Descoperiri surprinzătoare la marginea sistemului nostru Solar

Imagine grafică a sistemului nostru solar.
Imagine grafică a sistemului nostru solar. (IAU / AFP / Getty Images)

Astronomii observatorului Gemini din Chile au descoperit o nouă planetă, denumită 2012 VP113, aflată în norul Oort de la marginea sistemului solar. Această descoperire indică existenţa unei alte planete, încă nedescoperită, cu o dimensiune de cel puţin 10 ori mai mare decât Terra.

Corpurile din sistemul nostru solar ar putea fi împărţite în trei categorii: planetele solide cu sol stâncos precum Pământul, situate mai aproape de soare; planetele gigant, gazoase, mai îndepărtate de Soare; şi corpurile îngheţate de pe centura Kuiper, care sunt situate în afara orbitei planetei Neptun.

La marginea Sistemului Solar se credea că mai există doar planeta Sedna, însă noua planetă descoperită are o orbită chiar mai îndepărtată decât aceasta. Punctul cel mai apropiat de Soare al orbitei lui 2012 VP113 este situat la 80 de UA (unităţi astronomice) adică de 80 de ori distanţa dintre Pământ şi Soare. În acelaşi timp, Sedna se apropie de Soare la aproximativ 76 de UA.

Astronomii Scott Sheppard de la Institutul Carnegie pentru Ştiinţă, şi Chadwick Trujillo din partea Observatorului Gemini s-au folosit de telescopul de la National Optical Astronomy Observatory din Chile pentru noua descoperire şi de cel al Observatorului Las Campanas, Chile, pentru a observa detaliile de suprafaţă şi orbita.

Cei doi cercetători sunt de părere că există aproximativ 900 de planete la o distanţă comparabilă cu 2012 VP113 ce au mărimi de peste 1.000 de kilometri. De asemenea, există posibilitatea ca în interiorul norului Oort să existe o abudenţă de corpuri cereşti chiar mai mari decât cele din Centura Kuiper sau a inelului de asteroizi.

Similarităţile dintre orbita planetei Sedna şi cea a lui 2012 VP113 i-au făcut pe cei doi astronomi să creadă că există, în afara razei lor de observaţie, un corp ceresc masiv în mişcare ce a adunat în jurul său cele două obiecte rezultând astfel o configuraţie orbitală similară.

Astronomii sunt de părere că o „super-Terra” sau un obiect chiar mai mare aflat la sute de UA distanţă ar putea să creeze efectele observate în orbitele acestora.

„Unele dintre aceste corpuri aflate în interiorul norului Oort ar putea să se compare ca mărime cu Pământul şi cu Marte. Multe dintre corpurile aflate în interiorul norului Oort sunt atât de îndepărtate încât, chiar şi cele mari, apar prea subtil pentru a fi observate cu tehnologia curentă”, a declarat Sheppard.