Dosarul Revoluţiei ar putea fi redeschis

Clasat în mod surprinzător cu câteva luni în urmă, dosarul Revoluţiei urmează a fi reanalizat de procurorul general interimar al Parchetului de pe lângă Înalta Curte.
Pe un tramvai sunt afişate poze ce înfăţişează căteva momente timişorene ale Revoluţiei din 1989.
Pe un tramvai sunt afişate poze ce înfăţişează căteva momente timişorene ale Revoluţiei din 1989. (DANIEL MIHAILESCU / AFP / Getty Images)

Noul şef al Parchetului General, Bogdan Licu, susţine că va reanaliza dosarul Revoluţiei, după ce preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, Teodor Mărieş, a depus o nouă plângere împotriva rezoluţiei de clasare, informează Mediafax.

În cazul în care plângerea lui Mărieş va fi admisă, cercetările în dosarul Revoluţiei vor fi reluate. Dosarul se află în acest moment pe rolul instanţei supreme, după ce au fost depuse mai multe plângeri împotriva deciziei de clasare.

Reamintim că, în octombrie 2015, la două zile de la istorica punere sub acuzare a lui Ion Iliescu în dosarul Mineriadei, procurorii militari au decis să claseze Dosarul Revoluţiei.

În motivarea deciziei, procurorii au afirmat că "persoanele cu funcţii de conducere şi execuţie, politice şi militare, de la nivel central şi local, implicate, în perioada 16-22.12.1989, în organizarea, conducerea, coordonarea şi punerea în executare a măsurilor de reprimare a manifestanţilor au fost judecate şi condamnate definitiv, existând în cauză autoritate de lucru judecat", iar în ceea ce priveşte evenimentele de după 22, perioada a fost "caracterizată prin vid de putere, stare de confuzie, panică şi haos".

Procurorii au mai susţinut că militarii ar fi tras de multe ori din greşeală, pe fond de oboseală şi stres, alţi oameni ar fi murit în accidente rutiere, de aviaţie etc., iar infracţiunile de propagandă de război, genocid, tratamente neomenoase, infracţiuni de război contra proprietăţii şi altor drepturi, respectiv infracţiuni contra umanităţii "nu sunt prevăzute de legea penală, nefiind caracterizate de tipicitate în raport cu normele legale încriminatoare" etc. Interesant este faptul că în dosarul Mineriadei, Iliescu a fost pus sub acuzare pentru infracţiuni împotriva umanităţii, aşa "netipice" cum sunt.

Revoltaţi de clasarea dosarului Revoluţiei, toţi membrii Asociaţiei 21 Decembrie 1989 au depus contestaţie la Parchetul Militar pentru redeschiderea dosarului Revoluţiei, contestaţiile fiind respinse. În consecinţă, Asociaţia 21 Decembrie s-a adresat Înaltei Curţi cerând redeschiderea dosarului. Potrivit preşedintelui Asociaţiei, Teodor Mărieş, la ÎCCJ au fost depuse circa 300 de plângeri.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne