Acum 26 de ani începea Piaţa Universităţii

Mulţi ne-am întrebat cum ar fi arătat România dacă Iliescu ar fi plecat atunci şi întreaga ţară ar fi fost lăsată să devină un spaţiu „liber de comunism”, cu tineri care n-ar mai fi plecat în alte ţări imediat după Mineriade, iar oamenii cu idealuri şi valori ar fi condus oameni care nu şi-ar mai fi pierdut idealurile. România de astăzi ar fi arătat altfel, copiii noştri ar fi arătat altfel, viaţa noastră, cu idealuri, ar fi arătat altfel.
Concert Cristian Paţurcă (stânga foto) în Piaţa Universităţii
Concert Cristian Paţurcă (stânga foto) în Piaţa Universităţii (Foto: www.lovingvama.eu, prin bunavointa Vlad Ilaş)

La 22 aprilie 1990 începea Piaţa Universităţii - cel mai important protest împotriva comunismului care pe acea vreme se replia în forma insidioasă a democraţiei originale şi a capitalismului de carton. Ne-trucată, ne-condusă din umbră, (ca multe din protestele de astăzi) a fost cea mai civică şi mai morală acţiune ce se putea face în condiţiile în care zarurile fuseseră aruncate şi România încăpuse din decembrie 89 în mâinile spionilor sovietici care îl asasinaseră pe Ceauşescu şi creaseră diversiunea sângeroasă pe care au numit-o Revoluţie (sau Revoltă populară).

Şi astăzi, după 26 de ani, dosarele nerezolvate şi închise-deschise-iar-închise ale „Revoluţiei” aşteaptă o decizie, în timp ce Ion Iliescu e liber şi lăsat să aibă tot felul de poziţii publice. Iar cei care au tras, ajunşi acum generali, zac prin Elveţia.

Cei care au astăzi douăzeci şi ceva de ani nu ştiu mai nimic din ce s-a întâmplat atunci, pot doar să constate catastrofa - deşi s-ar putea să nu conştientizeze clar de unde vine răul. Într-o ţară în care nu funcţionează nimic de la învăţământ până la sănătate, în care cei care ocupă funcţiile statului nu pot articula o strategie în nimic, în care preşedinţii, primarii, miniştrii au procese penale în loc de viziune, ei sunt copiii cu memoria ştearsă. Nu mai ştiu cine sunt cei care au furat, vândut, falimentat industrie, învăţământ, sănătate, iar lor le-au concesionat prezentul şi în mare parte, viitorul.

Acum 26 de ani, după noaptea lungă şi grea a regimului Ceauşescu, cei care s-au adunat în Piaţa Universităţii doreau o renaştere morală, materială, în toate sensurile, o ruptură cu minciuna şi viaţa subterană, o ieşire la lumină cu rostirea adevărului întreg, cu explicarea, condamnarea şi repararea răului, acolo unde s-ar fi putut. Ştiau că ar fi trebuit un proces al comunismului, al stalinismului, al ceauşismului în România. Şi mai ştiau că cei care veniseră la putere din 22 decembrie 89 - vechii aparatnici - nu aveau să aducă nimic din toate astea.

Totul a început după mitingul electoral al PNŢCD, partid înfierat de Iliescu - în direct la Televiziunea Română Liberă condusă de Răzvan Teodorescu - că împarte droguri şi dolari şi că vrea să „vândă ţara”. Era modul lui Ion Iliescu de a-şi face campanie electorală- denigrând şi murdărind alţi contra-candidaţi - model împământenit aşa până astăzi. Era acelaşi Iliescu care spunea în primele luni ale apariţiei sale că nu va candida, acelaşi Iliescu care va îneca în sânge manifestaţia, prin chemarea minerilor (pentru care România a fost condamnată la CEDO).

De aceea, multe din lozincile Pieţei Universităţii i se adresau: “16-22, cine-a tras în noi”, “Iliescu nu uita, tineretul nu te vrea”, “Treziţi-vă români, aveţi din nou stăpâni”, “Iliescu pentru noi este Ceauşescu II”, “Ceauşescu nu fi trist, Iliescu-i comunist”, “Iliescu nu uita, te votăm la Moscova”…

Manifestanţii au blocat Piaţa Universităţii dar protestul era paşnic, idealist, revendicările erau de ordin moral. Acţiunea se voia şi era o continuitate spirituală cu cei aflaţi pe baricade în decembrie 1989, iar sloganele erau o parte a celor care fuseseră scandate de cei dintâi.

Atunci s-a născut şi Imnul Golanilor, un simbol al opoziţiei totale faţă de comunism cu tot ce însemna el: trădare a conştiinţei, opresiune, lipsa de ideal, compromis, bestialitate.

“Mai bine haimana, decât trădător, / Mai bine golan, decât dictator, / Mai bine huligan decât activist, / Mai bine mort decât comunist!” Această etică aparent boemă va domina Piaţa Universităţii, de ea fiind legate cele mai multe reproşuri de declasare socială formulate de Putere (FSN) la adresa manifestaţiei.

Se mai scandează: “Suntem golani! De 45 de ani!”, “Iliescu nu uita, ţara nu-i moşia ta”. Referirile nu erau doar la cei sacrificaţi în decembrie 1989, ci şi la deţinuţii politici din timpul comunismului. De Facultatea de Arhitectură atârnă pancarte uriaşe pe care scrie: “Facultate de golani”, “Nu există socialism cu faţă umană, ci doar totalitarism cu dinţii sparţi”; este expusă inclusiv o fotografie trucată cu Ceauşescu şi Iliescu, dedesubtul căreia scrie (fiind imitată pronunţia greşită a lui Ceauşescu) “Pretinii”.

Se ţin discursuri, se citesc liste cu revendicări, apar intelectualii de marcă, unii, foşti dizidenţi, care vor credita protestul: Lucian Pintilie, Victor Rebengiuc, Florin Iaru, Radu Filipescu, Octavian Paler, Petru Creţia, Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu, Ovidiu Iuliu Moldovan şi mulţi alţii.

Atunci a fost declarată Piaţa Universităţii „zona liberă de comunism”. Seara, atmosfera se însufleţea, devenea magică. Mulţi intelectuali au încercat să interpreteze sensul “Golaniei”. Abordând fenomenul Piaţa Universităţii, prin feeria comuniunii ce se petrecea în centrul Bucureştiului, unii considerau că este vorba despre o “sărbătoare a conştiinţei eliberate de frică”. Aşa se explică de ce spaţiul Piaţa Universităţii devine o tribună, un megafon al nemulţumirilor împotriva Puterii, o matrice de dialog şi dezbatere, o mult dorita agora. Alţii văd şi aspectul mistic al fenomenului. După 45 de ani în care „religia” oficială era ateismul, spaţiul Piaţa Universităţii era o matrice “a veghei”, “locul unui sfânt Remember”, ca spaţiu al adevărului şi al puterii morale.

Mulţi ne-am întrebat cum ar fi arătat România dacă Iliescu ar fi plecat atunci şi întreaga ţară ar fi fost lăsată să devină un spaţiu „liber de comunism”, cu tineri care n-ar mai fi plecat în alte ţări imediat după Mineriade, iar oamenii cu idealuri şi valori ar fi condus oameni care nu şi-ar mai fi pierdut idealurile. România de astăzi ar fi arătat altfel, copiii noştri ar fi arătat altfel, viaţa noastră, cu idealuri, ar fi arătat altfel.

Dar şi viaţa noastră, fără Piaţa Universităţii ar fi arătat altfel, mai comunistă şi mai sumbră.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Opinii