Avocatul Poporului s-a autosesizat în legătură cu situaţia lui Sorin Oprescu

Acuzat că "doarme" când este vorba de legi importante pentru români, Avocatul Poporului s-a autosesizat în legătură cu respectarea dreptului la viaţă a primarului Oprescu.
Victor Ciorbea (Epoch Times România)
Loredana Diacu
24.09.2015

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi efectuează verificări cu privire la situaţia primarului Sorin Oprescu, aflat în arest preventiv. Potrivit unui comuniat remis de instituţie, verificările vizează respectarea art. 22 şi art. 34 din Constituţia României referitoare la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, şi dreptul la ocrotirea sănătăţii.

Victor Ciorbea s-a autosesizat după ce presa a informat că Sorin Oprescu a cerut să fie dus la un spital, pentru a i se monitoriza sănătatea, însă Centrul medical al Ministerului de Interne a respins solicitarea acestuia, urmând ca, în schimb, un medic să meargă la arest pentru a-l consulta pe Oprescu.

Având în vedere că avocatul lui Sorin Oprescu, Viorel Mocanu, a declarat în 23 septembrie 2015: ”Din punctul nostru de vedere, în acest moment, lui Sorin Oprescu îi este interzis dreptul la sănătate pentru că dânşii doresc să se facă în doi paşi, în doi timpi. Ori, dacă eşti suspect iminent de un infarct, nu ai timp să stai după programul de audienţă al comandantului de la Arestul Central, care e doar luni şi miercuri sau după doctorul care vine când nu este în concediu", Avocatul Poporului a hotărât să facă verificări.

"Am dispus să efectuăm mai mult decât o anchetă, şi anume o vizită (...). În foarte scurt timp, se vor deplasa la Arestul Capitalei doi reprezentanţi ai instituţiei noastre, un medic şi un reprezentant al unei organizaţii nonguvernamentale specializate. Se va discuta cu domnul Oprescu, în primul rând să vedem care e situaţia, se face o primă apreciere de către medicul care va face parte din componenţa acestei echipe. Se va discuta cu conducerea Arestului şi se vor face verificări. I-am prevenit pe cei din conducere că vor avea această vizită", a afirmat Victor Ciorbea, citat de Avocatul Poporului, la Palatul Parlamentului.

Reamintim că Sorin Oprescu, actualmente arestat preventiv, este acuzat că a înfiinţat în administraţia locală din Municipiul Bucureşti un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea Primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat din execuţia acelor contracte, cu titlul de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului Primarului Municipiului Bucureşti.

Astfel, executantul păstra pentru sine între 30% şi 33% din profitul brut, iar diferenţa era remisă funcţionarilor din cadrul aparatului primarului Municipiului Bucureşti, cu titlul de mită, un procent de 10% din valoarea contractului fiind cerut pentru inculpatul Oprescu Sorin Mircea.

Oprescu neagă acuzaţiile ce i se aduc şi cere eliberarea din arestul preventiv.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor