnat România pentru anchetarea superficială a dosarului Revoluţiei. Cu această ocazie. Teodor Mărieş a acuzat implicarea serviciilor in clasarea dosarului.
Conferinţă de Presă la sediul Asociaţiei “21 Decembrie 1989” pe tema ultimei decizii CEDO în dosarul Revoluţiei
Conferinţă de Presă la sediul Asociaţiei “21 Decembrie 1989” pe tema ultimei decizii CEDO în dosarul Revoluţiei (Eugen Horoiu/Epoch Times)

România a fost condamnată din nou, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru tergiversarea dosarului Revoluţiei, CEDO precizând că ancheta în acest dosar a fost superficială. Decizia a fost pronunţată în dosarul Elena Apostol şi alţii versus România.

Cei 17 reclamanţi din acest dosar, cu toţii urmaşi ai eroilor Revoluţiei, au luat parte, marţi, la o conferinţă de presă organizată la sediul Asociaţiei 21 Decembrie 1989 în cadrul căreia a fost prezentată decizia.

Potrivit avocaţilor, această decizie este de un deosebit interes având în vedere că vine după clasarea dosarului Revoluţiei pe care, în acest context, România ca ţară UE, ar trebui să-l redeschidă. De altfel, potrivit avocatului Ionuţ Matei, care a reprezentat reclamanţii la CEDO, în decizia pronunţată în acest caz judecătorii Curţi precizează că sunt la curent cu închiderea dosarului Revoluţiei.

Merită menţionat că pe rolul CEDO mai există alte peste 200 de plângeri similare vizând tergiversarea dosarului crimelor din decembrie 1989.

Teodor Mărieş îl acuză pe Florian Coldea şi lansează un apel către Hellvig şi serviciile speciale

Cu ocazia conferinţei de presă, Mărieş a acuzat că vinovaţi de închiderea dosarului Revoluţiei sunt fostul procuror general Tiberiu Niţu, şeful parchetelor militare Ion Vasilache şi, nu în ultimul rând, generalul SRI Florian Coldea.

Preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie a mai acuzat că în Parchetul General şi în Parchetul Militar există ofiţeri acoperiţi ai SRI şi i-a cerut lui Eduard Hellvig să îi retragă.

"Domnule Hellvig, vă rog să îi retrageţi! Vă rog să ne lăsaţi liberi. Cum noi v-am dăruit libertate şi cei ce au căzut în decembrie 89 au dorit libertate pentru întreaga ţară, fac apel la serviciile speciale să lase procurorii şi judecătorii liberi să judece conform propriilor conştiinţe, nu conform ordinelor primite de la serviciile speciale!", a declarat Mărieş, adăugând că şi în SRI, în SIE, în armată, în multe instituţii ale statului, în multinaţionale există oameni de vârsta 45-47 de ani care în decembrie 89 s-au aflat cu arma în mână la Dalles iar unii au creat diversiunea de după 22 decembrie şi azi se tem.

"Eu le spun: eliberaţi-vă, recunoaşteţi că aţi fost puşi să trageţi în popor şi că aţi fost instigaţi permanent din 14 decembrie şi până în 18 iunie 1990 să duceţi o luptă pentru criminali împotriva demonstranţilor paşnici care voiau un singur lucru, libertate, iar apoi ne-am încăpăţânat să vrem şi democraţie!" a adăugat Mărieş.

Importanţa deciziei

Potrivit avocatului Antonie Popescu, după ce deciziile Mărieş Vlase din 2011 în dosarul Revoluţiei şi decizia Mocanu şi alţii, în dosarul Mineriadei au descris conduita pe care parchetul trebuie să o urmeze pentru o anchetă penală şi faptul că unei anchete efective nu îi poate fi opusă prescripţia, acum în această noua decizie Curtea face o descrierea a ceea ce înseamnă un tribunal independent.

Astfel, CEDO spune că trebuie monitorizat modul de numire al membrilor săi şi mandatul, trebuie garanţii contra unor presiuni exterioare, ori, a reamintit Antonie Popescu, Mărieş a făcut deja precizări cu privire la amestecul în aceste dosare a serviciilor secrete şi a unor persoane implicate în represiune.

"Eu cred că această hotărâre înseamnă un avertisment pentru autorităţile judiciare din România din partea CEDO, având în vedere că procurorii militari au nesocotit două decizii din partea Curţii: Terminaţi cu prostia asta, faptele nu sunt prescrise, ăsta e mesajul CEDO!", a declarat Antonie Popescu.

În opinia acestuia, dosarul Revoluţiei trebuie redeschis iar procurorul general interimar care a cerut Înaltei Curţi dosarul pentru a-l reanaliza, are acum o şansă în plus să admită una din plângerile faţă de clasarea crimelor din decembrie 89, aflate pe rolul parchetului.

Reclamanţii în acest dosar nu au luat cuvântul la conferinţa de presă, multora fiindu-le greu să rememoreze durerea trăită în aceşti ani şi dezamăgirea faţă de inacţiunile statului român, dezamăgire care i-a determinat să se adreseze Curţii Europene a Drepturilor Omului, la Strassbourg.

Cei 17 sunt: Elena Apostol, Maria Bara, Stan Burcioaica, Elena Liliana Butnaru, Antoaneta Dimulescu, Măria Enache, Traian Cilibeanu, Dumitra Iancu, Florica Ivan, Petra Gheorghe, Liliana Olga Grecu, Ştefan Jenică Kopicuc, Anica Kopicuc, Constanţa Lache, Elena Mănescu, Gabriela Simina Birboră şi Anca Ioana Vlasin.

Din sală, departe de microfoane şi de camerele de luat vederi, una din văduvele Revoluţiei ne-a relatat că s-a dus la CEDO pentru că nu putea să stea fără să facă nimic, căci i s-ar fi răsucit în mormânt soţul.

"Dacă unei păsări îi rupi o aripă nu mai zboară. Cum credeţi că mai funcţionează o familie care a pierdut pe cineva? Fata mea, an de an, de ziua ei, în loc să sărbătorească, se duce să plângă la mormantul tatălui ei. Sărbătorile pentru noi nu mai sunt sărbători, că ne amintim cum am stat de Crăciun, acum 26 de ani cu sicriul pe masă. Cum credeţi ca şi-au crescut mamele copiii singure, 26 de ani? Singure să-i ducă la grădiniţă, singure la şcoală... Copiii noştri au muncit noaptea ca să poată face ziua facultăţi!" şi-a expus oful femeia pe care statul nu o va putea despăgubi niciodată pentru cât a suferit, însă îi poate face dreptate, ei şi unui întreg popor ce doreşte adevărul despre crimele din decembrie 1989, redeschizând dosarul Revoluţiei.