Zi de doliu în Rusia pentru cei 170 de morţi în inundaţiile din sudul ţării (revista presei)

Data de 9 iulie a fost decretată zi de doliu în Rusia, în memoria celor 170 de persoane care şi-ai pierdut viaţa sâmbătă în inundaţiile din sud-vestul Rusiei, scriu ziarele moscovite de luni. Cel mai afectat de ploile torenţiale a fost districtul Krîmsk din regiunea Krasnodar, care a ajuns în întregime sub apă, precizează Vedomosti, semnalând că numărul victimelor ar fi putut fi cu mult mai mic, dacă în ţară ar fi funcţionat un sistem eficient de înştiinţare a populaţiei în caz de urgenţă.
Case inundate în oraşul Krimsk, 8 iulie 2012. Numărul victimelor cauzate de inundaţii în reguinea Krasnodar din sudul Rusiei a urcat la 170, conform declaraţiilor poliţiei de duminică (Mikhail Mordavsov / AFP / GettyImages)
Epoch Times România
09.07.2012

Zi de doliu în Rusia pentru cei 170 de morţi în inundaţiile din sudul ţării (revista presei)

Moscova, 9 iul - Corespondentul Agerpres, Victoria Vioară, transmite: Data de 9 iulie a fost decretată zi de doliu în Rusia, în memoria celor 170 de persoane care şi-ai pierdut viaţa sâmbătă în inundaţiile din sud-vestul Rusiei, scriu ziarele moscovite de luni. Cel mai afectat de ploile torenţiale a fost districtul Krîmsk din regiunea Krasnodar, care a ajuns în întregime sub apă, precizează Vedomosti, semnalând că numărul victimelor ar fi putut fi cu mult mai mic, dacă în ţară ar fi funcţionat un sistem eficient de înştiinţare a populaţiei în caz de urgenţă.

Întrebat insistent de preşedintele Vladimir Putin dacă a fost avertizat de apropierea intemperiilor, primarul Krîmskului, Vasile Krutiko, a afirmat că a primit informaţia la ora 22,30, iar la 23,00 'aproximativ 200 de persoane - deputaţi, reprezentanţi ai structurilor locale - au mers în oraş, în sectoarele mai vulnerabile la inundaţii, iar ştirea a fost difuzată de televiziune'. Guvernatorul regiunii, Aleksandr Tkacev, s-a întâlnit cu sinistraţii, iar la reproşurile oamenilor că nu au fost înştiinţaţi, el a replicat: 'Şi voi chiar v-aţi fi sculat şi aţi fi plecat de acasă!'. Autorităţile au ştiut totuşi că urma o calamitate şi au închis în ajun curentul şi gazul, de aceea locuitorii nu au avut cum să vadă ştirea rulând pe ecrane, scrie Vedomosti.

Nezavisimaia Gazeta menţionează că în această zi de doliu cetăţenii îşi pun întrebări incomode: cine i-a omorât pe cei peste 100 de locuitori ai Krîmskului - ploaia sau deversarea nechibzuită a apei dintr-un lac de acumulare? De ce funcţionarii Ministerului pentru situaţii de urgenţă şi ai administraţiei locale nu au început evacuarea oamenilor sau măcar nu au trezit oraşul adormit, deşi erau la curent cu apropierea pericolului? În Krîmsk puţini sunt cei care cred că tragedia a fost cauzată doar de ploi abundente, în ciuda eforturilor presei de stat de a-i convinge că aşa au stat lucrurile. Ploaia poate provoca revărsarea unui râu, dar nu poate provoca un val de şoc cu o înălţime de şapte metri.

Kommersant scrie că în regiunea Krasnodar se aşteaptă din nou luni ploi torenţiale, dar locuitorii Krîmskului nu se pregătesc de a doua lovitură a stihiei. 'Veţi relata..., scrieţi că principala problemă este cea organizatorică. Sau nu, scrieţi că nu sunt probleme', l-a sfătuit şeful districtului pe corespondentul ziarului, Oleg Kaşin. Rossiiskaia Gazeta precizează că numărul victimelor a ajuns la 171, dar ar putea creşte, odată cu identificarea de noi trupuri. Potrivit Ministerului pentru situaţii de urgenţă, peste 12.000 de persoane au fost puternic afectate de inundaţii. AGERPRES

Redactori: (viv)icr; ID: 2712981; Data: 2012-07-09 08: 09: 17; Slug: Rusia-revista-presei

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor