Bunăvoinţa şi generozitatea, fundamentele unei relaţii sănătoase

(Photos.com)

După peste trei decenii de studii ştiinţifice, cercetătorii au concluzionat că relaţiile fericite şi durabile au la bază două ingrediente principale - bunăvoinţa şi generozitatea, relatează Bussines Insider.

Dintre toate persoanele care se căsătoresc, numai trei mariaje din zece rămân sănătoase şi fericite, a concluzionat psihologul Ty Tashiro în cartea sa, ”Science of Happily Ever After”.

Oamenii de ştiinţă sociali au început să studieze mariajele observându-le încă de la începutul crizei din 1970, atunci când majoritatea cuplurilor au început să divorţeze la o rată fără precedent.

Îngrijoraţi de impactul pe care aceste divorţuri l-ar putea avea asupra copiilor, psihologii au decis să ancheteze cuplurile dintr-un punct de vedere ştiinţific, aducându-le într-un laborator şi încercând să determine care sunt ingredientele unei relaţii sănătoase şi de lungă durată.

Era fiecare familie nefericită în felul ei, aşa cum susţinea Tolstoi, sau au toate relaţiile eşuate ceva toxic în comun?

Psihologul John Gottman este unul dintre acei cercetători. În ultimele patru decenii, acesta a analizat, împreună cu o echipă de cercetători, câteva mii de cupluri.

Pe parcursul testelor, cercetătorii îi conectau pe cei doi parteneri ai cuplurilor la un detector de minciuni şi îi rugau să vorbească despre relaţiile lor. Lucrurile despre care cei doi trebuiau să vorbească se refereau la conflictele pe care le-au avut, cum s-au întâlnit sau despre amintirile pozitive pe care le-au împărtăşit. În tot acest timp, aparatele măsurau indici precum bătăile inimii, transpiraţia sau circulaţia sângelui. La finalul testelor, cercetătorii trimiteau cuplurile acasă şi le căutau peste şase ani pentru a vedea dacă acestea mai erau împreună.

Din datele pe care le-au obţinut, Gottman a separat cuplurile în două grupuri majore: ”the masters” şi ”the disasters”. Prima categorie, ”the masters”, au rămas fericiţi împreună după şase ani, în timp ce a doua categorie, ”the disasters”, s-au despărţit sau pur si simplu au dezvoltat o nemulţumire cronică în privinţa mariajului lor.

Când cercetătorii au analizat datele adunate, au putut vedea clar care erau diferenţele dintre ”the masters” şi ”the disasters”.

”The disasters” arătau calmi în timpul interviurilor lor, dar psihologia lor, măsurată cu aparatul de minciuni, spunea o poveste diferită. Rata inimii lor era rapidă, glandele de transpiraţiei erau active, şi sângele le curgea rapid prin vene. După analizarea datelor s-a constatat că relaţia persoanelor care au fost active din punct de vedere psihologic în laborator s-a deteriorat rapid de-a lungul timpului.

Răspunsurile fizice ale ”dezastrelor” aveau semnele unor tensiuni psihologice – aşa numita stare de ”luptă sau fugi”, sau frică – în relaţiile lor. Iar o conversaţie în apropierea partenerului lor era, cel puţin pentru corpul lor, asemănătoare cu o confruntare cu un tigru.

Chiar şi când vorbeau despre lucruri plăcute sau banale, aceştia erau pregătiţi să atace sau să se protejeze împotriva unui atac. Acest lucru făcea ca inima celor doi să bată şi mai tare şi să devină mai agresivi unul cu altul.

De cealaltă parte, ”masters” arătau puţine semne fizice în timpul discuţiilor. Erau calmi şi conectaţi, arătând un comportament calm şi afectiv, chiar şi atunci când se certau. Dar nu era vorba despre faptul că prima categorie avea în mod natural un psihic mai bun decât al persoanelor din cea de-a doua categorie. Doar că îşi creaseră un mediu de încredere ce-i făcea să fie mai înclinaţi către cooperare şi bunăvoinţă.

Încercând să înţeleagă cum poate prima categorie de persoane să creeze o cultură de respect şi de iubire, Gottman a proiectat un nou studiu pe care l-a pus în aplicare în anii 1990.

Acesta a invitat 130 de cupluri proaspăt căsătorite ca să-şi petreacă ziua împreună într-o locaţie retrasă şi să facă lucruri normale, precum curăţenia, discuţia sau gătitul. În acest mediu, cercetătorii au făcut o descoperire importantă – atenţia pe care persoanele şi-o acordau.

În acest fel, Gottman a observat ”încercările” celor doi. De exemplu, când soţia iniţia o interacţiune punând o întrebare, nu se aştepta doar la un răspuns – ci la un semn de interes sau sprijin din partea soţului ei, sperând că ei se vor conecta printr-un obiect comun, cel puţin momentan.

Acum soţul avea o alegere. Putea să răspundă ”întorcându-se spre” ea sau putea să se ”întoarcă cu spatele la ea”, aşa cum spune Gottman. Chiar dacă întrebarea în sine putea să pară banală, modul în care se răspunde la întrebare stabileşte dacă partenerul recunoaşte şi respectă interacţiunea în sine.

Oamenii care se întorceau către partenerul lor arătau implicare, interes şi sprijin faţă de ”încercarea” celui care iniţia interacţiunea. Cei care nu făceau asta – cei care se îndepărtau – nu răspundeau sau le răspundeau într-un mod minim, şi continuau ceea ce făceau. Iar unii dintre ei chiar răspundeau într-un mod ostil, precum ”încetează să mă mai întrerupi”.

Aceste interacţiuni aveau efecte profunde asupra sănătăţii relaţiilor. Cuplurile care au divorţat după şase ani răspundeau la 33% din ”încercările” pe care le primeau. Cuplurile care au rămas împreună după şase ani aveau o rată de răspuns la încercări de 87%. în nouă din zece cazuri, aceştia răspundeau nevoilor partenerilor lor.

Observând aceste tipuri de interacţiuni, Gottman putea să prevadă, cu o precizie de 94% din cazuri, dacă partenerii studiaţi – săraci sau bogaţi, tineri sau bătrâni, cupluri care aveau copii sau nu – vor ajunge un dezastru, despărţiţi sau nefericiţi, sau vor avea succes împreună de-a lungul anilor. Multe dintre rezultate erau determinate de spiritul pe care îl aduceau cuplurile în relaţie.

Aduceau ei bunăvoinţă sau generozitate; sau aduceau dispreţ, critică, şi ostilitate ?

„Există un obicei al minţii pe care maeştrii îl au”, a explicat Gottman. „Ei scanează mediul pentru lucrurile pe care le pot aprecia sau pentru care pot spune mulţumesc. Aceştia au ca scop să construiască această cultură de respect şi de apreciere. Dezastrele scanează mediul social urmărind greşelile celuilalt”.

„Apoi nu e vorba doar despre scanarea mediului”, a adăugat Julie Gottman. „Este vorba despre scanarea partenerului urmărind lucrurile pe care le face. Despre scanarea partenerului urmărind ceva pentru care să-l respecţi şi pentru care să exprimi apreciere”.

Cercetătorii au descoperit că dispreţul este factorul principal care destramă cuplurile. Oamenii care sunt concentraţi pe a aduce critici pierd din vedere 50% din lucrurile pozitive pe care aceştia le fac şi văd negativitate acolo unde nu este.

Oamenii care nu oferă partea bună – ignorându-şi în mod intenţionat partenerul sau răspunzându-i într-un mod minim – dăunează relaţiei făcând persoana să se simtă lipsită de valoare, invizibilă, ca şi cum n-ar fi acolo, şi neapreciată. Iar oamenii care-şi tratează partenerii cu dispreţ şi-i critică neconstructiv, nu omoară numai iubirea din relaţia lor, ci ucid de asemenea şi abilitatea partenerului lor de a lupta împotriva viruşilor sau a cancerului. A fi rău intenţionat este un cerc al morţii într-o relaţie.

De cealaltă parte, bunăvoinţa armonizează cuplurile. Cercetările independente au arătat că bunăvoinţa (împreună cu stabilitatea emoţională) este cel mai important factor al satisfacţiei şi stabilităţii într-un mariaj. Bunăvoinţa face ca fiecare partener să înţeleagă că îi este acordată atenţie, înţelegere, şi că este iubit.

Acesta este felul în care funcţionează bunăvoinţa şi există foarte multe dovezi care arată că o persoană care este tratată cu bunăvoinţă sau care este martora unor gesturi de bunăvoinţă, va fi cu atât mai binevoitoare, ceea ce va provoca o spirală ascendentă de bunăvoinţă şi generozitate.

De asemenea, există două moduri de a te gândi la bunăvoinţă. Te poţi gândi la ea ca la o trăsătură de caracter fixă, pe care ori o ai, ori nu o ai. Sau te poţi gândi la ea ca la un muşchi. La unii oameni, muşchii sunt mai puternici în mod natural decât la alţii, dar dacă nu sunt, ei pot creşte prin exerciţiu. Maeştrii tind să se gândească la bunăvoinţă ca la un muşchi. Aceşti oameni înţeleg că trebuie să-l pună la muncă pentru a-l menţine în formă. Cu alte cuvinte, ei ştiu că o relaţie bună necesită muncă serioasă.

Va urma.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Știință