Ziarul Gardianul renunţă la ediţia tipărită

Epoch Times România
06.01.2010

Ziarul Gardianul îşi suspendă apariţia în format tipărit, începând de miercuri 6 ianuarie, a declarat, pentru AGERPRES, Alecu Racoviceanu, membru în colegiul editorial al publicaţiei.

"Este o decizie a acţionariatului şi o luăm ca atare", a declarat Racoviceanu.

În ceea ce priveşte soarta angajaţilor acestui ziar, Racoviceanu a declarat că acţionarii lucrează la acest aspect şi se va lua o decizie care să aibă la bază atât temeiul legal, cât şi cel moral.

"Nu ne vom bate joc de oamenii care au fost alături de noi atâta timp", a spus jurnalistul.

Întrebat ce părere are despre faptul că din ce în ce mai multe ziare îşi închid în ultimul timp varianta print, Alecu Racoviceanu a declarat: "Presa tipărită are viitorul ei şi pur şi simplu, acum, orbiţi de numărul de accesări pe care le atrag femeile goale pe internet, nu suntem în stare să înţelegem acest lucru".

Gardianul este editat de SC Best Media Press, iar colegiul editorial este format din Lidia Popeangă-Mitchevici, Alecu Racoviceanu şi Val Vâlcu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos