8 semne că ai o personalitate puternică care i-ar putea intimida pe unii oameni

Când unii oameni întâlnesc pe cineva cu o personalitate puternică, pot întâmpina dificultăţi în a înţelege tipul de persoană cu care au de-a face.
femeie
femeie (.)

Unii cred că-ţi place să domini, alţii că eşti nepoliticos, dar niciuna dintre acestea nu reprezintă situaţia reală. Personalitatea ta nu este reprezentată de aceste cuvinte şi oamenii puternici, de cele mai multe ori, nu sunt aproape deloc duri în interior.

Aceştia nu simt nevoia să câştige, ci doar nu-i lasă pe ceilalţi să facă orice vor cu ei. Desigur, unii oameni s-ar putea să aibă unele reţineri în ceea ce te priveşte, dar asta doar pentru că nu înţeleg cum poţi fi atât de confortabil în pielea ta, încât nu ai nevoie de nimeni altcineva să te valideze.

1. Nu ai nevoie de atenţie

Având o personalitate puternică, nu ai nevoie să primeşti atenţie. Unii oameni pe care-i întâlneşti cred că ai nevoie de acest lucru, însă lucrurile stau diferit. Personalitatea ta îi atrage pe oameni în jurul tău şi dacă socializezi mult nu se datorează faptului că îţi doreşti să faci asta, ci pentru că oamenilor le place să aibă o personalitate puternică în jur.

Desigur, ai nevoie şi de timp să-ţi reîncarci bateriile. Dacă prin ceea ce faci simţi că nu mai poţi oferi lucruri de valoare celor din jur, atunci ia o pauză bine meritată.

2. Nu-ţi place ignoranţa şi nepăsarea

Personalităţile dominante se nasc dintr-o lipsă de influenţă şi cunoaştere. Personalităţile puternice sunt rezultatul unei informări bine puse la punct şi a unei atitudini în care te gândeşti la ceilalţi prima dată, înainte de a spune sau face ceva. Este o mare diferenţă între cele două.

Pentru că ai investit timp şi efort în a-ţi folosi abilităţile şi a face lucruri bune, nu-ţi place când oamenii judecă imediat situaţii despre care ştiu foarte puţine lucruri. Nu-ţi foloseşti cunoştinţele pentru a influenţa oameni, ci pentru a-i încuraja să se gândească foarte bine la ceea ce spun înainte de a vorbi.

3. Nu-ţi plac scuzele

Când ai o personalitate puternică, nu-ţi mai vine să-ţi petreci timpul ascultându-i pe unii oameni în timp ce se plâng de lucrurile pe care nu le pot face, mai ales dacă după ce termină, aceştia nici măcar nu se orientează puţin cu mintea către o posibilă soluţie. Ai prefera mai mult să te orientezi către ceea ce se poate face şi cum pot fi depăşite mai multe obstacole.

Nu-i nimic dacă nu eşti genul de persoană care nu-şi caută scuze. Ar putea fi multe motive pentru care nu poţi să faci un anumit lucru, însă sunt sigur că sunt mai multe pentru care poţi.

4. Nu-ţi plac bârfele

Bârfele sunt groaznice. Dacă ai o personalitate puternică, de obicei ai multe idei şi nu vrei să-ţi petreci timpul vorbind despre alte persoane, când ai putea să faci lucruri care să aibă un impact pozitiv în lume.

5. Eşti precaut în legătură cu oamenii pe care-i primeşti în viaţa ta

Nu te bazezi pe alţi oameni să-ţi spună cine eşti, în ce direcţie mergi sau ceea ce poţi să faci. Îţi dai seama că unii oameni fac asta pentru a se simţi bine, în timp ce alţii simt nevoia să audă aceste lucruri pentru a merge înainte.

Chiar dacă nu ştii foarte bine drumul pe care vrei să mergi, ştii că nu ai nevoie ca iubitul, iubita, şeful, prietenii sau familia să-ţi spună ceea ce eşti sau nu capabil să faci. Poţi să-ţi dai seama de aceste lucruri de unul singur.

6. Ştii să gestionezi frica

Există lucruri de care îţi este teamă, numai că nu laşi această frică să dicteze modul în care ar trebui să-ţi trăieşti viaţa.

7. Ştii să asculţi

Ai putea spune că oamenii ar aprecia această calitate, însă sunt unii care nu sunt obişnuiţi cu acest lucru, vor doar să vorbească despre blocajele şi neajunsurile cu care se confruntă, fără să iasă din situaţia în care se află. În momentul în care au de-a face cu o persoană care-i ascultă cu adevărat şi-i încurajează, au parte de o surpriză neaşteptată şi un moment de alegere: fac ce-au făcut şi până acum sau nu.

8. Iei situaţiile problematice ca pe oportunităţi

Când întâlneşti o situaţie care-ţi ridică anumite probleme, îţi dai seama că a sosit momentul să înveţi ceva nou. Îţi dai seama că nu eşti perfect şi dacă nu încerci să înveţi şi să evoluezi, deşi obstacole sunt peste tot, atunci de fapt nu-ţi trăieşti viaţa aşa cum ar trebui.

Se spune că toată lumea întâlneşte probleme în viaţă, însă nu toată lumea trebuie să lase aceste probleme să-i oprească din ceea ce vor să facă.

Desigur, unii cred că oamenii care au o personalitate puternică sunt dificili, însă singurul lucru dificil este că aceştia din urmă te vor provoca în mod constant să fii cea mai bună versiune a ta.

Printre surse: marcandangel.com, lifehack.org şi lifehacker.com

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Știință