Zeci de mii de maghiari, aşteptaţi la marşul pentru autonomia aşa-zisului Ţinut Secuiesc

Zeci de mii de maghiari sunt aşteptaţi la comemorarea şi marşul organizate cu ocazia Zilei Libertăţii Secuilor la Târgu Mureş.
Aşa-zisul Ţinut Secuiesc
Aşa-zisul Ţinut Secuiesc (Ioana Florea Nuţ / Epoch Times România)

Toate organizaţiile politice maghiare din judeţul Covasna îşi mobilizează simpatizanţii pentru comemorarea şi marşul ce vor fi organizate sâmbătă, la Târgu-Mureş, cu ocazia Zilei Libertăţii Secuilor, relatează agenţia maghiară MTI.

Liderii locali şi regionali ai UDMR, ai Partidului Civic Maghiar (PCM), ai Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) şi ai Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT) au vorbit despre mobilizare, luni, la Sfântu Gheorghe, în cadrul conferinţei de presă comună, alături de Balázs Izsak, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), organizatorul evenimentului.

Toţi au considerat extrem de important faptul că, în acest an, când România sărbătoreşte centenarul declaraţiei de unificare cu Transilvania, organizaţiile maghiare să-şi manifeste unitar nevoia de autonomie a Ţinutului Secuiesc.

Sandor Tamás, preşedintele organizaţiei UDMR din Covasna a reamintit că, cele mai de succes evenimente ale CNS, în urmă cu cinci ani, au fost acelea la care şi UDMR şi-a mobilizat simpatizanţii. Acesta consideră că, în 2013, atât Ziua Libertăţii Secuilor, cât şi marele marş al secuilor au avut un ecou internaţional, şi că acum este nevoie tot de un astfel de eveniment, de o asemenea amploare. El a mai adăugat că această poziţie a fost discutată şi cu Kelemen Hunor, preşedintele Uniunii care a sprijinit mobilizarea în cadrul UDMR.

Arpad Antal, primarul oraşului Sfântu Gheorghe, preşedintele organizaţiei locale a UDMR, a considerat important să se demonstreze că, în momente importante, organizaţiile maghiare îşi pot uni forţele şi pot lăsa deoparte toate motivele care le separă.

Balázs Izsak, preşedintele CNS, a declarat că organizaţia pe care o conduce şi-a propus ca scop întemeierea Zilei Naţionale a Secuilor, atunci când, ani de-a rândul, a încercat să întărească cultul martirilor secui. De asemenea, el a arătat că pe obeliscul martirilor secui din Târgu Mureş se află un citat de Mor Jókai: “poziţie naţională liberă, independentă”. El consideră că acest lucru poate fi numit autonomie, în concepţia secolului XXI.

Jozsef Kulcsar Terza, preşedintele organizaţiei PCM din judeţul Covasna, a subliniat că maghiarii din Transilvania ar trebui să demonstreze unitate în anul centenarului românesc. “Dacă există cooperare, va exista şi viitor în Ţinutul Secuiesc” – a declarat politicianul care, în luna decembrie a anului trecut, a înregistrat în Parlament, proiectul de lege al autonomiei Ţinutului Secuiesc.

Jozsef Bálint, preşedintele filialei judeţene a Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), a declarat că: “nu se poate avansa cu frâna de mână trasă” şi, dacă una dintre organizaţii lipseşte, aceasta ar echivala cu frâna de mână trasă. “Pentru a fi memorabili trebuie să fim prezenţi cu toţii”, a mai spus politicianul.

Zoltan Szakács, preşedintele organizaţiei din “Scaunul Sepsi” al Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT), a considerat că acţiunea comună pentru autonomie nu este doar oportună, ci şi urgentă.

La iniţiativa lui Sandor Tamás, Balázs Izsak a declarat că, şi de această dată, a cerut tuturor participanţilor ca, prin manifestările lor, să protejeze atât demnitatea românilor, cât şi a maghiarilor, şi să evite expresiile şi lozincile străine de voinţa CNS. Acesta a mai spus că nici lozincile “Jos Trianon!”, respectiv “Ţinutul Secuiesc nu este România!” nu corespund ideilor CNS. Consiliul Naţional Secuiesc încearcă să obţină libertatea secuiască prin adoptarea unei legi a statutului autonomiei prezentată în Parlamentul României, şi nu prin revizuirea graniţelor.

Balázs Izsak a afirmat mai devreme că se aşteaptă să participe în jur de 40 000 de persoane, la comemorarea şi la marşul organizate cu ocazia Zilei Libertăţii Secuilor la Târgu Mureş.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne