Consiliul nediscriminare obligă MAI să înlăture crucifixul din instituţie: Andrei Năstase să-şi ceară scuze publice pentru instigare la ură
alte articole
Consiliul pentru Prevenirea şi Eliminarea Discriminării şi Asigurarea Egalităţii a constatat că fostul şef al Ministerului Afacerilor Interne, Andrei Năstase, liderul Platformei DA ar fi instigat la ură şi discriminare în momentul în care a instalat în holul instituţiei un crucifix.
Printr-o decizie luată la 16 decembrie şi publicată luni 13 ianuarie, liderul Platformei DA este obligat să-şi ceară scuze în mod public pentru instalarea crucifixului şi pentru discursul pe care l-a ţinut la eveniment, în care ar fi instigat la ură şi discriminare.
„Prin instalarea crucifixului în holul unei instituţii publice (aici MAI) însoţită de declaraţiile ministrului, precum că „toţi cei care poartă uniforma Republicii Moldova nu ar putea mişca nici măcar un grăunte fără puterea lui Dumnezeu şi a Sfintei Cruci”, ar constitui acel comportament prin care un demnitar public, prin autoritatea sa, intenţionat ar fi încercat să impună 'celor care poartă uniforma Republicii Moldova' convingerea religioasă pe care o împărtăşeşte”, se arată într-un comunicat al Consiliului.
Totodată, Consiliul susţine că pentru a nu influenţa şi/sau submina libertatea religioasă sau a convingerilor atât a angajaţilor unei instituţii publice, precum şi a tuturor persoanelor care interacţionează cu aceştia, demnitarii ar trebui să fie discreţi în acţiunile lor de manifestare a convingerilor religioase în exercitarea atribuţiilor funcţionale.
Mai mult decât atât, Consiliul este de părere că expunerea simbolurilor religioase în instituţiile publice transmite indirect mesajul precum că toţi angajaţii instituţiei împărtăşesc o anumită religie, ceea ce ar putea deranja din punct de vedere spiritual/emoţional alţi angajaţi ai ministerului, care împărtăşesc alte religii, inclusiv pe cei atei.
Astfel, prezenţa simbolurilor religioase în instituţiile publice în care interacţionează persoane cu viziuni diferite, nu ar trebui să fie acceptată, Consiliul obligând Ministerul de Interne să înlăture crucifixul şi să asigure neutralitatea serviciului public şi a principiului secularismului, asigurând, în egală măsură, coabitarea persoanelor cu viziuni diferite, ceea ce ar menţine nivelul de toleranţă necesar într-o societate democratică.
În concluzie, Consiliul decide:
- faptele constatate reprezintă instigare la discriminare pe criteriul de convingeri religioase;
- Domnul Andrei Năstase va aduce scuze publice, în termen de 10 zile de la recepţionarea prezentei decizii, pentru instigarea la discriminare pe criteriul de convingeri religioase manifestată prin instalarea crucifixului şi discursul de la evenimentul respectiv;
- Ministerul Afacerilor Interne va înlătura simbolistica religioasă din holul instituţiei şi va asigura protecţia/salvgardarea neutralităţii serviciului public şi a principiului secularismului;
- Ministerul Afecerilor Interne va informa Consiliul, în termen de 10 zile de la recepţionarea prezentei decizii, despre măsurile întreprinse.