China ordonă băncilor să păstreze secretul asupra controalelor de capital, "pentru a nu răspândi panica"

Dolari americani şi yuani chinezi.
Dolari americani şi yuani chinezi. (Captură Foto)

China a devenit atât de preocupată de problema fugii de capital, încât agenţia SAFE, ce reglementează schimburile valutare, a cerut băncilor să ţină secrete instrucţiunile de la centru care încearcă să limiteze refugierea în alte valute şi să se asigure că analiştii bancari nu publică absolut niciun articol care conţine opinii negative despre yuan - susţine un articol Reuters.

Conform unor angajaţi ai unor bănci locale şi străine, cererile regimului reprezintă o nouă încercare a autorităţilor de a limita panica cu privire la controlul de capital instituit de China după ce numeroşi investitori au început să se refugieze în USD, în momentul în care yuanul a pierdut din valoare.

Anul trecut, yuanul a fost devalorizat cu 6% faţă de dolar, iar unul dintre factori este exodul de capital, în valoare de cel puţin câteva sute de miliarde USD (cifra neoficială este estimată la 1,1 trilioane USD din august 2015, conform Goldman, citat de Zerohedge).

Pentru a stăvili exodul, Administraţia de Stat pentru Schimb Valutar (SAFE) a implementat o serie măsuri drastice de control al capitalului, inclusiv limitarea volumelor de monede străine pentru unele bănci, sau introducerea aprobărilor inclusiv în cazul unor tranzacţii relativ mici.

Conform Reuters, agenţia guvernamentală SAFE, care este de fapt parte a Băncii Chinei, insistă verbal ca zeci de bănci să nu dezvăluie faptul că aceste controale de capital sunt impuse de guvern, pentru a nu scădea încrederea clienţilor în yuanul deja lovit.

Secretomania agenţiei SAFE a început din august 2016 când o sucursală din Shanghai a chemat cel puţin 20 de bănci interne şi străine - care operau în oraş - la o întâlnire cu şefii de departament ai SAFE, pentru a clarifica problema.

Un reprezentant al unei bănci internaţionale nenumite a declarat că nu au existat instrucţiuni scrise, dar că un oficial senior al SAFE le-a spus explicit ce se aşteaptă de la ei.

"Trebuie să puteţi controla deficitul forex dar nu puteţi afirma că SAFE controlează schimbul valutar", a afirmat oficialul la întâlnire. Băncilor li s-a cerut să "administreze sentimentele" pentru a preveni panica publicului, iar analiştilor bancari - să nu emită comentarii negative despre yuan.

Un al doilea angajat al unei bănci internaţionale, prezent la întâlnire, a confirmat instrucţiunile.

Conform noilor măsuri de control al exportului de capital, dacă o bancă depăşeşte limita lunară de tranzacţii forex, trebuie să refuze clienţii, dar fără să le explice de ce. Măsura a stârnit plângeri din partea angajaţilor băncilor internaţionale "nu le putem spune clienţilor noştri că am oprit tranzacţiile valutare; trebuie să găsim alte căi, în caz contrar se vor duce la alte bănci".

SAFE a mai cerut băncilor să facă muncă de detectivi - şi anume să întrebe clienţii despre natura tranzacţiilor, pentru a se asigura că aceştia nu au un scop ilicit. În caz contrar, băncile vor suferi pedepse.

Ca urmare a acestor instrucţiuni, unele bănci au trimis memo-uri interne către angajaţi - unele dintre acestea ajungând în posesia Reuters. În ele angajaţilor li se spunea că pedepsele includ "anularea calificărilor" băncilor de a face schimburi valutare.

Rezervele pentru schimb valutar ale Chinei au scăzut la 3.05 trilioane USD în noiembrie - de la 3,3 trilioane în primele 11 luni ale lui 2016 - dar numeroşi traderi sunt convinşi că fenomenul de refugiere în dolari americani va continua să existe, mai ales din cauza unui dolar american mai puternic.

Pe de altă parte, SAFE vrea ca băncile să propună cumpărarea de yuani şi vânzarea de dolari americani, conform declaraţiei unei surse, deşi acest lucru, în contextul devalorizării yuanului, presupune o pierdere de bani.

În acelaşi timp, SAFE a anulat programe de deschidere a investiţiilor chineze pe pieţele din SUA. Chiar în cazul unor investitori cărora li se alocaseră cote pentru investiţiile în SUA, au apărut probleme cu schimbul valutar al yuanului în alte valute.

Beijingul se opune internaţionalizării valutei sale la numai 2 luni după ce FMI-ul a propulsat yuanul în mecanismul SDR - Special Drawing Rights - alături de cele mai "stabile" valute ale marilor economii.

Intratea în SDR, intens cerută de regimul de la Beijing, poate să compromită mecanismul, prin introducerea yuanului care este susţinut de regimul chinez şi este mult mai instabil decât celelalte valute din coş.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Economie