13 moduri prin care oamenii de succes fac faţă persoanelor toxice

Printre prieteni, familie şi colegi de muncă, se pot găsi acele persoane a căror atitudine este lipsită de respect şi chiar toxică. Este dificil să interacţionezi cu unii din aceşti oameni şi viaţa alături de ei poate fi o provocare.
Antreprenor
Antreprenor (Pixabay)

Cum ieşim din acest impas şi luăm o decizie către o situaţie mai bună? Printre cele mai bune abordări este să înveţi de la oamenii care deja au reuşit să facă asta, când au avut de-a face cu persoane toxice.

1. Nu joacă niciodată rolul de victimă

În timp ce persoanele toxice vor să influenţeze o situaţie cum doresc ele, rămâne la latitudinea ta să iei decizia dacă vrei sau nu să joci rolul de victimă. Oamenii de succes nu-şi permit să se lase victimizaţi de starea emoţională în care se află şi se străduiesc să gestioneze tot ce se întâmplă în interiorul lor, indiferent de situaţiile negative care-i înconjoară.

2. Au un nivel ridicat de conştiinţă de sine

Să fii conştient de tine însuţi te ajută să-ţi dai seama cât de departe poate merge o persoană, până când forţează nişte limite. Este important să fii mereu conştient de ceea ce ţi se întâmplă, pentru că astfel vei reuşi să păstrezi o anumită distanţă din punct de vedere emoţional.

Tocmai de aceea oamenii de succes pot să gestioneze cu bine o situaţie în care au de-a face cu o persoană toxică. Zâmbesc subtil şi merg mai departe.

3. Trasează limite

Atitudinea persoanelor toxice te poate consuma destul de mult, iar acestea prin ceea ce spun şi fac, se asigură că intri adânc în problemele lor. Nu-i interesează soluţiile şi vor să investească cât mai mult timp învârtindu-se în jurul problemelor, poate, poate te conving să li te alături şi să începi şi tu să te plângi.

Oamenii de succes înţeleg că există o linie fină între a se oferi să asculte problemele altei persoane şi a te implica prea mult în emoţiile negative ale acestora. Tocmai de aceea, acestea trasează limite şi iau distanţă când este nevoie.

4. Se concentrează mai mult pe soluţii decât pe probleme

Una dintre cele mai bune metode prin care să-ţi gestionezi starea emoţională este să-ţi îndrepţi atenţia către soluţii la problemele cu care te confrunţi. Oamenii de succes se concentrează pe dezvoltarea lor şi pe a-şi îmbunătăţi perspectiva asupra lumii, astfel încât să aibă o atitudine care creează emoţii pozitive şi reduce nivelul de stres.

În loc să-şi îndrepte atenţia pe cât de toxice pot fi unele persoane, se gândesc la metode prin care să gestioneze mai bine situaţiile create de aceşti oameni.

5. Nu cer şi nici nu se aşteaptă ca cineva să se schimbe

Aşteptându-te ca ceilalţi să facă o schimbare, consumi energie şi rişti să creezi o barieră între tine şi ceilalţi oameni. Oamenii de succes nu doresc să se confrunte cu respingerea şi învinuirea ce vine din partea unei persoane toxice. Doar sugerează un anumit lucru şi îi lasă pe aceştia să decidă ce vor face mai departe. Nu-şi doresc acţiune sau schimbarea rapidă a celorlalţi.

6. Iau o pauză când este nevoie

Îşi dau seama că este important să ai o atitudine pozitivă, creativă şi proactivă. Una din variantele prin care pot să facă asta, este printr-un moment de odihnă. Prin intermediul acestuia, oamenii de succes reuşesc să-şi gestioneze nivelul de stres şi să-şi reîncarce bateriile, în aşa fel încât să facă faţă cu bine persoanelor toxice.

7. Nu uită

Pentru că nu uită ceea ce le-a făcut cineva, oameni de succes pot să meargă mai departe şi să se protejeze de alte probleme asemănătoare care ar putea apărea. Asta nu înseamnă că a ierta nu joacă un rol important în succesul lor, ci pur si simplu preferă să nu se implice în greşelile pe care le fac alte persoane.

8. Nu se implică în conflicte

Oamenii de succes ştiu cât este de important să nu-ţi iroseşti energia. Când vine vorba de un conflict cu o persoană toxică, aceştia îşi gestionează cu succes emoţiile. Făcând acest lucru, evită situaţiile problematice inutile. Doar dacă există o situaţie care merită discutată, doar atunci aleg să se implice.

9. Se înconjoară de oameni care-i susţin

Oamenii de succes îşi dau seama că a avea de-a face cu persoane toxice de unul singur, îţi poate consuma foarte multă energie. Tocmai de aceea se înconjoară cu oameni care-i susţin moral şi emoţional, fiind dispuşi să ajute în situaţiile dificile.

10. Se detaşează de negativitate

Cei mai mulţi oameni sunt de acord că persoanele toxice sunt iraţionale şi se comportă într-un mod deplasat. Este dificil să te înţelegi cu ele şi în loc să se lase prinşi pe acest teren mocirlos, oamenii de succes îşi concentrează atenţia pe a nu se implica în acest haos, dând curs doar discuţiilor bazate pe fapte.

11. Nu lasă pe nimeni să le spună când să fie fericiţi

Oamenii de succes nu lasă părerea altor oameni să le influenţeze starea de bine. Sunt stăpâni pe emoţiile care-i bine dispun. Aşa că orice situaţie în care un lucru a fost îndeplinit cu succes şi merită sărbătorită, nu poate fi influenţată de ceea ce gândeşte sau face o persoană toxică.

12. Închid uşi

Nu poţi să gestionezi fiecare persoană în acelaşi mod. Tocmai de aceea oamenii de succes nu ridică ziduri, nici nu lasă lucrurile complet deschise, ci pun uşi între ei şi oamenii negativi. O uşă poate să fie deschisă sau închisă, în funcţie de situaţie.

13. Nu judecă niciodată

Oamenii de succes nu judecă niciodată, pentru că înţeleg că această atitudine se poate transforma într-un obicei. Tocmai de aceea, oamenii de succes îşi îndreaptă atenţia asupra altor lucruri precum compasiunea, a-l înţelege pe cel de lângă tine, respectul şi iertarea.

Printre surse: marcandangel.com, lifehack.org şi lifehacker.com

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Știință