Vulcanul islandez creeaza din nou probleme in spatiul aerian al Marii Britanii si Irlandei
Marea Britanie si Irlanda au ordonat inchiderea partiala a spatiului lor aerian din cauza cenusii emanate de vulcanul islandez Eyjafjallajokull, care se indreapta catre sud, inspre respectivele tari.
Inchiderea decisa astazi vine dupa ce, luna trecuta, un nor de cenusa a provocat haos in transporturile aeriene europene aproximativ o saptamana, ducand la anularea a aproximativ 100.000 de zboruri.
Autoritatea Aviatica Civila britanica a anuntat ca a impus zone in care zborurile sunt interzise in unele parti ale Scotiei si ca spatiul aerian al Irlandei de Nord este inchis incepand de astazi, de la ora 06.00 GMT.
Autoritatea Aviatica Irlandeza (A.A.I.) a precizat ca sunt anulate toate zborurile, pe o durata de sase ore, incepand cu ora locala 07.00 (06.00 GMT).
A.A.I. a anuntat ulterior ca spatiul aerian al Irlandei se va redeschide astazi, la ora 13.00, dar a avertizat ca vor exista disfunctionalitati cauzate de norul de cenusa.