Zegrean, şeful CC: Toate legile lasă loc de interpretări

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat că marţi, la şedinţa CC, va fi luat în calcul răspunsul Guvernului privind listele electorale permanente şi cifrele trimise în cursul zilei de azi.
Magistraţi ai Curţii Constituţionale. (Epoch Times România)
Cristina Boiangiu
20.08.2012

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat că marţi, la şedinţa CC, va fi luat în calcul răspunsul Guvernului privind listele electorale permanente şi cifrele trimise în cursul zilei de azi.

El nu a dorit să spună ce se va întâmpla cu românii din străinătate, dacă vor fi incluşi în cvorum sau nu, precizând că "toate legile lasă loc de interpretări".

Zegrean i-a îndemnat pe ziarişti să citească decizia Curţii Constituţionale, iar aceştia i-au spus că este interpretabilă. "Asta e măreţia dreptului, toate legile lasă loc de interpretări", a fost replica lui.

"Mâine (marţi, n.r.) vă lămurim cu toate, sper", a promis Zegrean.

Premierul Victor Ponta a trimis Curţii Constituţionale o adresă referitoare la actualizarea listelor electorale în care prezintă detaliat numărul de români fără acte de identitate valabile, câţi locuiesc în străinătate şi câţi ar trebui radiaţi de pe liste.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor