Vă invităm să redirecționați către Epoch Times România cei 3,5% din impozitul pe venit (care altfel se duc la stat), online, fără drumuri la ANAF - apăsând butonul de mai jos.

Zeci de mii de câini ucişi pe milioane de euro, bani publici, sub ochii autorităţilor [SNOOP]

(Getty Images)
Redacţia
17.02.2026
(Getty Images)
Redacţia
17.02.2026

Peste 64.000 de câini au fost eutanasiaţi în România în ultimii trei ani, iar jumătate dintre ei au ajuns în patru adăposturi ale unor veterinari care au transformat procedura într-o afacere, scrie SNOOP.

Cel puţin 9 milioane de euro din bani publici însumează contractele câştigate de firme şi asociaţii implicate în prinderea şi eutanasierea câinilor fără stăpân, inclusiv a celor sănătoşi. Prin legea actuală se încurajează eutanasierea câinilor la nivel naţional, susţine societatea civilă.

Pentru adăpostul din Suraia, Vrancea, autorităţile au primit sesizări de trei ani, dar au reacţionat abia când imaginile cu violenţele au devenit publice.

În ultimii trei ani, peste 33.000 de câini au fost eutanasiaţi în doar patru dintre adăposturile documentate de Snoop. În jur de 30 pe zi. O asociaţie cu zece dosare penale deschise încă funcţionează în Giurgiu.

Eutanasia ar trebui să fie „ultima soluţie”, spun ONG-urile pentru drepturile animalelor şi veterinarii. Soluţia nu e nici ca aceşti câini să rămână pe străzi, ci să fie sterilizaţi şi daţi spre adopţie.

SNOOP subliniază că există şi numeroase adăposturi private care funcţionează exclusiv din donaţii, salvează animale şi nu primesc finanţare de la stat.

Articolul integral poate fi citit aici.

Vă invităm să redirecționați către Epoch Times România cei 3,5% din impozitul pe venit (care altfel se duc la stat), online, fără drumuri la ANAF - apăsând butonul de mai jos.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor