Redeschiderea Dosarului Revoluţiei, pe rolul instanţei. "Îşi doresc tergiversarea cât mai mult a aflării adevărului!"

La început de an nou, magistraţii Înaltei Curţi judecă primele contestaţii ale revoluţionarilor şi urmaşilor victimelor Revoluţiei faţă de închiderea dosarului crimelor din decembrie 89.
Cadavre ale victimelor Revoluţiei din decembrie 1989
Cadavre ale victimelor Revoluţiei din decembrie 1989 (AFP/Getty Images)

UPDATE: Magistraţii au decis ca audierile să se reia peste două săptămâni. Potrivit preşedintelui Asociaţiei 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş, amânarea are ca motiv faptul că "tovarăşul procuror" Claudiu Culea, reprezentatul Parchetului în acest dosar nu avea ordin de la Procurorul General Tiberiu Niţu, care să-i ateste calitatea.

Întrebat cum vede evoluţia procesului, Teodor Mărieş a catalogat venirea lui Culea fără delegaţie din partea Procurorului General drept un semn ca se doreşte tergiversarea dosarului, a aflării adevărului, ceea ce nu este de mirare având în vedere cine sunt cei care s-au ocupat de acest caz:

„Un procuror care în urmă cu 26 de ani era la Timişoara, cu arma în mână, a ajuns să lucreze la Dosarul Revoluţiei, dosar în care a dat o soluţie de neîncepere a urmăririi penale (NUP) în 2010, înainte ca dosarul să plece de la Secţia Militară la Secţia Civilă, conform dispoziţiei Curţii Constituţionale. În 2014 când noul Cod de Procedură a adus din nou dosarul la Secţia Militară, acelaşi procuror, şi mă refer la Culea, şi încă doi - Tudor Marian şi Codruţ Mihalache - oameni care dăduseră NUP cu 4 ani înainte, primesc din nou dosarul şi de data asta decid, în 2015, clasarea dosarului. Iar astăzi în instanţă probabil că nimeni nu a vrut să vină să susţină această decizie aberantă de clasare şi atunci Niţu şi Vasilache l-au trimis pe dl Claudiu Culea, ca să susţină aberaţia în faţa Înaltei Curţi. Din păcate n-a avut ordin. Deşi procedural trebuia să aibă ordin, Culea a venit fără delegaţie”, a declarat preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, Teodor Mărieş, pentru Epoch Times.

„Ăsta e un semn că îşi doresc tergiversarea cât mai mult a aflării adevărului! Vă daţi seama, în instituţiile statului l-au trimis fără delegaţie! Parchetul Militar este retrograd!", a adăugat Mărieş, precizând că Înalta Curte a stabilit un nou termen pe 19 ianuarie, Culea urmând să-şi depună delegaţia de la Niţu într-o săptămână.

***

Marţi, 5 ianuarie, magistraţii Înaltei Curţi judecă primele trei din cele 200 de plângeri depuse de revoluţionari şi urmaşi ai eroilor din decembrie 89 împotriva rezoluţiei de clasare a Dosarului Revoluţiei dată de Ion Vasilache, şeful secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General.

Reamintim că în octombrie 2015, la două zile de la istorica punere sub acuzare a lui Ion Iliescu în dosarul Mineriadei, procurorii militari au decis să claseze Dosarul Revoluţiei, astfel încât nimeni să nu fie tras la răspundere pentru moartea a peste 1.000 de oameni şi rănirea a peste 3.000 de persoane.

În motivarea deciziei, procurorii au afirmat că „persoanele cu funcţii de conducere şi execuţie, politice şi militare, de la nivel central şi local, implicate, în perioada 16-22.12.1989, în organizarea, conducerea, coordonarea şi punerea în executare a măsurilor de reprimare a manifestanţilor au fost judecate şi condamnate definitiv, existând în cauză autoritate de lucru judecat”, iar în ceea ce priveşte evenimentele de după 22, perioada a fost „caracterizată prin vid de putere, stare de confuzie, panică şi haos”.

Procurorii au mai susţinut că militarii ar fi tras de multe ori din greşeală, pe fond de oboseală şi stres, alţi oameni ar fi murit în accidente rutiere, de aviaţie etc. iar infracţiunile de propagandă de război, genocid, tratamente neomenoase, infracţiuni de război contra proprietăţii şi altor drepturi, respectiv infracţiuni contra umanităţii „nu sunt prevăzute de legea penală, nefiind caracterizate de tipicitate în raport cu normele legale încriminatoare” etc. Interesant este faptul că în dosarul Mineriadei, Iliescu a fost pus sub acuzare pentru infracţiuni împotriva umanităţii, aşa "netipice" cum sunt.

Revoltaţi de clasarea dosarului Revoluţiei, toţi membrii Asociaţiei 21 Decembrie 1989 au depus contestaţie la Parchetul Militar pentru redeschiderea dosarului Revoluţiei, contestaţiile fiind respinse. În consecinţă, Asociaţia 21 Decembrie s-a adresat Înaltei Curţi cerând redeschiderea dosarului. Potrivit preşedintelui Asociaţiei, Teodor Marieş, la ÎCCJ au fost depuse circa 200 de plâgngeri.

„Gândul nostru este unul singur, redeschiderea dosarului. La 26 de ani, frumoasa Justiţie a României, împotriva deciziilor CEDO, împotriva bunului simţ, împotriva adevărului, împotriva celor care le-au dat libertate şi scaunele pe care stau, pur şi simplu a închis dosarul Revoluţiei fără niciun fel de explicaţie logică şi nici legală din punctul nostru de vedere. Aşteptăm, au venit astăzi membri ai Asociaţiei, o parte din urmaşii morţilor Revoluţiei vin de la cimitir, au venit răniţi, oameni care au fost reţinuţi, să depună plângere împotriva rezoluţiei. (...) Nu pot să cred că ÎCCJ va repeta greşeala din 2009 când a închis dosarul Mineriadei. Sper să se redeschidă dosarul în România, nu în altă parte (CEDO n.r.)!”, declara pe 18 decembrie 2014, preşedintele Asociaţiei 21 decembrie 1989, Teodor Mărieş.

Întrebat cum îşi explică tergiversarea dosarului atâţia ani pentru ca finalmente să fie clasat, Mărieş a răspuns: „Explicaţia este una simplă. Simplă în sensul că în urma măcelului din decembrie '89 şi după crime a început corupţia, iar corupţia continuă şi a ajuns inclusiv în aceste dosare – procurori corupţi, judecători corupţi, avocaţi corupţi. Îmi pare rău pentru aceste categorii, dar mulţi dintre ei nu şi-au făcut minima obligaţie morală faţă de ţară, şi faţă de tinerii care au căzut în decembrie '89 pentru libertate. Nu putem face comparaţie între un procuror, judecător, avocat, care şi-a desfăşurat activitatea la comandă în regimul comunist, acum este libertate şi magistraţii pot să-şi desfăşoare activitatea corect. Din păcate, marea majoritate au rămas datori însă acelui Sistem. Probabil că avem foarte mulţi judecători, şi în special la Secţiile Parchetelor militare, acoperiţi ai unor servicii secrete care încă stau pe funcţia de magistrat.”

Tot astăzi, o delegaţie a Asociaţiei “21 Decembrie 1989” va fi primită de către Ministrul Justiţiei, doamna Raluca Prună. Aceasta este a doua întânire de la instalarea actualului Guvern.

La finele primei discuţii cu Raluca Prună, ce a avut loc pe 18 decembrie, Preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, Teodor Mărieş, a declarat că aceasta a solicitat un răgaz pentru a cere un raport de informare de la Parchet legat de clasarea dosarului Revoluţiei, urmând ca discuţia să fie reluată anul viitor (2016 n.r.). Mărieş a mai opinat că „a picat dictatura în Ministerul Justiţiei” şi a caracterizat discuţia ca fiind una „absolut normală, firească”.

Mai multe informaţii pe acest subiect, puteţi accesa aici