Alegerea preşedintelui Republicii Moldova, în atenţia presei moldovene

Epoch Times România
13.03.2012

Cu toate că Alianţa pentru Integrare Europeană şi-a anunţat candidatul la funcţia de preşedinte, nu se ştie dacă alesul coaliţiei de guvernare va acumula toate cele 61 de voturi necesare pentru a trece de Parlament, scrie Adevărul de marţi.

Neafiliatul Mihai Godea îşi va anunţa miercuri poziţia, iar Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor, a spus că va veni cu un răspuns abia joi, cu o zi înaintea alegerii din Parlament. Unii analişti politici consideră că, de această dată, şeful statului va fi ales, doar dacă opoziţia comunistă nu va zădărnici procedura de alegere a preşedintelui.

În acelaşi timp, ziarul menţionează că Partidul Comuniştilor se pregăteşte de marşul de protest anunţat pentru 16 martie, prin care se ţinteşte organizarea alegerilor anticipate şi nerecunoaşterea unui preşedinte care pare a avea şanse de a fi ales de data asta. PCRM face iarăşi uz şi abuz de retorica sa de tip revoluţionar, bolşevic, antioccidental şi antiliberal, notează publicaţia.

Jurnal de Chişinău se referă la iniţiativa Partidului Sociual Democrat de organizare a unui referendum privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan. 'Lansată în prezenţa ambasadorului rus Valeri Kuzmin, binecuvântată de episcopul de Bălţi al Bisericii Ortodoxe Ruse, iniţiativa, va avea un efect destabilizator inevitabil', scrie Jurnal de Chişinău. Potrivit ziarului, Alianţa pentru Integrare Europeană trebuie să anticipeze şi să fie pregătită pentru o serie de acţiuni antieuropene, proruseşti, care, dacă nu vor reuşi, vor destabiliza mereu situaţia şi vor îngreuna mersul reformelor, atenţionează autorul.

Ieftinirea biletelor la avion se amână, scrie Timpul. 'Semnarea acordului de liberalizare a spaţiului aerian dintre Republica Moldova şi UE nu va mai avea loc în martie, aşa că planificările pentru vacanţa de vară le veţi face în locurile bine ştiute', menţionează ziarul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor