Orice pentru putere: povestea adevărată a dictatorului chinez Jiang Zemin: Capitolul 10 (3)

Capitolul 10
Capitolul 10 (Luis Novaes / Epoch Times)

4. Tolerarea nestăvilită a plăcerilor senzuale

Pe 24 septembrie 2004, publicaţia Liberation Army Daily a publicat un articol intitulat: „O privire de ansamblu asupra conducerii de cincisprezece ani a lui Jiang Zemin în Apărarea Naţională şi în Construirea Armatei”. Superficialitatea articolului arată o chestiune. Citând din articol: „Noi trebuie să valorificăm la scara înaltă ideologia politică a armatei; trebuie să acordăm cea mai înaltă prioritate în construirea armatei”. Sau aşa cum este subliniat peste tot în articol: „Ideologia armatei ar trebui să fie într-o fermă concordanţă cu ideile politice ale PCC Central”. Deoarece PCC Central trebuie să-l „ia pe tovarăşul Jiang Zemin ca nucleu”, aşa numita „ideologie militară” înseamnă în realitate supunere absolută faţă de Jiang. Atâta timp cât armata era demnă de încredere din punct de vedere politic, orice altceva devenea uşor pentru Jiang.

Sub îndrumarea lui Jiang, militarii s-au implicat ei înşişi în industria sexului la o scară nemaivăzută până atunci. Departamentul Personalului de Generali, Departamentul Logistic General şi Departamentul Politic General al Armatei Populare de Eliberare s-au cufundat în plăcerile sexului şi indulgenţelor senzuale. În mod evident, dezmăţul şi degradarea ce caracterizează societatea în mare, au erodat în mod similar „Marele Zid de Fier” – termen folosit de PCC pentru armată. De exemplu în 1995, cincisprezece „locaţii recreaţionale” au fost puse în funcţiune de agenţii aflate sub controlul Celei de-a Treia Divizii a Departamentului Personalului de Generali prin angajarea a patru sute şaptezeci şi şase de doamne de companie.

Militarii aveau cluburi pe mai multe nivele, case de oaspeţi, hoteluri şi complexe de vacanţă, fiecare din ele fiind în competiţie pentru a oferi oficialilor de rang înalt plăceri erotice.

Pe data de 1 noiembrie 2001, Consiliul de Stat al Comisiei Militare Centrale a emis o circulară de urgenţă interzicând funcţionarea cluburilor de noapte operate de poliţie şi armată. Un grup de lucru a fost înfiinţat pentru a observa acest proces. Zhu Rongji a fost numit lider al grupului cu Chi Haotian, Luo Gan, Fu Quanyou, Zhou Ziyu, and Yu Yongbo numiţi în funcţiile de lideri adjuncţi ai grupului.

Pe data de 2 noiembrie, Ministrul Apărării şi Departamentul Personalului de Generali al Armatei Populare de Eliberare au emis în mod similar o notă intitulată „Executaţi strict ordinele PCC Central şi reorganizaţi cluburile de noapte, casele de oaspeţi şi complexele de vacanţă”. Amenajamentele afectate de interdicţie sau reorganizare fuseseră construite în principal în anii 90 după ce Jiang a devenit Preşedinte al Comisiei Militare Centrale. Construcţia unor astfel de amenajamente şi-a atins vârful sub conducerea lui Jiang începând cu 1997.

Aceste refugii ale desfrâului care ofereau plăceri erau împărţite în trei clase: de nivel superior, de nivel înalt şi de nivel doi. În ţară existau cca. opt amenajamente „de nivel superior” şi peste treizeci din cele „de nivel înalt”. În cluburile, restaurantele şi complexele de vacanţă „de nivel superior”, clienţilor li se asigurau servicii la orice oră din zi şi noapte şi în orice zi a anului. Amenajamentele „de nivel înalt” şi cele „de nivel doi” ofereau distracţie la capacitate maximă în fiecare zi din an. O diversitate de servicii erau oferite patronilor, în funcţie de rangul lor. Aceia care deţineau carduri de onoare ale clubului, care înseamnă calitatea de membru pe viaţă, nu aveau nevoie decât să-şi semneze numele; cheltuielile făcute pentru mâncare, băuturi şi alte plăceri erau în contul casei.

Amenajamentele de nivel superior şi cele de nivel înalt erau echipate cu clinici unde lucrau medici militari de înaltă calificare, cu unităţi medicale de urgenţă şi ambulanţe. Amenajamentele de nivel superior aveau în subordine chiar elicoptere Z-9 pentru urgenţe. Designul interior şi decoraţiunile acestor locuri erau senzuale şi splendide. Însoţitoarele de servicii, managerii asistenţi şi surorile asistente erau cu toate femei tinere şi necăsătorite. Cele care erau selectate trebuiau să treacă prin „ecranul politic” – aşa cum era denumit – şi erau culese în special din Grupul de Lucru Cultural al Poliţiei şi Armatei, din Şcoala de Sănătate a Poliţiei şi Armatei şi din agenţii guvernamentale din oraşe de mărimi medii sau mici. Cele selectate trebuiau să treacă prin instruire în domeniile: cultură, artă literară, etichetă şi relaţii publice.

PCC Central a fost obligat să interzică aceste cluburi militare şi poliţieneşti urmând rezoluţia de „rectificare a caracterului” partidului, măsură adoptată la a Şasea Conferinţă Plenară a PCC. Mişcarea a fost una atât strategică, cât şi una condusă de valoare, deoarece acolo s-au auzit obiecţiuni puternice împotriva amplasamentelor, venite din partea altor membri PCC şi a personalului militar. Chiar dacă securitatea se afla în strânsă legătură cu acele locuri, se scurseseră informaţii despre operaţiunile lor. Şi lucrurile erau chiar mai complicate în rândul personalului militar din alte zone, care călcând pe urmele superiorilor, a înfiinţat cluburi proprii în bazele militare. Aproape fiecare oficial în vacanţă, sau care îşi serba vacanţa, şi asta aproape oriunde, se putea bucura de plăceri senzuale. Practica degenerată afecta în mod serios şi la modul cel mai grav moralitatea militarilor. Unele femei tinere se sinucideau după ce erau răpite sau seduse la cluburile de noapte, casele de oaspeţi şi complexele de vacanţă.

Mulţi generali seniori, precum Hong Xuezhi, Xiao Ke, Liao Hansheng, Yang Chengwu şi Yang Baibing îşi exprimaseră puternica dezaprobare faţă de amplasamente, spunând că Jiang Zemin “distrusese Marele Zid aflat în mâinile sale”. Dar la acea vreme, Jiang printr-o combinaţie de tactici, deja îi deposedase de putere pe acei generali care i se opuneau.

5. Folosirea pensionării forţate şi a banilor pentru a-i aduce la tăcere pe „Gălăgioşi”

Unii şefi militari seniori care se bucuraseră de mare prestigiu şi exercitaseră puteri mari erau extrem de nemulţumiţi cu managementul corupt al armatei iniţiat de Jiang. Subordonaţii lor de asemenea îl dispreţuiau pe Jiang. Din punctul său de vedere, Jiang îi privea ca pe un spin în coastă, dar se temea că aceştia ar putea aduna forţe cu care i s-ar putea opune. Neîndrăznind să folosească tactici dure, el a folosit abordări „blânde” pentru a-i manipula.

Planul lui Jiang era acela de a-i promova pe generali, înainte de a le solicita pensionarea şi abandonarea puterii militare. Jiang urma apoi să-şi aducă propria clică şi să preia lucrurile. Pentru a-şi consolida poziţia în armată, Jiang urma să-i promoveze, grup după grup, pe acei oficiali care garantaseră loialitate faţă de el. Prin aceste mijloace, el a instituit o „schimbare de sânge” majoră în cadrul armatei.

În iulie 2001, Jiang a ordonat PPC-ului Central şi Consiliului de Stat să emită subvenţii speciale pe trei grade diferite (cinci sute, trei sute şi două sute de mii de yuani) pentru trei sute treizeci şi două de văduve ale unor bărbaţilor de stat şi generali seniori decedaţi. Subvenţiile aveau ca scop să reducă la tăcere orice obiecţiuni pe care le-ar putea ridica văduvele.

La mijlocul lui August Yu Ruomu (văduva lui Chen Yun’s), Liu Ying (văduva lui Zhang Wentian’s), Lin Yueqin (văduva lui Luo Ronghuan’s), Li Zhao (văduva lui Hu Yaobang’s), Wang Guangmei (văduva lui Liu Shaoqi’s) şi alte cca. cincizeci de văduve de oameni de stat şi generali seniori au returnat complet subvenţia specială primită. Ele au cerut ca banii să fie donaţi în mod anonim studenţilor săraci din nord-vestul Chinei, care fuseseră admişi la colegiu, dar care nu au putut să-şi permită taxa de colegiu. Cele două sute şaptezeci de văduve rămase au acceptat subvenţia specială. După aceea, Jiang părea a fi mai liniştit.

În ajunul Anului Nou Chinezesc 2002, Ministerul Organizatoric Central, condus de Zeng Qinghong, ridicase o sumă considerabilă de bani – între 17 şi 25 de milioane yuani. Fondurile veneau din surse confidenţiale. Suma de bani a fost distribuită beneficiarilor sub pretextul că Jiang, în calitatea sa de preşedinte, avea grijă şi preocupare faţă de cadrele veterane. Suma fost acordată în mod selectiv celor care puteau în mod potenţial afecta voturile din Cel de-al Şaisprezecelea Congres Naţional al PCC, care se apropia. Banii nu au fost distribuiţi cu largheţe, iar în ceea ce priveşte beneficiarii şi suma, acestea au fost decise dinainte de Jiang şi Zeng.

Secretari de nivel înalt au divulgat faptul că cei care primiseră banii erau cei care deţineau poziţii importante, exercitând influenţă considerabilă sau care au avut multă putere şi care ridicaseră în mod frecvent obiecţiuni împotriva lui Jiang şi Zeng şi care îi împiedicaseră.

6. Uciderea lui Yang Shangkun prin uneltiri

După ce Yang Shangkun a fost forţat să-şi dea demisia, lui Jiang Zemin tot îi era foarte teamă de el. Zeng Qinghong şi-a exprimat punctul său de vedere, anume că dacă Yang nu era eliminat, el putea în cele din urmă crea necazuri. Dar ar fi fost riscant pentru Jiang şi Zeng să întreprindă ceva împotriva lui Yang, atâta timp cât Deng Xiaoping încă mai era în viaţă.

La moartea lui Deng în februarie 1997, Yang Shangkun în vârstă de nouăzeci şi doi de ani era încă destul de sănătos. De mult timp, el era nemulţumit de promovarea arbitrară a generalilor de către Jiang, de mituirea oamenilor pentru sprijin şi de atacurile lansate asupra celor care nu erau de acord cu el. Yang îi aducea deseori acuze lui Jiang la întrunirile cadrelor senioare. Într-o zi la mijlocul lui 1998, în timpul unei mari întruniri a cadrelor militare senioare la care Jiang nu era prezent, Yang l-a criticat din nou pe Jiang. El a spus că dacă Jiang, în calitate de Preşedinte al Comisiei Militare Centrale ar urma să continue ca până acum, armata va fi ruinată. Informatorii lui Zeng erau infiltraţi la acea vreme pretutindeni. Astfel, cuvintele lui Yang au ajuns rapid la urechile lui Jiang.

Jiang ştia că deşi fraţii Yang Shangkun şi Yang Baibing fuseseră deja deposedaţi de puterea lor militară la Cel de-al Paisprezecelea Congres Naţional al PCC, în mod potenţial influenţa lor în armată era încă puternică. Jiang ştia de asemenea că întâmpinase nemulţumire şi ură din partea multor oameni odată cu atacurile sale defăimătoare lansate împotriva lui Zhao Ziyang and Yang Shangkun. Atacurile au avut ca rezultat prăbuşirea acestora şi astfel au afectat transferul de putere în cadrul CCP-ului, a guvernului şi a armatei însăşi. Dacă Yang Shangkun, care deţinea poziţia de Prim Vice-preşedinte al Comisiei Militare şi Preşedinte al Naţiunii, ar fi fost să adune forţe şi să-l înăbuşe pe Jiang, atunci Jiang de abia s-ar fi putut apăra. Cu toate că Jiang deseori primea sfaturi de la Bo Yibo, alt senior al partidului, el nu avea la urma urmei niciun fundal militar şi nici putere. Mai mult, Bo, care l-a atacat pe Hu Yaobang, atunci când acesta căzuse, încă mai era ocărât de multă lume.

După o planificare deliberată, Jiang s-a hotărât să se agaţe de o oportunitate de a scăpa de Yang şi de a preîntâmpina viitoare necazuri. În timp ce uneltirea lui Jiang pare a fi fost făcută cu mare grijă, conspiraţia lui l-a trădat totuşi în cele din urmă. Pe 3 August 2003, Agenţia de Ştiri de Stat Xinhua a emis un fragment “de ştire” foarte stranie. Conform acesteia în mijlocul iernii lui 1996 Jiang Zemin — care era Secretar General al PCC, Preşedintele ţării şi Preşedinte al Comisiei Militare Centrale – a găzduit o întrunire mică, specială în Sala Qinzheng a Complexului Guvernamental Central din Zhongnanhai. Agenda principală a întrunirii era cum să fie îmbunătăţită temperatura şi umiditatea în aripa de sud a Spitalului General al Armatei Populare de Eliberare, cunoscut şi sub numele de „Spitalul 301”. Jiang a spus, că problema temperaturii şi umidităţii era una majoră, deoarece mulţi dintre părinţii fondatori ai naţiunii, care şi-au dedicat vieţile armatei, nu stăteau în spital. Era un lucru imperativ să existe „preocupări” şi „să fie bine îngrijiţi”.

De ce a privit Jiang îmbunătăţirea Spitalului General al Armatei Populare de Eliberare ca pe o „problemă serioasă”? Jiang şi Zeng realizaseră că spitalul le-ar putea folosi foarte bine într-un atac asupra unei alte fracţiuni militare. Majoritatea seniorilor din partid şi armată aruncau priviri întunecate spre coruptul şi incompetentul „clovn” Jiang. Ei se bazau pe legitimitatea lor şi îndrăzneau să-şi arate lipsa de respect faţă de Jiang. În timpul multor întruniri interne de nivel înalt din cadrul PCC, aceşti militari bătrâni îl criticau, îl mustrau şi chiar îl atacau pe Jiang. Jiang nu putea face aproape nimic în privinţa aceasta. Dar în acelaşi timp, Jiang şi Zeng ştiau un lucru: cu cât îmbătrânesc, fiinţele umane ajung în mod natural să aibă boli. Realizând acest lucru, ei s-au gândit la spital. Pe de o parte, ei puteau folosi îmbunătăţirile aduse spitalului, pentru a cere favoruri bătrânilor militari, pretinzând că au grijă faţă de ei. Şi în al doilea rând, vieţile acestor oameni ar fi în mâinile lui Jiang şi momentele critice controlul său ar putea avea efect.

Într-adevăr, „grija” specială a lui Jiang pentru Spitalul General al Armatei Populare de Eliberare în cele din urmă a ajuns să servească drept funcţie importantă.

Când Yang Shangkun a prins o răceală în toamna lui 1998, el a fost dus la Spitalul General al Armatei Populare de Eliberare, care era la acea vreme sub controlul lui Jiang şi Zeng. La scurt timp după spitalizare, pe data de 14 septembrie 1998, orele 1:17 dimineaţa, Yang Shangkun era declarat mort. Există o zicală: „În cele din urmă adevărul iese la iveală.” La scurt timp după moartea lui Yang, au apărut zvonuri foarte răspândite în rândul populaţiei, că de fapt Yang a fost ucis. Membrii familiei lui Yang au solicitat în timp, ca Partidul Central să investigheze cauza morţii.

*******

Arta Războiului a lui Sun Zi spune că dacă comandantul şef al unei armate este incompetent dar totuşi dornic să se dea în spectacol, lacom după putere, lacom după bogăţie, fricos, incapabil să-şi ţină cuvântul, crud sau egoist, atunci armata să se va prăbuşi. Jiang Zemin, Preşedintele Comisiei Militare Centrale, la o privire atentă se constată că are toate aceste trăsături. În consecinţă, ne surprinde doar în mică măsură faptul, că forţele armate sub Jiang au avut parte din belşug de corupţie şi slăbiciune. Ar putea o astfel de armată să-şi apere ţara şi să-şi protejeze naţiunea în faţa unei agresiuni străine? Cât este de regretabil acest lucru pentru China ca naţiune.


[1] În această perioadă, Armata Chineză controla cincisprezece până la douăzeci de mii de afaceri, majoritatea mici sau de mărime medie, pornind de la fabrici de îmbrăcăminte până la fabrici de jucării, companii de transport şi hoteluri. Se spune că în prezent în Statele Unite există până la două mii de astfel de afaceri ale Armatei Populare de Eliberare (multe sub nume false). Cele mai mari, precum China Poly Group, Xinxing Group şi Carrie Enterprises sunt corporaţii internaţionale cu birouri în întreaga lume. Vezi detalii în articolul din The New York Times al lui Seth Faison din 28 Iulie 1998, intitulat: “China înaintând spre desfacerea nodului său militaro-industrial”

(Copyright © 2005 The Epoch Times)

Înapoi la Cuprins

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne