Criza politică în Moldova nu poate dura la nesfârşit
Oricum ai da, toate căile duc spre alegeri repetate, alegeri noi sau alegeri ordinare şi nu înspre alegeri anticipate, a declarat expertul constituţional Corneliu Gurin, citat de Info-Prim Neo.
Potrivit expertului, dacă luni, 12 martie, când este ultima zi de înregistrare a candidaţilor la şefia ţării, nu va fi depus niciun dosar, atunci Parlamentul amână şedinţa specială şi stabileşte o nouă dată pentru desfăşurarea ei, adică vor avea loc alegeri ordinare. „Pentru cât timp poate fi amânată şedinţa respectivă, nu este clar. Nu este un termen anumit. Totul e la discreţia Parlamentului. Dacă nici în cadrul acelei noi şedinţe publice speciale nu este înregistrat niciun candidat, atunci trebuie să aibă loc alegeri repetate”, a spus expertul constituţional.
Într-un alt scenariu, dacă la alegerile din 16 martie va participa un candidat care nu va acumula 61 de voturi, în 30 de zile se organizează alegeri repetate. Dacă sunt doi candidaţi, atunci trebuie să aibă loc al doilea tur, în cel mult 10 zile.
Dacă pe 16 martie la scrutin nu vor participa 61 de deputaţi, se stabileşte o nouă dată a alegerilor şi nu este vorba nici de alegeri repetate, nici de al doilea tur, ci de alegeri noi. „Dacă nici la această dată nu se întâmplă nimic, nu există nicio normă care să stabilească ce se întâmplă mai departe. Deci, poate fi amânată iar pentru o perioadă nedeterminată”, a subliniat Corneliu Gurin.
Dacă pe 16 martie la alegeri participă 61 de deputaţi şi candidatul nu este ales la alegerile ordinare şi nici la alegerile repetate, preşedintele trebuie să dizolve Parlamentul într-un termen rezonabil şi să anunţe alegeri parlamentare anticipate, însă nu este stipulat când anume.
Alianţa pentru Integrare Europeană a ajuns într-o situaţie ca la Stalingrad, când nu mai e unde să facă un pas înapoi. Astfel, AIE mai curând va evita naufragiul anticipatelor. Cel puţin aşa crede ziaristul Petru Bogatu, care a făcut o declaraţie pentru radio Europa Liberă.
„Dar, pe de altă parte, situaţia este extrem de complicată, pentru că orice pas greşit înseamnă o înfrângere pentru Alianţă. Alegerile anticipate, în aceste alegeri Alianţa va intra, toate cele trei partide, toţi cei trei lideri cu o alură de politicieni înfrânţi, care nu au reuşit să rezolve o ecuaţie politică simplă.
Dacă instinctul autoconservării nu li s-a atrofiat, ar trebui să meargă pe această sârmă întinsă deasupra prăpastiei cu multă responsabilitate ca să nu cadă şi până la urmă să rezolve problema. Dar trebuie să treacă peste această prăpastie. Nu ştiu dacă asta face viaţa Alianţei mai uşoară, totul este la limită. Nici timpul, nici voturile nu le permit să aibă siguranţa că totul va fi ok”, a comentat Bogatu.
Pe de altă parte, corespondentul Reuters Chişinău, Dorin Scobioală, a declarat, pentru acelaşi post de radio, că probabil AIE nu are, de fapt, o soluţie unanim acceptată.
„Prin lipsa de transparenţă în care se desfăşoară procesul de căutare a candidaturii pentru funcţia de preşedinte politicienii moldoveni îşi culeg tot mai multe înjurături din partea celor care i-au adus la putere.
Sunt puţine şanse ca în seara de 16 martie Republica Moldova să aibă un preşedinte. Chiar dacă în cabină vor intra 62 de deputaţi, indiferent dacă numele candidatului va fi Veronica Bacalu, Nicolae Timofti sau oricare altul sunt gata să fac pariu că la numărarea voturilor se vor găsi buletine nevalabile. Actuala criză nu poate dura la nesfârşit, cred că ne îndreptăm încet dar sigur spre alegeri anticipate, care în condiţiile actualei Constituţii s-ar putea însă să nu rezolve nimic”, crede Dorin Scobială.
Alegerile pentru preşedintele Republicii Moldova se vor desfăşura pe 16 martie. Proiectul a fost votat, la 7 martie, de către deputaţi, inclusiv de către grupul Dodon, dar nu şi de Mihai Godea, care a spus că AIE poate conta pe el doar atunci când îşi va scoate capul din nisip.