Arnăuţoii din Nucşoara şi ceata lor, “Haiducii Muscelului”, imortalizaţi prin ansamblul monumental de la Valea Mare Pravăţ

Ansamblul monumental de la Valea Mare Pravăţ
Ansamblul monumental de la Valea Mare Pravăţ (prin bunăvoinţă Radu Petrescu Muscel)

16 aprilie 2016. O zi cu soare, soarele dreptăţii, menită să-i reunească acasă, în Muscelul tragediei de odinioară, pe toţi cei executaţi la Jilava şi fără de morminte, cu cei care şi-au pierdut viaţa prin temniţele comuniste, cu cei întorşi în familii mai mult morţi decât vii, rămaşi cu sechele pe viaţă, dar şi cu cei pedepsiţi aparent mai uşor, cu ani mai puţini de închisoare ori reţinuţi administrativ ani de zile.

Ansamblul monumental este format dintr-un metalic ”Zid Roşu” gigantic, operă de referinţă a sculptorului gălăţean Aurel Vlad, ”păzit” de o mai modestă cruce de piatră, ce ne duce cu gândul la numeroasele astfel de cruci ce împânzesc, din vremuri imemoriale fostul judeţ Muscel, desfiinţat în anii ’50 de regimul comunist datorită răsunetului luptei dârze a partizanilor conduşi de Locot.-colonelul câmpulungean Gheorghe Arsenescu şi ulterior de fraţii Toma şi Petre Arnăuţoiu din Nucşoara, în perioada 1948-1959. Cea mai longevivă mişcare de rezistenţă armată anticomunistă din întreaga Europa de Est, soldată cu sute de oameni arestaţi, bărbaţi şi femei, bătrâni şi tineri, inclusiv elevi. Oameni condamnaţi la sute de mii de ani de închisoare. 16 oameni executaţi în 1959 numai din zona Nucşoara, inclusiv 3 preoţi. Alţi patru oameni executaţi din zona Câmpulungului şi din Dâmboviţa: studentul Traian Marinescu Geagu de la Izvoarele, executat demonstrativ în 1950, fără proces. 2 militari activi de la una din marile unităţi câmpulungene, în 1952. Iar ultimul, iniţiatorul şi conducătorul lor pentru scurt timp, capturat în 1960 şi executat în 1962. Cu doar doi ani înaintea golirii închisorilor ce împânziseră România, devenită lagăr de concentrare.

Evenimentul, organizat de AFDPR Muscel (preot Diniţoiu) cu sprijinul societăţii civile, al unor personalităţi precum Ana Blandiana şi Ion Caramitru, Liviu Mihaiu, cu consistentul sprijin al unor oameni cu suflet mare precum ing. Gh. Pristavu, Emi Hagi, Adrian Cicu, familia de arhitecţi Coşa, Ion Crăciun şi numeroşi alţii, prin voluntariat, dar şi cu „bănuţul văduvei”, s-a desfăşurat în două etape: o conferinţă în sala mare a Primăriei Municipiului Câmpulung-Muscel, urmată de o deplasare la amplasament, în apropierea Mausoleului de la Mateiaş, pe şoseaua ce leagă Câmpulungul Basarabilor de Braşovul teutonic.

Sala arhiplină, „îmbujorată” de multe chipuri tinereşti, cărora li s-au alăturat participanţi de toate vârstele, inclusiv 2 dintre partizanii Nucşoarei, rămaşi ca prin minune în viaţă, a fost onorată de prezenţa ultimului supravieţuitor al unei familii greu încercate. Doamna Elena Ion Arnăuţoiu, care recent a aniversat o venerabilă vârstă, 97 de ani, este sora celor doi fraţi executaţi, Petre şi Toma, acesta din urmă locotenent de cavalerie în armata regală română. Este şi sora lui Ion, zis Neluţ, tot ofiţer de cavalerie, mort pe frontul de est , în 1943, în Crimeea, aruncat în aer de o mină la o patrulare, cu o zi înainte să revină în ţară, în permisie. Dar şi sora lui Anton, elev aviator, cu pieptul ciuruit de o rafală trasă la Băneasa de un avion german după 23 august 1944. Cu toţii copii învăţătorului Ion (Iancu) Arnăuţoiu şi al Laurenţiei, născută Diaconescu. Părinţi arestaţi de nenumărate ori, plimbaţi din închisoare în închisoare, ce aveau să moară acolo, fără să-şi mai vadă vreodată copiii.

Doamnei Elena Ion Arnăuţoiu, “neintimidată” de faptul că era singura femeie din prezidiu, i s-au alăturat d-nii Florin Tecău, preşedintele consiliului judeţean Argeş, Sergiu Rizescu, preşedintele AFDPR Argeş, Octav Bjoza, preşedintele AFDPR şi subsecretar de stat cu problemele revoluţionarilor şi foştilor deţinuţi politici, viceprimarul Liviu Ţâroiu, Ion Crăciun, directorul Editurii Ars Docendi şi preotul Marian Diniţoiu.

În calitate de organizator, părintele Diniţoiu a mulţumit tuturor celor de faţă pentru participare şi a descris modul în care un vis a putut prinde, azi, viaţă. Printre cei cărora le-a adresat mulţumiri a fost şi dl. Constantin Popescu (Puiu), cu rol important în achiziţionarea terenului pe care s-a amplasat actualul ansamblu monumental.

Dl. Ion Crăciun a evidenţiat importanţa organizaţiei “Haiducii Muscelului” care, mulţumită numeroaselor manifestări desfăşurate în ţară şi în străinătate, a reuşit să pună România pe harta rezistenţei anticomuniste în care până de curând erau mult mai bine cunoscute fenomenele similare din Polonia şi Ţările Baltice. Exprimându-se plastic, o consideră un brand naţional. Aduce la cunoştinţa publicului larg prezenţa multor persoane sosite din alte localităţi, cărora le mulţumeşte pentru susţinere: d-nii Octav Bjoza, Sergiu Rizescu, Mircea Mureşan, Radu Petrescu-Muscel, Dr. Corneliu Zeană, preşedintele comitetului de iniţiativă al Asociaţiei Naţionale a Urmaşilor Foştilor Deţinuţi Politici din România.

Dl. Octav Bjoza şi exprimat bucuria de a fi martorul unei reuşite la nivel naţional, onorând cu plăcere invitaţia, venind în locul pe care îl consideră leagănul rezistenţei. Domnia sa a accentuat faptul că toate, dar absolut toate grupările şi organizaţiile de rezistenţă anticomunistă din România au fost distruse de securitate doar prin trădare, nu datorită unor abilităţi ieşite din comun ale securiştilor. Cu tristeţe a anunţat că din peste 40.000 de foşti deţinuţi politici înregistraţi la începutul anilor ’90 mai sunt în viaţă sub 2.500, iar din 120.000 de urmaşi ai acestora mai puţin de 40.000. Dar şi mai şocantă este criza morală prin care trece un întreg popor, criză ce se adânceşte pe zi ce trece, inclusiv datorită importanţei cu totul minore acordate atât de autorităţi cât şi de mass-media fenomenului rezistenţei armate anticomuniste care a pus în prim plan demnitatea naţională. Gestul celor atât de puţini care au luptat în munţi, cu arma în mână, susţinuţi de familii, prieteni şi necunoscuţi, a demonstrat că a meritat sacrificiul. Azi am ajuns să exportăm tineri, creiere luminate, devenind tot mai slabi, mau bătrâni, mai puţini. Câţi, de exemplu, Cetăţeni de Onoare avem la Câmpulung-Muscel din rândul partizanilor şi al susţinătorilor acestora? Probabil niciunul.

În continuare, dl. Crăciun a prezentat mesajele venite din partea celor care n-au putut onora invitaţia, D-na Ana Blandiana, dl. Ion Caramitru, Liviu Mihaiu, mesajul acestuia din urmă fiind succint: “Sunt alături de voi, lupta continuă!”

S-a prezentat şi un film documentar sugestiv, realizat de D-na Monica Tănase şi prezentat în 2011, la târgul de carte “Gaudeamus”, cu prilejul lansării cărţii realizate prin interviuri succesive luate D-nei Elena Ion Arnăuţoiu.

Dl. Sergiu Rizescu i-a felicitat pe musceleni pentru această izbândă materială şi morală, lansând apelul, în calitatea sa de vicepreşedinte al AFDPR la nivel naţional, la marea sărbătoare de la 7 mai 2016 din Bucureşti, când Lenin de odinioară va fi înlocuit, la vechea Casă a Presei, de Monumentul dedicat Rezistenţei Armate Anticomuniste. Un gest simbolic, la poarta de intrare în Capitala unei ţări libere. Aminteşte că “Haiducii Muscelului”, conduşi de Lt. Col. Gheorghe Arsenescu şi fraţii Arnăuţoiu, care au dat multă bătaie de cap securiştilor pe versantul sudic al munţilor Făgăraş, au fost dublaţi, pe versantul nordic, de luptătorii conduşi de Ion Gavrilă Ogoranu. Şi-a exprimat tristeţea la gândul că de patru ori a solicitat audienţă Patriarhului Daniel, dar acesta a preferat să-i trimită să discute cu un vicar, la biserica Sf. Antim. Cât despre primul-ministru Cioloş, acesta nici măcar n-a răspuns solicitării. Din contră, a luat măsuri soldate cu eliminarea unor facilităţi de care beneficiaseră, pentru suferinţe lor, foştii deţinuţi politici: scutirea de impozit pe clădiri, medicamente (azi doar cele ieftine şi proaste, substanţa de bază). În timp ce manualele alternative de istorie mai acordă rezistenţei anticomuniste doar câteva paragrafe. Suntem “o ţară fără de ţară”, în care nici măcar la televiziuni nu mai apărem pentru că subiectul “nu rentează”

L-a completat imediat dl. Bjoza, accentuând faptul că domnia să nu are culoare politică. Intrat de tânăr în închisoare, acolo a fost educat să nu lucreze cu culte, etnii sau partide politice. E inadmisibil, greu de înţeles cum este posibil ca în Polonia catolică să fi fost sanctificaţi zeci de foşti deţinuţi politici, la noi romano-catoliciii şi greco-catolicii să aibă deja 3 astfel de sfinţi, în timp ce biserica ortodoxă română continuă să facă ”dosare”. Deranjează, poate, faptul că unii dintre aceştia au avut, în tinereţe, o anumită culoare politică? Nu voi fi niciodată de acord că rezistenţa anticomunistă din România să fie fărâmiţată pe culori politice, culte şi etnii. La ea au participat doar oameni care au dorit binele unui popor, al unei ţări ocupate. A apărut legea nr. 217/2015 care vizează, chipurile, renaşterea extremei drepte la noi. De 25 de ani bat ţara în lung şi în lat. Nicăieri n-am văzut escaladarea extremei drepte. Ne ascundem fără să ne caute cineva! Să nu ne ascundem după degete! Cărţile sfinte sunt pline cu exemple de tâlhari şi femei de moravuri uşoare, oameni care s-au căit şi s-au întors la Dumnezeu, dându-şi viaţa, devenind sfinţi. Din punctul nostru de vedere, s-ar fi cuvenit ca oameni precum Arsenie Boca, Justin Pârvu, Arsenie Papacioc, Valeriu Gafencu, să fie canonizaţi. De parcă noi, cei ce ne-am jertfit tinereţile prin închisori am avea nevoie ca cineva să ne dea certificate de sfinţi.

Într-un gest simbolic, părintele Diniţoiu, cu mult mai tânăr decât vorbitorul, îl sărută pe obraji, amintindu-i de ţăranul care-l sărutase pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza pe obrazul pe care îl scuipase un moşier afectat de reforma agrară.

Dl. Bjoza a anunţat că a solicitat oficial Preşedintelui Iohannis decorarea D-nei Elena Ion Arnăuţoiu.

Aceasta, suferindă, nu a putut sta în picioare, dar a precizat, vizibil emoţionată, că mulţumeşte tuturor celor care s-au implicat, benevol, în finalizarea proiectului atât de drag inimii sale, care-i permite azi, la o vârstă atât de înaintată să aibă unde să ducă o floare şi să aprindă o lumânare tuturor membrilor familiei sale, cărora nu le cunoaşte mormântul, dar care acum revin, simbolic, acasă. De asemenea, le mulţumeşte tuturor consătenilor care n-au pregetat să-i ajute pe cei din munţi, din respect faţă de prea iubitul lor dascăl, Iancu Arnăuţoiu, şi din dragoste faţă de Toma şi Petre Arnăuţoiu. Celor care au contribuit la realizarea monumentului le doreşte multă sănătate şi să fie feriţi de suferinţele noastre. De-acum poate să închidă ochii, ştie că lasă ceva în urmă.

Profesorul de istorie Cătălin Nedelcu din Coseşti a citit mesajul D-nei Ana Blandiana şi a mulţumit pictorului şi graficianului american Vasile Băleanu, dar şi elevilor săi, implicaţi în proiect.

Dl. Radu Petrescu i-a răspuns D-lui Octav Bjoza că, într-adevăr, la Câmpulung-Muscel există până în prezent un singur Cetăţean de Onoare Post-Mortem, preotul profesor Gheorghe Cotenescu din Stoeneşti, susţinător logistic al Lt. Col. Gheorghe Arsenescu şi grupului iniţiat de acesta la nord de Câmpulung, în ianuarie-februarie 1948. Scrisoarea deschisă pe care a lansat-o în 2014, intitulată “Unde sunt cei care nu mai sunt”, preluată de Agerpres şi lansată pe fluxul de ştiri la 31.10.2014, postată şi pe site-ul UZPR, recomanda redenumirea de străzi şi acordarea de cetăţenii de onoare post-mortem la Câmpulung-Muscel, Curtea de Argeş şi Piteşti (Lt. Col. Gheorghe Arsenescu, Lt. Toma Arnăuţoiu), în Târgovişte şi Voineşti (Traian Marinescu Geagu). În 2015, a extins apelul şi la cele 3 cadre tehnice executate în 1952 la Canalul Dunăre-Marea Neagră, vizând localităţile Câmpulung-Muscel (ing. Nicolae Vasilescu-Colorado), Constanţa (tehnician Dumitru Nichita) şi Galaţi (ing. Aurel Rozei-Rosenberg). Academia Română (prin institutul condus de Dl. Radu Ciuceanu) s-a solidarizat, Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, Prefectura Argeş, Consiliul Local Argeş la fel. Dar Consiliul Local din Câmpulung-Muscel tace în continuare. Nici măcar nu pune la loc tăbliţele de semnalizare a străzii „Haiducii Muscelului”, dispărute de 3 ani. Crede că monumentul inaugurat azi leagă printr-un arc simbolic pe cei ce şi-au jertfit viaţa în 1916, nemuriţi în osuarul de la Mausoleul de la Mateiaş, făuritori prin jertfa lor ai României Mari, de cei care în anii ’50 le-au urmat exemplul. În 1916 au spus “Pe aici nu se trece”. Azi, în 2016, noi le spunem: „Pe aici se trece”. „Cu copiii noştri. Se trece ca să le onorăm amintirea, să-i iubim şi să-i respectăm.

La final, dl. Crăciun a citit poezia compusă de Laurenţia Arnăuţoiu în amintirea fiului său, ofiţerul Ion (Neluţ) Arnăuţoiu, mort pe front, care parcă o implora să-l caute în ţară străină şi să-l aducă acasă. Simbolic, el se alături celorlalţi fraţi, părinţilor, prin numele scrijelite în piatra crucii albe ridicate mai jos de Mateiaş.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Cultură