Vladimir Putin: Să fie recunoscut Iranului dreptul de a dezvolta un program nuclear civil

Tatiana Chiriac
28.02.2012

Rusia este îngrijorată de perspectiva unui atac împotriva Iranului şi propune ca acestei ţări să-i fie recunoscut dreptul de a dezvolta un program nuclear civil, declară premierul rus Vladimir Putin într-un articol dedicat politicii externe, publicat luni în Moskovskie Novosti.

"Fără îndoială, Rusia este îngrijorată de pericolul în creştere al unui atac militar asupra Iranului. Dacă acest lucru se va întâmpla, consecinţele vor fi cu adevărat catastrofale. Reala anvergură a acestora este imposibil de imaginat", avertizează Vladimir Putin.

"Propunem să-i fie recunoscut Iranului dreptul la dezvoltarea programului nuclear civil, inclusiv dreptul de a îmbogăţi uraniu. Dar aceasta să se facă în condiţiile unui control de încredere al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA). Dacă acest lucru va reuşi, atunci să fie anulate toate sancţiunile în vigoare împotriva Iranului, inclusiv cele unilaterale", susţine Putin.

În opinia sa, Occidentul se ocupă prea mult de "pedepsirea" anumitor state. "Una-două şi se apucă de sancţionat sau chiar ia bâta militară. Amintesc că nu suntem în secolul al XIX-lea şi nici chiar în al XX-lea", semnalează Vladimir Putin.

În context, el se referă şi la Coreea de Nord, afirmând că statutul nuclear al acestei ţări este "inadmisibil". Rusia se pronunţă pentru denuclearizarea Republicii Populare Democrate Coreene exclusiv cu mijloace diplomatice şi politice, precizează Putin.

Pe de altă parte, el atrage atenţia că ingerinţele tot mai frecvente în afacerile interne ale unor state "pot stimula anumite regimuri autoritare să (dorească să) stăpânească arma nucleară".

"Chipurile, am bomba atomică în buzunar, nimeni nu mă va atinge, întrucât ţine mai mult la sine însuşi. Iar cine nu are bomba să aştepte intervenţie 'umanitară'", notează sarcastic Vladimir Putin.

Articolul dedicat politicii internaţionale este al şaptelea şi ultimul din seria textelor electorale semnate de Putin, candidatul principal al prezidenţialelor din 4 martie, după altele în care a îndemnat la dialog social, a vorbit despre relaţiile interetnice din Rusia, problemele economice, democraţie, situaţia demografică, apărare şi care au fost publicate în ultimele săptămâni în Izvestia, Nezavisimaia Gazeta, Vedomosti, Kommersant, Komsomolskaia Pravda şi Rossiiskaia Gazeta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor